Veronica Petrescu este o tânără ce a ales, la fel ca alte mii de români, să părăsească țara care, din câte reiese din mesajul pe care l-a lansat pe o rețea de socializare, a părăsit-o înaintea ei.
Pe data de 17 august 2019, aceasta a postat pe Facebook un colaj alcătuit din două fotografii: prima o reprezintă pe Veronica la protestele din 2018, îngenuncheată și cu fața într-o batistă, din cauza gazelor lacrimogene cu care români pașnici, precum ea, au fost atacați de jandarmi. În cea de a doua fotografie o regăsim pe Veronica Petrescu sprijinită de o dubă încărcată cu bagajele ei, pregătită să părăsească țara. Cel mai emoționant lucru nu a fost, totuși, conținut de imaginile sale, ci de gândurile pe care le-a expus într-o scrisoare adresată României:
„Dragă Românie, în august 2018 m-ai batut şi m-ai gazat. În august 2019 însă, a venit timpul să ne despărţim.
La fel ca mulţi alţi tineri, mi-am îndeplinit datoriile faţă de tine, însă tu ai refuzat constant să faci același lucru.
Am simţit „reformele” a 21 de miniştri ai educaţiei încă de când am început să socotesc pe degete. Am dus zi de zi cate 8 kilograme de culegeri şi auxiliare în spate, în timp ce profesorii îşi numărau profitul obţinut de pe urma afacerilor din cancelarie. Probabil calculele astea îi ţineau atât de ocupaţi încât la clasă nu mai puteau performa corespunzător, de aici şi orele mediocre. Altfel de ce aş fi început să fac meditaţii încă din clasa I?
Am stat cuminte în aceleaşi bănci în care probabil au învăţat şi parinţii mei. Îmi amintesc cum odată am tras draperia să mai intre şi soarele în sala noastră mohorâtă, dar a căzut galeria peste mine. Dar ar trebui să fiu fericită, măcar nu a căzut tavanul ca în alte cazuri. Apropo de părinţii mei, cred că am avut şi aceeaşi programă pe care o studiau ei – asta da legătură între generaţii!
Îmi amintesc cum alocaţia de 42 de lei pe care mi-o dădeai lunar printr-un gest de mare mărinimie nu îmi ajungea nici măcar să îmi iau o enciclopedie. Şi apoi mă gândesc că alţi copii se bazau pe ea pentru a-şi permite necesităţile şcolare – însă cu 42 de lei, cu greu ai putea încropi ceva.
Mai târziu, când am crescut, am ieşit de fiecare dată să te votez, însă după îmi reproşai că nu e suficient şi că generaţia mea „se pişă pe el de vot” – dar nu ai vrut să vezi ce stă în spatele statisticilor. Tineri care sunt plecaţi la studii sau muncă prin străinătate, care fie nu au posibilitatea de a face drumuri lungi de sute de kilometri până la secţie, fie şi-au pierdut interesul faţă de ţara care i-a forţat să plece. Studenţi veniţi din zonele rurale şi din oraşele mici ale ţării către cele mari, care nu au cum să meargă acasă să voteze, care nu au viză de flotant sau buletin de oraş. Tineri care nu au un loc de muncă, fiind şomeri după 25 de ani de şcoală, pentru care e greu să îţi mai pese de vot, atunci când nu ai bani să trăieşti de pe azi pe mâine. Sau tineri abandonaţi de stat și de clasa politică, care nu găsesc nici un motiv pentru a merge la vot.
Am auzit frecvent cum starea jalnică a ţării este din vina noastră. Că am mâncat banii statului cu studiile noastre, că am ruinat CFR-ul prin gratuităţile noastre, că nu ne-am implicat activ în politică. Nu pot decât să mă întreb ce se mai ştie de banii statului care se află prin conturile lui Voiculescu, Iacubov, Hrebenciuc, Adamescu, Pinalti, Vâlcov, Udrea, Copos şi mult prea mulţi alţii? La fel cum mi-ar plăcea să aflu cum de gratuităţile studenţeşti sunt o problema majoră a bugetului de stat, însă sumele nesimţite băgate lună de lună în buzunare de „înalţi demnitari” şi apropiaţi ai lor sunt în regulă. Şi aş vrea să îţi mai amintesc că noi am ieşit în stradă de fiecare dată – în 2012 pentru SMURD, în 2013 pentru Roşia Montană, în 2015 pentru Colectiv, iar din 2017 până acum pentru o ţară mai bună. Iar chiar şi atunci, am fost blamaţi — că suntem manipulaţi, că suntem plătiţi de occidentul mare şi rău, că distrugem ordinea statului şi nu respectăm rezultatele votului.
Am investit an de an în tine prin CFR, STB, Poşta Română, RADET şamd. În schimb tu mi-ai oferit întârzieri de 12 ore, transport public mizerabil, colete furate şi săptămâni întregi fără apă caldă şi căldură. Am privit cum refuzai tratamentul oamenilor din jurul meu care nu erau dispuşi să bage plicul în buzunarele halatelor albe. Am văzut cum sistemul tău sanitar mi-a îmbolnăvit prieteni. Am plătit rovinieta şi taxa de pod, însă unde sunt drumurile? Am făcut voluntariat acolo unde statul refuza să se implice, am donat către proiectele sociale care trebuiau susținute de autorități, am făcut activism și am propus soluții, chiar dacă știam că toate vor rămâne într-un sertar. Am mers prin toată Europa la programe și proiecte, schimburi de experiență, conferințe și internship-uri, peste tot reprezentându-mi țara — însă când mă intorceam acasă, eram întâmpinată cu aceeași aroganță și mizerie.
Românie, ai lăsat ca mai toate fetele şi femeile să poată spune o poveste din categoria MeToo. Ai lăsat să fim discriminate, hărţuite, bătute, violate şi omorâte, fără să ne întinzi o mână de ajutor. Ne-ai spus că merităm asta, că poate ne-am supărat agresorii, poate nu aveam fusta destul de lungă sau pur şi simplu ai râs de lacrimile şi durerea noastră. Când am strigat după ajutor, instituţiile tale ne-au lovit mai rău.
Românie, tot tu eşti cea care a permis un referendum al cărui unic scop era răspândirea urii. Spuneai atunci că este pentru copiii tăi, însă copiii României, prin referendum, nu au fost protejaţi de abuzurile sexuale, de violenţă, de abandonul şcolar, de excluziunea socială, de înfometare sau de analfabetism funcţional. Ţi-ai lăsat copiii să facă la rândul lor copii, le-ai îngreunat adopţia şi i-ai pus zi de zi în pericol. Totul pentru a-mi nega libertatea de a-mi trăi demn iubirea.
Pe 10 august 2018 am decis că a fost suficient. Pentru că nu gazele şi bastoanele m-au rănit cel mai tare, ci neputinţa şi umilinţa pe care le-am simţit. Am înţeles atunci că degeaba iubesc România, daca ea nu mă iubeşte. Şi degeaba ţineam cu dinţii să nu plec, dacă statul nu mă vrea aici.
Aşa că, draga mea Românie, a venit timpul să ne despărţim definitiv. Tu mergi pe drumul tău, eu pe al meu. Şi nu pot decât să sper că nu ne vom mai întâlni prea curând.”
Cum era și de așteptat, mesajul Veronicăi a stârnit mii de reacții. Peste 1500 de persoane au distribuit postarea ei, mai bine de 3600 au empatizat și alții au ales să trimită comentarii pe această temă.
„Te-am apreciat după primele două rânduri citite. Te apreciez acum și mai mult pentru efortul făcut explicând unor ignoranți lucruri simple. Jos pălăria. Scotland is lucky to have you!!”, a replicat o tânără pe profilul Veronicăi.
„Succes, Veronica! Îți cer iertare, în numele părinților care nu au putut face mai mult pentru ca vouă să vă fie mai bine.”, a mai primit tânăra de la o doamnă căreia i-a răspuns: „Știu că dvs și cei asemenea aţi făcut tot ce era posibil — însă România, contrar sloganurilor încurajatoare, nu poate fi schimbată doar cu o mână de oameni buni”. “… nu doar un anumit partid e vinovat de situație, lucrurile pornesc de la mentalitatea colectivă, pentru că în final cei de la putere sunt oglinda societății”, a mai replicat ea.
Faptul că România nu poate fi schimbată doar printr-o mână de oameni buni și prin înlocuirea anumitor „conducători” se observă și din seria de comentarii nefondate la adresa Veronicăi. Unii români au ales să o jignească fie pe ea în mod direct, fie cuvintele pe care le-a așternut pe hârtie, fără a o cunoaște măcar. Astfel, printre cei care au reacționat se numără persoane care consideră că a pleca din țară prezintă lașitate și că Veronica nu a făcut suficient pentru a încerca să schimbe un sistem.
„Printre altele, am mers să fac voluntariat în prea multe locuri în care statul trebuia să se implice și nu o făcea, am donat sume substanțiale pentru a susține programe care trebuiau finanțate de stat, am făcut activism și am propus soluții chiar dacă știam că vor rămâne într-un sertar aruncate, am mers să îmi reprezint țara în diferite contexte în Europa — ce a făcut în schimb România ca să mă păstreze? Nimic.”, susține ea, pentru a le explica celor care o acuză, că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și asigura ei, apoi, multora, un viitor mai bun în această țară.
Evident, cu toții suntem liberi să plecăm, să rămânem și, deci, să ne alegem drumul. La fel cum toți sunt liberi să își dea cu părerea la alegerile pe care le-am făcut, din moment ce le postăm pe o rețea de socializare la care oricine are acces în ziua de azi. Totuși, există și momente în care nu ai dreptul să comentezi/judeci: o persoană care nu a fost prezentă la niciun protest măcar o dată în viață pentru a scăpa de corupție, nu are dreptul să judece o decizie precum cea a Veronicăi. O persoană care nu a mers la vot de fiecare dată când i s-a permis, nu are dreptul să îi judece pe cei care au făcut-o. O persoană care votează pentru câțiva saci pe făină și alte alimente, nu are dreptul să arunce cu noroi în cei care caută cea mai bună variantă pentru conducerea țării. Cei care nu au luptat suficient pentru România, nu au niciun drept să dezonoreze curajul pe care Veronica l-a avut.
Poate că unii rezistă mai puțin. Poate că alții se zbat zi și noapte pentru un viitor mai strălucit. Cu toate acestea, fiecare om are o limită. Limita Veronicăi Petrescu a fost atinsă numai după ce a depus toate eforturile cu care a fost înzestrată pentru a se opune unui sistem murdar și, în continuare, murdărit.
„Un luptător stă până la final”, susținea un alt comentator agitat pe Facebook, dar acesta nu știe că finalul este trasat și de cei care părăsesc fizic tabăra.
Noi putem doar să îi urăm Veronicăi tot succesul de care poate avea parte și sperăm că drumul ei spre casă va fi mai frumos când și dacă va dori vreodată să se întoarcă. Cât despre cei rămași în luptă, îi îndemnăm să își continue bătălia cu mai puțină ură, mai multă informare și, sperăm, cât mai mult curaj!
Sursa foto: Facebook
Adelina GHERASIM
