Fără îndoială, cei mai gustoși cozonaci kürtős au putut fi gustați în perioada 13-15 septembrie în cadrul celei de-a 3-a ediții a manifestării „Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci”, care s-a desfășurat în centrul municipiului Sfântu Gheorghe.
La evenimentul de trei zile și-au vândut și și-au înscris produsele în concurs 14 firme producătoare de kürtőskalács din județele Harghita, Mureș și Covasna. Aroma caracteristică și ademenitoare a cozonacului a umplut piața, cozile fiind continuu în fața fiecărui stand.
Firma Vitos Kürtős din Sânmartin a câștigat titlul „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc”
Sâmbătă, juriul condus de maestrul cofetar din Sfântu Gheorghe, Farkas Ferenc, a vizitat standurile. Membri juriului au urmărit amenajarea standurilor, organizarea muncii, igiena, gradul de organizare a echipelor. Szőcs Ilona, conducătoarea pensiunii Malomkert din Cernat, Bocskor István, conducătorul Brutăriei Bocskor din Sânmartin au fost membri ai juriului pentru a treia oară, iar Jánossy Alíz, jurnalist al gastronomiei din Gheorgheni și Szász Elemér, blogger culinar din Odorheiu Secuiesc, pentru a două oară. Kabai János, directorul de producție al ELDI Brutăria SRL din Târgu Mureș precum și András Tünde, fondatorul Festivalului Kürtőskalács-ului din Budapesta, membru de onoare al juriului, au participat pentru prima dată la evaluare. Anul acesta, în afara kürtős-ilor prezentați spre degustare oarbă, juriul a acordat puncte și pentru cozonacii cumpărați incognito. S-a făcut o comparație a gustului, a formei și a consistenței aluatului, dar au fost cazuri când s-a cerut și un al treilea cozonac, pentru ca juriul să fie sigur de decizia luată. După cum s-a dovedit ulterior, tocmai cel de-al treilea cozonac a fost cel mai bun, dar au fost cazuri când balanța nu s-a înclinat în favoarea cumpărătorilor, deși scopul este ca tocmai cozonacii kürtős vânduți în târg să fie cei mai buni, au arătat membri juriului, după o evaluare riguroasă.
Farkas Ferenc a precizat că se poate observa un progres, ceea ce se vede și la standuri, la coordonarea activității echipelor, dar și la punctajul dat de juriu. Astfel, pentru prima oară în istoria festivalului, participanții la concurs au obținut medalia de aur, Vitos kürtős – Zolsport din Sânmartin, firma Kovács Kalács din Lupeni și Csatószegi Kürtőskalács – Paty Levari Bear SRL au întrunit punctajul necesar medaliei de aur. Medaliații cu argint au fost: Firma Nagymama Kürtőskalácsa și Parázska Kürtőskalács SRL din Miercurea Ciuc, Oltisz Superpast SRL din Sfântu Gheorghe, Persoana Fizică Autorizată Virág Ildikó Melinda din Sfântu Gheorghe, Árpád Kalács – Golden Taller SRL din Odorheiu Secuiesc, Persoana Fizică Autorizată Simon Aranka-Tünde din Sântionlunca, Konfjud SRL din Sfântu Gheorghe, Lazana SRL din Târgu Mureș și Întreprinderea individuală Retró Kürtős – Csiszér Hunor din Cozmeni. Firma Nasa SRL din Sfântu Gheorghe a fost premiată cu medalia de bronz.
Anul acesta titlul „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc, 2019” a fost câștigat de echipa Vitos kürtős – Zolsport SRL. După preluarea premiului, proprietarul firmei, Vitos Fodor István, a menționat că întreprinderea familială funcționează cu 16 angajați, au stand permanent la lacul Sfânta Ana, dar sunt prezenți și la Iași, Azuga sau Timișoara, în mare parte a anului, și participă și la diferite evenimente. Titlul „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc” reprezintă o recunoaștere pentru firmă, dar cel mai mare premiu îl constituie faptul dacă cumpărătorul revine în mod regulat. Au folosit rețeta bunicii sale, de la care au învățat: cozonacul va fi bun dacă se pun toate ingredientele necesare. Aceasta este o moștenire de acasă, care nu trebuie risipită – a spus proprietarul firmei, împărtășindu-și experiențele.
Mulțumită Companiei Gyermelyi, câștigătorul titlului „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc, 2019”, firma Vitos kürtős, a primit un palet de făină, va putea participa la Festivalul Kürtőskalács din Budapesta și a primit o invitație din partea europarlamentarului Vincze Lóránt de a participa la un eveniment din Strasbourg.
Tradiția Kürtőskalács-ului
Echipele participante trebuia să folosească rețeta din 1874 a contesei Mikes Mária din Zăbala, rețetă în care ingredientele sunt: smântână, gălbenuș de ou, drojdie, unt de zer, unt și lapte, însă zahăr nu este inclus, deoarece zahăr rafinat nu exista pe atunci. Cărbunele pentru coacerea cozonacilor a fost asigurat de firma Coal Dust din Lupeni. Juriul a degustat cu mult interes kürtősii preparați după rețeta tradițională, au fost cozonaci care au fost unși cu miere, astfel obținând glazura, dar au fost și cozonaci care au fost preparați cu sare. Membrii juriului au afirmat că au gustat multe aluaturi bune și consideră, ulterior, că introducerea categoriei de kürtőskalács tradițional a fost o idee bună.
În această categorie premiul întâi a fost câștigat tot de echipa Vitos kürtős – Zolsport SRL, premiul constând dintr-un palet de zahăr, oferit de ATP Market. După preluarea premiului, proprietarul firmei, Vitos Fodor István, a afirmat că secretul succesului a constat în faptul că știau cum se comportă ingredientele tradiționale în aluat, pentru că le-au folosit și cu alte ocazii. Bineînțeles, n-au lăsat nimic la voia întâmplării, s-au pregătit pentru concurs și, la rândul lor, consideră că categoria de kürtőskalács tradițional le este mai potrivită decât categoria kürtőskalács creativ.
Pe locul doi s-a clasat Parázska Kürtőskalács, din Miercurea Ciuc, locul trei a revenit echipei Sepsi Kürtős a Konfjud SRL din Sfântu Gheorghe, premiile ambelor echipe fiind asigurate de Compania Gyermelyi. Primele două echipe premiate au obținut o glazură crocantă folosind miere, iar cozonacul kürtős care a obținut premiul trei a câștigat aprecierea din partea juriului prin simplicitatea lui, fiind fără glazură.
Premiul pentru echipa cea mai bine organizată a fost câștigat de Csatószegi Kürtőskalács, cel mai frumos stand l-a avut Kovács Kalács, cea mai prietenoasă echipă a fost cea a Retro kürtős, iar premiul pentru cea mai elegantă echipă i-a revenit lui Virág Ildikó Melinda și colaboratorilor săi.
Kürtőskalács-ul Bazinului Carpatin – Suntem mândri de identitatea noastră
Un public numeros a urmărit sâmbătă după-masă cum se prepară – în centrul orașului și în colaborare cu firma Oltisz – Kürtőskalács-ul Bazinului Carpatin. Cozonacul uriaș, lung de 220 de cm și cu un diametru de 40-80 de centimetri este simbolul solidarității între județele înfrățite. Județele din Ținutul Secuiesc: Covasna, Harghita și Mureș, dar și județul Brașov, reprezentantul Țării Bârsei, precum și județele înfrățite din Ungaria, reprezentate de delegația județului Veszprém, au contribuit, în mod simbolic, cu câte o traistă de făină la prepararea cozonacului uriaș.
„Să fim mândri de identitatea noastră secuiască, de patrimoniul nostru cultural din care face parte gastronomia noastră variată, astfel și kürtőskalács-ul. Cozonacul kürtős este un produs siculicum, denumirea acestuia nici nu se poate traduce în altă limbă, și nu reprezintă doar o mândrie, ci și o posibilitate de subzistență. Astăzi, la sărbătoarea kürtőskalács-ului, preparăm împreună cu prietenii noștri din județul Brașov și Veszprém Kürtőskalács-ul Bazinului Carpatin, în spiritul solidarității și al comuniunii” – a subliniat Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna.
Adrian Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, și George Scripcaru, primarul Brașovului, au venit și anul acesta cu dragă inimă la festival, amândoi au avut cuvinte de laudă în ceea ce privește cozonacul kürtős, această delicatesă preferată a secuilor, dar și în ceea ce privește gastronomia secuiască în general, patrimoniul cultural, respectiv buna cooperare între cele două regiuni, Țara Bârsei și Ținutul Secuiesc.
Această prăjitură este simbolul păcii, iubirii și comuniunii, a subliniat vicepreședintele Adunării Generale a Județului Veszprém, Vörösmarty Éva, reamintind faptul că cele două județe au o relație de prietenie de peste 25 de ani.
Din cozonacul crocant în exterior şi pufos în interior a putut gusta și publicul prezent, astfel, kürtős-ul uriaș s-a terminat în câteva minute.
Spectaculos și delicios: kürtőskalács-ul lung de 14 metri a ieșit bine
Firma Kovács Kalács din Lupeni sărbătorește 14 ani de existență, motiv pentru care, în centrul orașului au preparat, duminică, în colaborare cu Brutăria Diószegi, un kürtőskalács lung de 14 metri. Lungul kürtős a fost rulat pe cilindru în mod simultan de 14 oameni, a fost copt uniform, iar publicul l-a făcut să dispară în câteva minute. De această dată organizatorii au primit în vizită și o echipă de bloggeri, specializați pe teme turistice. Oaspeții din București au confirmat faptul că turiștilor trebuie să li se ofere experiențe plăcute, iar această regiune poate să facă acest lucru.
„Școala micului maestru în prepararea kürtős-ului”
Centrul de Cultură al Județului Covasna, Asociația Bodvaj și voluntarii Organizației de Femei a UDMR Poian au organizat „Școala micului maestru în prepararea kürtős-ului”, în cadrul căreia copii au parcurs drumul cozonacului kürtős, de la spicul de grâu până la cozonac. La final, cei care și-au preparat cozonacul propriu, au primit un certificat de mic maestru. Un indiciu al succesului activităților pentru copii îl constituie faptul că, în cele două zile, 250 de mici maeștri au însușit bazele preparării cozonacului secuiesc. Activitățile meșteșugărești organizate de Crucea Roșie și Școala Populară de Arte și Meserii din Sfântu Gheorghe au funcționat cu „sală plină”.
Din programul festivalului n-au lipsit nici concertele de muzică ușoară, vineri a concertat Bye Alex, sâmbătă Pély Barna și Direcția 5, iar duminică publicul s-a putut distra pe acordurile concertului susținut de Homonyik Sándor și Vikidál Gyula. N-au lipsit nici bucatele alese, pe lângă cele 14 echipe care au preparat kürtős, Cofetăria Édes Mackó –Kürtőskalács din Budapesta a adus o pată specială de culoare festivalului, dar s-au oferit și mâncăruri specifice festivalurilor dar și mâncăruri tradiționale.
„În cele trei zile de festival au fost prezenți 25 de mii de oameni, s-au vândut aproximativ 20 de mii de cozonaci kürtős, deci, putem spune că festivalul a funcționat cu «sală plină». Reacțiile sunt pozitive atât din partea vizitatorilor din Sfântu Gheorghe, cât și din partea celor din Brașov. Considerăm că și în acest an festivalul a fost o sărbătoare demnă a kürtőskalács-ului, care este prăjitura specifică a bucătăriei secuiești, o delicatesă preferată de mulți dintre noi” – a concluzionat în numele organizatorilor Grüman Róbert, vicepreședintele Consiliului Județean Covasna.
Cea de-a treia ediție a manifestării „Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci” a fost organizată de Consiliului Județean Covasna, în parteneriat cu Primăria municipiului Sfântu Gheorghe. Organizatori: Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în județul Covasna, Asociația AgroSic, Centrul de Cultură al Județului Covasna, Școala Populară de Artă și Meserii Sfântu Gheorghe, Camera de Comerț și Industrie Covasna.
Biroul de presă al C.J. Covasna