Poliţiştii de imigrări derulează, de lunea până vinerea aceasta, o campanie de informare a străinilor aflaţi la studii pe teritoriul României cu privire la condiţiile în care pot fi prestate activităţile lucrative, precum şi în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitate de angajaţi.

„Poliţiştii de imigrări desfăşoară a doua etapă a campaniei de informare a străinilor cu privire la condiţiile în care pot desfăşura activităţi lucrative pe teritoriul României. Această etapă este dedicată studenţilor cetăţeni străini şi are ca scop prevenirea şi combaterea muncii nedeclarate a acestora şi conştientizarea riscurilor la care se expun în situaţia în care acceptă să muncească fără forme legale”, potrivit unui comunicat al IGI.

Astfel, poliţiştii de imigrări se vor deplasa în instituţiile de învăţământ din toată ţara, unde vor participa la întruniri cu străinii aflaţi la studii şi vor distribui materiale informative pentru a veni în sprijinul acestora.

În prezent, pe teritoriul României se află peste 15.000 de studenţi cetăţeni străini, cei mai mulţi din Moldova, Israel, Tunisia şi Maroc. Majoritatea au optat să urmeze studiile în centrele universitare din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Constanţa.

Activităţile se desfăşoară cu sprijinul inspectorilor din cadrul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, menţionează IGI.

Cadrul şi condiţiile în care studenţii cetăţeni străini proveniţi din state terţe, non-UE, pot derula activităţi lucrative pe teritoriul statului român sunt stabilite de O.G nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, respectiv de O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Potrivit legislaţiei în vigoare, străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru studii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României fără aviz de angajare, numai cu contract individual de muncă cu timp parţial, cu durata muncii de maximum 4 ore pe zi. Astfel, străinii cărora li s-a acordat dreptul de şedere în scop de studii pot lucra pentru a-şi completa mijloacele de întreţinere numai cu program redus, precizează IGI.

În situaţia încadrării în muncă a unui străin, titular al unui drept de şedere temporară pentru studii, angajatorul are obligaţia de a comunica Inspectoratului General pentru Imigrări, în cel mult zece zile de la data începerii activităţii acestuia pe teritoriul României, copia contractului individual de muncă, precum şi a permisului de şedere temporară valabil aparţinând străinului.

Totodată, angajatorul are obligaţia de a comunica IGI, în termen de zece zile, modificarea sau încetarea contractului individual de muncă încheiat cu străinul. Nerespectarea de către angajator a acestor obligaţii atrage răspunderea sa contravenţională, fapta fiind sancţionată cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei.

Potrivit prevederilor O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, pe durata şederii în România, străinii sunt obligaţi să declare la formaţiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări care le-a acordat dreptul de şedere, în termen de 30 de zile, orice modificare intervenită în legătură cu angajarea lor în muncă, nerespectarea acestei obligaţii atrăgând aplicarea unei amenzi contravenţionale în valoare de la 100 la 500 de lei.

Pot solicita prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de muncă în condiţiile legii şi cu prezentarea copiei avizului de angajare eliberat în condiţiile legislaţiei speciale privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, fără obligativitatea obţinerii unei vize de lungă şedere pentru angajare în muncă, străinii, titulari ai unui drept de şedere temporară pentru studii, care solicită prelungirea dreptului de şedere în scop de muncă după finalizarea studiilor.

În acord cu prevederile O.G nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detaşare, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, precum şi primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin cu şedere ilegală, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru fiecare persoană identificată, se mai arată în comunicat.

 

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail