Primăria orașului Covasna susține și în acest an derularea programului „Școală după școală”, în localitate. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat recent, în unanimitate, de către Consiliul Local.

Primarul oraşului Covasna, Gyerő József, a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, că programul va funcționa în acest an școlar, implementat de către Fundația Creștină „Diakonia”, în două unități de învățământ – Liceul „Korosi Csoma Sandor” și Școala Gimnazială „Avram Iancu”, din localitate.

Un total de 45 de elevi – dintre care 30 din cadrul Liceului „Korosi Csoma Sandor” și 15 din cadrul Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” vor fi incluși în program, ca beneficiari direcți.

„Sunt două grupe de copii la Liceul <<Korosi Csoma Sandor>> și o grupă la Școala <<Avram Iancu>> (…). Din punctul nostru de vedere, programul are beneficii, iar din ecourile și feedback-urile primite, într-adevăr această formă de educație este utilă! Suntem partenerii școlilor și tot în calitate de partener se implică în program și Fundația Diakonia (…).Din punct de vedere al sprijinului financiar pe care l-am dat noi, grupul țintă este acum, dar și în anii precedenți, format din copii defavorizați din punct de vedere social și se dorește inserția și sprijinul inserției acestora. Proiectul a fost votat în unanimitate, de altfel, ca și în anii precedenți, iar noi suntem bucuroși că există această fundație („Diakonia”- n.r.) și inițiativa dânșilor de a susține această formă de educație”- a declarat primarul Gyerő József.

În ambele unități de învățământ covăsnene, programul a început în același timp, adică aproximativ acum patru-cinci ani. Beneficiile derulării acestuia sunt evidente. În cadrul programului, elevii primesc o masă caldă de prânz și își rezolvă temele și sarcinile pentru școală.

„Dacă acest program ar fi extins și probabil ar fi gratuit, cred că în proporție de 90% toți părinții ar dori ca și copiilor să facă parte din acest program.”- a declarat directorul Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, Henorel Olărescu. Potrivit acestuia, an de an, de câte o grupă de copii din cadrul școlii este parte a programului „Școală după școală”.

„Noi mereu am avut câte o grupă implicată în acest program. Este vorba despre o grupă de copii cu vârste diferite”- a mai spus Henorel Olărescu.

„Școală după școală” oferă activități educative, recreative, de timp liber, pentru consolidarea competențelor dobândite sau de accelerare a învățării, precum și activități de învățare remedială. Este vorba despre un program complementar programului școlar obligatoriu, care, prin modalități integrate de sprijin, are ca scop prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, creșterea performanțelor școlare, dezvoltarea personală și integrarea socială.

Programul își va începe activitățile începând din 1 octombrie (a.c.), prin Fundația Creștină Diakónia, împreună cu partenerul organizației, Fundația HEKS din Elveția (Fondul de întrajutorare al Bisericii evanghelice din Elveția), care asigură o parte din sumă, cealaltă parte fiind asigurată de Primăria Covasna.

Conform conducerii Fundației „Diakonia”, obiectivul general al proiectului constă în „îmbunătățirea condițiilor de trai, incluziunea socială a comunităților vulnerabile, prin asigurarea unui mediu securizat din perspectiva fizică și psihologică, urmare a  supravegherii copiilor prin programul Școală după școală, acordarea unei mese pe zi și educația specială a acestora”.

„Scopul nostru, prin acest proiect, este o  mai bună integrare a copiilor aparținând unor grupuri vulnerabile din punct de vedere social, în sistemul de educație, prevenirea abandonului școlar (…). Asigurarea unui mediu securizant oferă timpul necesar părinților pentru a putea să-și găsească sau să își păstreze un loc de muncă, determinând astfel creșterea nivelului de trai al întregii familii.” – a transmis Fundația Creștină „Diakonia”.

Împreună cu partenerii săi, aceasta derulează programul „Școală după școală” și în alte localități din județul Covasna.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail