Liga Internațională a Profesorilor Esperantiști (ILEI = Internacia Ligo de Esperantistaj Instruistoj) este o organizație profesională internațională, înființată în 12 august1949 la Bournemouth, în Marea Britanie, care își desfășoară activitatea în colaborare cu Asociația Universală de Esperanto și cu alte organizații în domeniul educației.

Liga are drept scopuri: 1. Educarea în spiritul stimei față de oameni, față de viață și față de natură; 2. A face să progreseze înțelegerea între popoare.

Sarcinile acestei organizații sunt: introducerea limbii Esperanto în școli de toate tipurile; predarea limbii Esperanto în toate mediile și la toate nivelurile; cercetarea și rezolvarea problemelor pedagogice în predarea limbilor; publicarea de manuale moderne, reviste de specialitate, cărți și materiale informative; organizarea de întâlniri internaționale (conferințe/congrese, seminare, simpozioane etc.); pregătirea unor examene internaționale pentru capacitatea de a aplica în practică și în predarea limbii Esperanto; contacte cu instanțe guvernamentale și educative și cu alte organizații ale căror scopuri sunt în conformitate cu cele ale Ligii; aranjarea și utilizarea de pagini web și liste de discuții.

Revistele de specialitate ale Ligii sunt Internacia Pedagogia Revuo (IPR) și Juna Amiko (Prietenul Tânăr).

ILEI este alcătuită din 41 de secții naționale, 13 reprezențanți și 16 persoane de contact, astfel că ea își desfășoară activitatea pe toate continentele.

Organele de conducere: Conferința (din 2017 numităCongres, denumirea mai lungă fiind Internacia Kongresopri Edukado kaj Lernado), Comitetul Internațional, Consiliul de Conducere. Actualul președinte al Ligii este Mireille Grosjean din Elveția. Comitetul Internațional dezbate problemele cele mai importante din Programul de activități al Ligii și alege membrii în Consiliul de Conducere, după care acestea sunt supuse la vot în cadrul Congresului.

România este reprezentată în ILEI de prof. Mihai Trifoi, șeful Secției Române a ILEI și membru în Comitetul Internațional al Ligii, precum și în Comisia Școlară, și de către mat. Aurora Bute, membră în Comitetul Internațional și în Comisia de Alegeri.

ILEI este reprezentată la UNESCO și ONU de către membri ILEI cu statut de observator.

În anul 2018 Congresul ILEI s-a desfășurat la Madrid, cu tema Moștenirea culturală a Mișcării Esperanto, iar în 2019 la Ĉaĉak, în Serbia, cu tema Învățarea în comunitățile virtuale, urmând ca în 2020 să aibă loc în orașul Quebec din Canada.

 

Având în planul meu de activități din 2019 să particip la al 52-lea Congres ILEI, în Ĉaĉak, Serbia, și la al 104-lea Congres Universal de Esperanto în Lahti, Finlanda, în după-amiaza zilei de 12 august 2019 am pornit din Bixad, jud. Covasna, spre Sf. Gheorghe, unde am așteptat destul timp o mașină care trebuia să vină din Brașov pentru transferul unui grup de călători la Otopeni, la Aeroportul „Henri Coandă”. Așteptarea a însemnat un bun prilej de meditare și de trimitere a gândurilor mele, poate nu cele mai frumoase, către toți factorii de decizie care în mai bine de 20 de ani au tot tergiversat construirea autostrăzii București – Brașov și/ sau finalizarea lucrărilor la Aeroportul din Ghimbav, Brașov. Și nu fără motiv, căci de fiecare dată când călătoream peste hotare pierdeam timp, bani și energie, pe care nu le-aș fi pierdut dacă Brașovul ar fi avut un aeroport funcțional. Și ca mine probabil cred mulți alți turiști…

Am ajuns la Otopeni în miez de noapte, deși zborul urma să fie după ora 5 dimineața, și când știai că urmează o zi lungă și obositoare, cum să nu-ți pară rău după orele pierdute, în care ai fi putut să te odihnești și să te pregătești liniștit pentru călătorie?

În cele din urmă evenimentul s-a produs, avionul a decolat spre Belgrad și credeam că cel puțin apă vom primi pe parcurs, dar cum acest lucru nu s-a întâmplat, pe unii i-a cuprins dezamăgirea. În mod firesc s-ar cuveni ca în prețul biletului de avion să fie inclus și costul apei, nu să trebuiască s-o cumperi la suprapreț, dar cum nu noi facem regulile, am înghițit în sec și-am mers mai departe, că așa-i la noi…

Unii dintre participanții la Congres (circa 60 din 19 țări) au venit cu o zi sau două mai devreme, pentru a vizita capitala Belgrad și a lua un prim contact cu oamenii și cultura locului. Ei au fost cazați la Hotelul „Slavija”, de unde un autobuz, care urma să sosească la ora 9.00, avea să-i ducă la Ĉaĉak. De fapt, itinerarul însemna o adevărată excursie incluzând câteva opriri pentru a vizita obiective turistice interesante. Având și eu anticipat aceste informații, după ce mi-am recuperat valiza și am cumpărat câțiva bani sârbești, dinari, am căutat un autobuz care să mă ducă până la Piața Slavija, unde urma să caut hotelul pentru a mă alătura grupului, am urcat curios în mijlocul de transport, mi-am cumpărat biletul și l-am rugat pe șofer să-mi spună când ajungem la locul căutat, apoi m-am așezat pe un scaun și, bineînțeles, am privit pe geam pentru a-mi face o primă impresie despre oraș. Automat gândul m-a dus înapoi în timp, la vremea când această veche și renumită capitală europeană a fost bombardată de avioanele americane. Și mă gândeam cum, de fiecare dată când se întâmplă astfel de grozăvii, oamenii găsesc puterea de a renaște din „cenușa istoriei”, căci da, acum viața la Belgrad își urmează cursul în mod firesc, rănile războiului s-au vindecat, rămânând doar durerea amintirilor…

Piața Slavija, un loc curat și liniștit, mă aștepta în aburii dimineții, când cei mai matinali belgrădeni se pregăteau să deschidă chioșcurile și magazinele ori să plece la serviciu. Până la ora 9 mai rămăseseră vreo două ore, astfel că, târând valiza după mine și trezind câinii de pripas cu zgomotul roților pe asfalt, m-am apropiat de zona hotelului și m-am așezat pe o bancă, unde mi-am petrecut aproape o oră privind trecătorii și încercând să le descopăr ocupațiile și starea de spirit când treceau grăbiți prin fața mea. Adevărul e că după o noapte de nesomn eram și eu puțin obosit și de-abia așteptam să se facă ora opt, să merg la hotel și să beau o cafea caldă, mai ales că începuse să mă pătrundă răcoarea unei zile ce se anunța totuși plăcută. Și chiar s-a făcut  ora 8, mi-am luat din nou valiza și m-am îndreptat spre hotel, unde am rugat recepționera să-mi spună unde pot bea o cafea. Aceasta, foarte amabilă, mi-a indicat barul, unde un barman extrem de gentil m-a servit cu băutura caldă mult așteptată. Deja, după ce am  schimbat  câteva vorbe cu simpaticul domn, m-am așezat într-un scaun-fotoliu comod peste poate, încât mai-mai să mă fure somnul, noroc cu aroma și gustul cafelei care m-au ținut treaz până la ora 9, când a sosit autobuzul și m-am întâlnit cu ceilalți călători. Și așa a început frumoasa excursie spre Ĉaĉak, care ne-a oferit posibilitatea să descoperim peisaje mirifice, să vizităm câteva obiective turistice renumite și să luăm contact cu cultura locală. Chiar și masa de prânz servită în incinta unei mănăstiri a fost un bun prilej de socializare, dar și de cunoaștere a gastronomiei sârbești.

După o zi plină de evenimente, am ajuns spre seară la Ĉaĉak și ne-am precipitat spre punctul de înregistrare și primire a mapei Congresului, și de cazare, după care au urmat primele activități din program. Cea mai interesantă și atractivă dintre acestea a fost „Masa internațională” sau „Seara de intercunoaștere”, care în sine este un eveniment cultural, întrucât fiecare participant  aduce de acasă ceea ce crede el că este specific pentru țara sa, de fapt rezultă un fel de expoziție gastronomică și cei curioși pot astfel gusta din produse mai mult sau mai puțin cunoscute aduse din alte țări, pot pune întrebări și discuta despre țara lor. După cină ne-am adunat vreo 20 de persoane într-o încăpere, așteptând sosirea Conducerii Ligii, dar cum aceasta mai întârzia, am luat inițiativa și, pentru că eram din țări diferite, am propus ca fiecare să se prezinte, astfel că a urmat un dialog extrem de vioi și amuzant, mai ales când se prezentau asiaticii, deoarece europenii nu le puteau repeta numele cu sonorități ciudate, astfel că aceștia și-au ales câte un pseudonim european, ca să-l înțelegem cu toții. Într-un târziu au venit și câțiva membri din Conducere și le-am predat ștafeta, pentru a afla detalii despre activitățile din programul primei zile de Congres.

Programul Congresului includea o multitudine de activități deosebit de atractive, respectiv  organizatorice, științifice, instructiv-educative, turistice și culturale: ceremonia de deschidere, cursuri de Esperanto pentru începători și avansați, excursii, activități culturale, prelegeri pe tema congresului, Conferințăinternațională, ședințe de Comitet etc.

Duminică, 14 iulie, după un program mai relaxant, în care ne-am acomodat și am făcut cunoștință cu împrejurimile și locul de desfășurare a activităților, participanții la congres s-au bucurat de o plăcută surpriză din partea organizatorilor, fiind invitați la Casa de Cultură, în cadrul unui punct din program numit „Seara națională”, având astfel ocazia să  descopere puțin din frumosul folclor din Serbia și din regiunea Ĉaĉak. Am fost  încântați cu toții ascultând „Lira din Ĉaĉak”, un cor format din 12 femei cu glasuri minunate. După aplauze îndelungate, a urmat „Bambi”, un grup de copii, 6 fete și șase băieți îmbrăcați în costume populare deosebit de frumoase. Aceștia au impresionat publicul prin vioiciunea și verva cu care ne-au prezentat mai multe dansuri populare locale. Aplauzele celor prezenți în sală au răsplătit atât micii artiști, cât și pe regizorul spectacolului, cunoscutul actor Sasha Pilipović, cu care aveam să ne întâlnim apoi și cu alte ocazii.

Luni dimineața, 15 iulie, la Facultatea de Științe Tehnice din Ĉaĉak a avut loc deschiderea oficială, în prezența dlui viceprimar Vladan Milić și a decanei facultății, dna Danijela Milošvić. Corul feminin a fost din nou prezent pentru a cânta imnul Esperanto. Cele două personalități locale amintite mai susși-au exprimat onoarea pentru oraș de a găzdui un eveniment internațional atât de important, mai ales că joi și vineri urma să aibă loc, în colaborare cu profesori și studenți ai facultății, Conferința axată pe tema congresului: Învățarea în comunitățile virtuale.

În a doua parte a zilei s-a ținut a doua ședință a Comitetului Internațional al ILEI, iar în paralel cursuri de Esperanto pentru începători și avansați, și curs pentru învățarea limbii sârbe. De asemenea, s-a desfășurat un seminar pe tema relații externe; dna Mireille Grosjean, președinta Ligii, a prezentat diferitele regiuni din Europa și puțin despre UNESCO și ONU, vorbind și despre experiențele sale în contactele cu diverse delegații naționale și miniștri.

După masa de seară, ne-am deplasat la Casa de Cultură, unde actorul Sasha Pilipović, ne-a încântat din nou jucând în rolul Galileo Galilei, de fapt un monolog amuzant despre situația cunoscutului savant care prin descoperirile lui a deranjat autoritățile vremii.

Marți, 16 iulie, aceeași „zi de lucru”: ședințe, cursuri, momente relaxante, iar seara, până spre miezul nopții, participanții la congres s-au întâlnit într-un salon mai încăpător pentru a celebra al 70-lea an de existență a Ligii, nu în mod solemn, ci printr-un concurs extrem de interesant și instructiv, referitor la viața Ligii în cei 70 de ani trecuți.

Miercuri, 17 iulie, conform tradiției, a fost o zi de excursie. Ne-am deplasat cu un autobuz până la granița cu Bosnia Herțegovina. După formalitățile vamale am trecut pe un pod în țara vecină, autobuzul rămânând în Serbia și urmând să ne aștepte în alt punct de întâlnire. Apoi ne-am îmbarcat pe un vaporaș și a urmat o croazieră timp de trei ore pe râul Drina,printre pereți înalți de stânci, călătorii  având astfel posibilitatea de a admira un peisaj sălbatic de o rară frumusețe. În același timp pasagerii micuțul vas au avut plăcerea unor conversații libere, putând astfel stabili noi relații de prietenie. La încheierea excursiei, am debarcat în Serbia și ne-am îndreptat spre locul unde ne aștepta autobuzul. Spre seară ne-am întors cu toții la locul de cazare, obosiți și mulțumiți de cele văzute și trăite.

Joi și vineri au fost zile dedicate Conferinței. Deoarece în cadrul Conferinței urma să se prezinte mai mult de 10 prelegeri, acest eveniment a devenit parte integrantă a programului de la Facultatea de Științe Tehnice, unde avea loc Congresul ILEI. Deși era perioadă de vacanță, 15 studenți și profesori au participat la Conferință, în acest fel profesorii câștigând puncte valoroase pentru cariera lor. Pentru studenți s-a ținut o oră de „Introducere în Esperanto”, însă ei au cerut 3 ore, ceea ce s-a și întâmplat. A avut loc și un moment amuzant. Deoarece era a doua parte a zilei și eu țineam cursul de Esperanto pentru începători, m-am pomenit deodată în sală cu un grup de tineri pe care nu-i mai văzusem la curs și care afirmau că vor să învețe limba. I-am poftit în bănci și am început prima „conversație” cu ei: prezentarea. Tocmai când eram în plină acțiune a intrat un profesor de la universitate și-mi zice că aceștia sunt studenții lui și au greșit sala. Și uite-așa mi-am pierdut noii studenți, care au plecat și ei puțin dezamăgiți că nu pot continua cele începute, însă important era că s-au dus tot la un curs.

Așa cum reiese din al patrulea raport ILEI despre al 52-lea Congres în Ĉaĉak, în dezbaterea finală a Conferinței, profesorii sârbi și-au exprimat mulțumirea să audă despre folosirea mijloacelor virtuale și în universități din diverse părți ale lumii.

Chiar și tradiționalul banchet, desfășurat într-un mic restaurant specific sârbesc, a constituit un moment cultural. Participanții la Congres s-au așezat la mese aleatoriu. Eu am nimerit cu o familie de coreeni, foarte simpatici, și nu m-au lăsat să plec la altă masă, dorind să converseze cu mine în Esperanto, mai ales că erau doi dintre cursanții mei, încât conversația a fost foarte plăcută. Un meniu excelent din arta culinară locală a fost însoțit de cântecele a trei muzicanți, un bun prilej pentru cei veniți din alte țări de „a gusta” și din folclorul original din regiunea Ĉaĉak. În acest fel, într-o atmosferă amicală și veselă, s-a mai încheiat o zi de congres.

Vineri, 19 iulie, după terminarea Conferinței a urmat festivitatea de încheiere a lucrărilor celui de-al 52-lea Congres ILEI, în care s-au tras concluziile arătându-se și unele mici lipsuri, dar mai ales rezultatele bune. Șase dintre participanții cursului de Esperanto pentru începători au primit diplome și felicitări. S-a ajuns la constatarea că „structura ILEI, din respect față de conducătorii anteriori și rezultatele obținute, pentru contactul cu instanțele internaționale ca ONU și UNESCO, Liga trebuie să se dezvolte în raport cu evoluția lumii actuale și cu trebuințele membrilor de toate vârstele.” A urmat o frumoasă prezentare despre Canada șiorașul Quebec, care urmează să găzduiască cel de-al 53-lea Congres ILEI, în anul 2020.  Seara s-a încheiat cu cuvinte de despărțire și urări de bine până la viitorul congres…

Ultimele discuții și ultimele pregătiri au marcat sfârșitul acestui important eveniment cultural internațional, apoi toți s-au precipitat să-și facă bagajele, mai ales că 13 dintre participanți trebuiau să plece, unii imediat, alții la ora 2 noaptea spre aeroportul „Nicola Tesla” din Belgrad, pentru ca dimineața să se îmbarce într-o aeronavă Air Serbia cu destinația Helsinki, pentru a participa la al 104-lea Congres Universal de Esperanto, dar de-acum aceasta este o altă poveste, la care vom reveni într-un alt număr al „Mesagerului de Covasna”.

 

Mihai Trifoi 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail