Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, atenţionare cod galben de ploi torenţiale şi vânt în 21 de judeţe din centrul şi Vestul ţării, până luni seara. Pentru zona de Sud este anunţată caniculă.
Potrivit ANM, codul galben de instabilitate atmosferică intră în vigoare la ora 14.00 şi este valabil până la ora 22.00.
Sunt vizate de atenţionare judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Harghita, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin.
„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului, cu rafale în general de 55 – 70 km/h, iar temporar 80 – 90 km/h, vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp”, anunţă ANM.
Meteorologii adaugă faptul că disconfortul termic se va menţine ridicat în după-amiaza zilei de luni, cu precădere în regiunile sudice şi sud-estice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 36 de grade.
Mediafax.ro