Mai sunt trei săptămâni până la începerea noului an școlar. Cadrele didactice au început deja să se pregătească pentru deschiderea în bune condiții a anului școlar 2019-2020. Și la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe se derulează activități de intervenție de tipul reparații curente și igienizări, și se au în vedere o serie de măsuri pentru menținerea și creșterea gradului de siguranță pentru elevi și preșcolari, atât în perimetrul unității de învățământ, cât și în afara acesteia.
Din păcate nici anul acesta nu s-au demarat lucrările de reabilitare a școlii și nici nu sunt speranțe că acestea vor fi începute prea curând. Anul trecut, în luna iunie, după lansarea unei petiții prin care părinții, elevii și profesorii solicitau autorităților locale reabilitarea, renovarea și reamenajarea construcțiilor și a curții din incinta instituției de învățământ, primarul Antal Arpad era indignat de inițiativa acestora și invoca faptul că primăria a câștigat două proiecte prin care „în curând” se vor demara lucrările la CNMV. Iată că a mai trecut încă un an de zile și situația este aceeași, ba chiar și mai gravă, având în vedere faptul că starea clădirilor este tot mai dezastruoasă.
„Colegiul Național <<Mihai Viteazul>> a beneficiat din 1990 până astăzi de o singură consolidare a clădirilor A și B între anii 1992 – 1995. De atunci investiții cu privire la reabilitarea clădirilor nu au mai existat. În ultimii 10 ani s-a efectuat doar o asfaltare parțială a curții în anii 2011 și 2012. Datorită faptului că unitatea de învăţământ funcţionează într-o clădire monument istoric, ne confruntăm cu reale probleme de întreţinere şi modernizare a acesteia. În ultimii ani s-au făcut intervenţii minore în limita fondurilor alocate de administraţia publică locală. Ni s-a adus la cunoștință că CNMV a fost cuprins de Primăria Sfântu Gheorghe în două proiecte privind reabilitarea totală, dar concret nu știm când va fi. Sperăm ca această iniţiativă să se materializeze cu succes, altfel colegiul va avea dificultăţi majore de funcţionare în următorii ani, dar mai ales vor fi probleme cu privire la siguranţa elevilor în incinta unităţii de învăţământ. Sperăm și avem încredere că demersurile Primăriei vor susține reabilitarea și modernizarea acestui Colegiu atât de important pentru întreaga comunitate din Sfântu Gheorghe.”, au declarat directorul Luminița Costea și directorul adjunct Maria Băilă.
„Colegiul Național <<Mihai Viteazul>>, este implicat în două proiecte”
Cu privire la acest aspect, viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Eva a declarat:
„Colegiul Național <<Mihai Viteazul>>, este implicat în două proiecte, primul se numește: <<Creșterea calității arhitectural ambientale. Reabilitarea termică la Colegiul Național “Mihai Viteazul>>, internat și sala de festivități”. Valoarea estimată este 5,2 milioane lei plus TVA. Pentru acest obiectiv este semnat contractul de finanțare, avem un proiect câștigat la Programul Operațional Regional (POR). Finanțarea este în proporție de 98%, deci 2% va fi contribuția din bugetul local. Am pornit pentru prima dată achiziția publică în octombrie 2018. Până în decembrie SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice-n.red.) nu a aprobat, deoarece se știa că va veni o schimbare legislativă. Au intervenit de două ori modificări legislative, motiv pentru care trebuia să actualizăm de fiecare dată procedura, conform noilor prevederi legale. Am primit deja oferte, deocamdată procedura de achiziție publică este în desfășurare, și nu pot da detalii, este confidențial. Procedura se află în faza a doua a evaluării tehnice, după fiecare fază raportul trebuie trimis către ANAF, iar după acceptul acestei instituții putem trece la următoarea etapă. Următoarea etapă va fi evaluarea financiară a ofertei, solicitarea documentelor justificative, apoi trecem la semnarea contractului. Dacă nu vor fi contestații, estimăm sfârșitul lui august sau începutul lunii septembrie să încheiem contracte pentru proiectare și execuție. Din momentul în care se semnează contractele, firma poate deja să lucreze, întâi la proiectare și apoi la execuție. Proiectarea durează cel puțin 3 luni, iar execuția alte 6 luni. Având în vedere că școala este monument istoric, este nevoie de mai multe avize, iar până la obținerea lor este nevoie de timp. Asta înseamnă că abia la începutul anului viitor firma câștigătoare se va apuca de lucrări. Va trebui să ne gândim ce facem cu internatul, ce facem cu sala de festivități, trebuie să reorganizăm activitatea pe perioada lucrărilor. Contează faptul că execuția și proiectarea sunt împreună, nu mai este nevoie de o altă procedură de achiziție, contează doar să găsim o firmă serioasă care să respecte graficul contractat și care să își facă treaba.
Al doilea proiect este „Reabilitarea clădirii principale, corp A și B, clădire bibliotecă la Colegiul Național <<Mihai Viteazul>>”. Aici este vorba despre reabilitarea completă a clădirilor, care sunt monument istoric. Acest proiect conține și reabilitarea totală a curții. Valoarea aproximativă a investiției este de 20 milioane de lei din care avem aprobat un proiect la Programul de Dezvoltare Locală, PNDL, de 8 milioane lei. Restul se va asigura din bugetul local. Nu este nicio problemă de finanțare, eu garantez că în momentul în care se va încheia contractul, nu vom întâmpina nici aici probleme de finanțare, primăria va asigura fondurile din bugetul local. Pentru acest proiect am organizat întâi licitație pentru proiectare, având în vedere că este puțin mai dificil, deoarece clădirile fac parte din categoria monument istoric. Am primit deja oferte, iar pe data de 21 august 2019, am invitat câștigătorul licitației să semnăm contractul de proiectare, dacă nu vor fi contestații. Vreau să discut cu el, să-i atrag atenția că este monument istoric, să aibă în vedere refacerea în forma inițială. Durata proiectării este de 6 luni, asta înseamnă la începutul anului viitor putem obține autorizația și toate avizele, va trebui să organizăm o altă procedură de achiziție publică prin care să găsim firma care să execuție lucrările pe baza proiectului pe care îl vom primi peste 6 luni de la firma de proiectare. Acest proiect este mult mai complex și necesită mai mult timp pentru realizarea lui, circa doi ani și jumătate.
Am fi vrut să obținem finanțare prin POR și pentru reabilitarea clădirilor principale, însă liceele teoretice nu erau eligibile, iar clădirile monument istoric nu se pot reabilita prin acest program.”
Întrebată dacă petiția „Finanțarea investițiilor de reabilitare a Colegiului Național <<Mihai Viteazul>> din Sfântu Gheorghe”, semnată de peste 1.500 de persoane, și care a fost depusă la finele lunii mai 2018 și înregistrată la Primăria Sfântu Gheorghe, proprietarul clădirii de patrimoniu, a contat în luarea unor decizii cu privire la implementarea celor două proiecte, viceprimarul Sztakics Eva a declarat:
„Ne străduim și pentru Colegiul Național <<Mihai Viteazul>>, la fel ca și pentru celelalte instituții de învățământ din municipiu. Petiția părinților nu a contribuit cu nimic la derularea acestor proiecte, doar ne-a dat de muncă pentru întocmirea unei statistici privind alocarea fondurilor în ultimii 10 ani pentru reabilitarea școlilor”.
„Nu cred că se vor începe lucrările în 2019 la Colegiul Național <<Mihai Viteazul>>.”
L-am contactat și pe consilierul local Andrei Cochior, care cunoaște situația privind demersurile făcute pentru reabilitarea CNMV. Iată care este punctul lui de vedere:
„Nu cred că se vor începe lucrările în 2019 la Colegiul Național <<Mihai Viteazul>>. Aș dori să fiu contestat de către cineva din cadrul Consiliului Local Sfântu Gheorghe. După atâția ani de la Hotărârea care a fost luată în 2011 de către Consiliul Local, prin care s-a hotărât reabilitarea CNMV, nu s-a făcut aproape nimic. Îmi pun întrebarea de ce? Cine se face vinovat? Au trecut 8 ani de atunci, timp în care s-a bătut pasul pe loc. La CNMV au fost mereu probleme, au existat greșeli în documentația proiectului. Una se vorbește și alta se face.
Cei din Consiliul Local nu spun că nu vor să se facă, dar, concret, nu se face.
În cazul unităților de învățământ cu predare în limba maghiară, lucrurile s-au mișcat mai repede. De exemplu, la Colegiul „Szekely Miko”, s-a depus proiect și deja s-a realizat.
Mai am o nedumerire. Ținînd cont că lucrările nu se vor face anul acesta, ce se va întâmpla cu banii alocați pentru asta la rectificarea bugetară? Din punctul meu de vedere, acești bani se vor pierde.
Toată instalația de încălzire termică trebuia s-o facă vara. Ce-o să facă în această iarnă cu copiii, dacă ei se apucă de reabilitare?
Eu cred că se impune ca Ministerul Educației și Învățământului să numească o comisie de control, care să vină aici, să studieze dosarele, să facă o analiză și să ne comunice exact cum stau treburile la CNMV. Vreau și eu să înțeleg, dar și părinții care mă tot întreabă despre această problemă, de ce în atâția ani nu s-a reabilitat acestă unitate de învățământ. Degeaba vorbim noi, deoarece nu știm exact care sunt motivele pentru care nu s-au făcut lucrările.
Colegiul Național <<Mihai Viteazul>> este un simbol pentru acest oraș și consider că ar fi fost mai bine să învețe laolaltă și ungurii și românii, la fel și în celelalte școli din oraș. Separatismul ăsta nu este sănătos. Dacă erau la un loc, copiii învățau atât româna cât și maghiara, se jucau împreună și nu se ajungea la discriminare.”
Închei articolul cu speranța că autoritățile locale vor înțelege că sunt imperios necesare investițiile substanțiale pentru reabilitarea corpurilor Colegiului Național „Mihai Viteazul”, deoarece din cauza gradului de uzură a clădirilor pot avea loc accidente nedorite. Indiferent de etnie, interese etnice, presiuni sau politică, pe primul loc ar trebui să fie siguranța copiilor noștri.
L.A.