Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat, marţi, luarea unei decizii în cazul mandatului de deputat al lui Octavian Goga, care a primit o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare.

Decizia de amânare în cazul vacantării mandatului de deputat deţinut de Goga a fost luată ca urmare a solicitării avocatei acestuia.

Avocatul deputatului a susţinut că pe rolul instanţelor se află spre soluţionare căi extraordinare de atac promovate de acesta, având în vedere hotărârea CCR privind nelegalitatea constituirii completurilor de 5 de la ÎCCJ.

„Nelegalitatea compunerii completului de cinci judecători de la Instanţa supremă are la bază încălcarea deciziei CCR 785/2018, precum şi a dispoziţiilor legii 504/2004 privind organizarea judiciară aşa cum a fost modificată şi completată prin legea 255/2013. (…) Domnul deputat a promovat împotriva hotărârii atât căile extraordinare de atac ale contestaţiei în anulare, cât şi revizuirii, căi de atac care nu au fost soluţionate definitiv până la acest moment. Încetarea mandatului de deputat este o procedură ireversibilă, domnul deputat Octavian Goga neputând beneficia ulterior de aplicarea principiului restitutio in integrum, respectiv restabilirea situaţiei anterioare în ceea ce priveşte vacantarea locului său de deputat. (…) Noi vă solicităm să procedaţi la amânarea luării unei decizii în ceea ce priveşte mandatul acestuia până la soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată”, a spus avocata deputatului Goga.

Deputaţii Stelian Ion (USR) şi Gabriel Andronache (PNL) au criticat solicitarea, precizând că legea prevede încetarea mandatului de deputat la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti care dispune pierderea drepturilor electorale.

„Indiferent dacă se mai promovează sau nu căi extraordinare de atac încetează mandatul. Punct. Fără nicio altă deosebire. (…) Ne solicitaţi să săvârşim un abuz în serviciu prin faptul că nu respectăm legea”, a spus Stelian Ion.

„Articolul 7 din Legea 96 referitoare la Statutul senatorilor şi deputaţilor vorbeşte la prezent despre faptul că în caz de pierdere a drepturilor electorale de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti calitatea de deputat încetează. Aceasta este situaţia de care trebuie să luăm noi act astăzi pentru că astăzi chestiunea este simplă şi clară – hotărârea judecătorească este definitivă, să adoptăm un proiect de hotărâre pe care să îl supunem discuţiei plenului Camerei Deputaţilor”, a arătat Gabriel Andronache.

Decizia de amânare a fost adoptată cu 13 voturi „pentru” şi 8 „împotrivă”.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a criticat faptul că a fost votată o propunere care nu a venit din partea unui parlamentar.

„Solicitarea de amânare este neregulamentară”, a atras atenţia deputatul liberal.

Anterior propunerii de amânare a deciziei în cazul mandatului lui Goga, deputatul grupului PRO Europa Alexandru Bălănescu propusese retrimiterea acestei speţe la Secretariatul General al Camerei sau la preşedintele Camerei. Această propunere nu a fost supusă votului.

Goga a candidat pe listele PMP, ulterior a trecut la PSD. PMP a solicitat de mai multe ori în plenul Camerei vacantarea mandatului lui Goga pentru ca acest loc să revină unui reprezentant al partidului.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail