A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe va lua startul la competiția CUPA ROMÂNIEI pentru seniori, tineret și juniori care se va desfășura în perioada 4–6 octombrie 2019,  în bazinul olimpic „Mihai Mitrofan” (bazin de 50m – 10 culoare) din Brașov.

Competiția se află la prima ediție și este organizată de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.

La competiţie vor participa în jur de 300 de sportivi de la peste 60 de cluburi din ţară, inclusiv seniorii Robert Glinţă şi Daniel Martin, calificaţi deja la Olimpiada de la Tokyo din 2020.

A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe va fi prezentă prin sportivii: Artene Maria Raluca la categoria tineret – senioare în probele 50m spate având timpul 31”74 și 100m spate cu timpul 1’08”92 și Barabás András categoria juniori în probele 50m fluture cu timpul 26”89 și 50m liber cu timpul 26”30.

Antrenorul senior Ciprian Grosu ne-a declarat: „Va fi un concurs acerb, cu o concurență impresionantă, participând înotători de top din țară. Prezența la această competiție dovedește nivelul sportivilor noștri. După timpii de înscriere obținuți la ultimele Campionate Naționale avem ca obiective îmbunătățirea timpilor/rezultatelor și medalii.”

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail