Florentina Teacă, autoare a mai multe lucrări despre viața mocanilor din județ și despre traiul covăsnenilor, în general, pregătește un nou proiect editorial: „Poveste despre noi, dacii din Curbura Carpaților”– care vorbește despre „locuitorii de demult, de tare demult, ai cetății dacice ce străjuiește Voineștii Covasnei” și despre comorile cu care această zonă a fost binecuvântată, un volum pentru toate vârstele, însoțit de ilustrații grafice realizate de Alexandrina Elena Cășunean-Vlad.
Volumul, aflat în curs de editare la Editura Eurocarpatica, printr-un proiect realizat de Asociația GRIT, cu sprijinul Orașului Covasna, vine după ce anul trecut, cele două covăsnence talentate au realizat împreună, cu sprijinul acelorași parteneri, volumul „Poveste din Voineștii Covasnei”, cu întâmplări și personaje închipuite, dar inspirate din viața mocanilor din Voineștii Covasnei. Acel volum tipărit, cu sprijinul Orașului Covasna, în 1000 de exemplare, a ajuns la școli și biblioteci din județ, a fost oferit ca premiu la diverse activități și concursuri etc, având un succes deosebit.
Încă de atunci, s-a conturat ideea unei noi povești, despre dacii din Curbura Carpaților, a mărturisit Florentina Teacă.
„Anul trecut, aprecierile la adresa Poveștii din Voineștii Covasnei și recenziile, deosebit de favorabile, apărute în publicații locale, regionale și naționale, m-au încurajat să nu abandonez această cale, oarecum nouă pentru mine. De altfel, la evenimentul de lansare a poveștii mai-sus pomenite, chiar am <<amenințat-o>> pe Alexandrina, talentata ilustratoare a cărții, că trebuie să se pregătească de desenat <<daci și dăcițe>>. Cred că ideea s-a născut chiar atunci. Sute, mii de ani, ciobanii voineșteni și-au dus traiul în umbra cetății dacice, iar covăsnenii de azi sunt mândri că una din cele mai importante și falnice cetăți, impresionantă prin amplasare, dar şi prin vestigiile din piatră păstrate, se află aici, e <<a noastră>>. Așa că tema acestei noi povești a venit de la sine. Nu am căutat-o eu, ea m-a găsit pe mine.”- a dezvăluit Florentina Teacă.
Potrivit acesteia, volumul este adresat atât celor mici, cât și celor mari, fiind creionat ca o punte între trecut și prezent:
„Îmi place să spun că aceste povești ale mele sunt <<pentru copii de toate vârstele>>. Deși sunt dedicate copiilor, merită citite și de părinți sau bunici.
Poveste despre noi, dacii din curbura Carpaților este, așa cum indică și titlul, despre locuitorii de demult, de tare demult, ai cetății dacice ce străjuiește Voineștii Covasnei. Dacii din această carte fac parte din neamul cotensilor, trib menționat de Ptolomeu în rândul principalelor neamuri geto-dacice; cotensii erau stăpânitori ai zonelor de la Curbura Carpaților și își avea capitala regatului la Ramidava. Importanta cetate a dacilor este o enigmă pentru istorici și arheologi, localizarea cu precizie a acesteia nefiind încă făcută. Poveste despre noi, dacii din curbura Carpaților este …. o poveste, adică ficțiune. Mă adresez acum celor care vor spune că nu avem nicio dovadă că cetatea noastră ar fi străvechea Ramidava, capitala cotensilor: nu, nu avem. Dar nu avem nici certitudinea că n-ar putea fi. Am scris Poveste despre noi, dacii din curbura Carpaților închipuindu-mi cum vor fi fost vremurile prin locurile noastre, acum două mii de ani și ceva. Când am zis despre tribul dacic al cotensilor ori despre râul Cotensa, la covăsneni – Covasna m-am gândit. La fel, Ramidava din poveste este pentru mine Cetatea Zânelor – poate <<zâne>> le spunea Zinnas (personajul principal) fetelor lui ce culegeau odată brândușe pe sub zidurile davei. Și, mai mult, acel sătuc al voinicilor dăruiți de basileu cu pământuri acolo, Voiniceștiul – Voinești am vrut să fie. Că a fost vreodată așa cum am povestit, rămâne să ne spună fiecăruia dintre noi imaginația și crezul, dar că ar fi putut să fi fost așa, asta este fără de tăgadă. Oricum ar sta lucrurile, și pe vremea când cei ce trăiau prin părțile noastre se numeau daci, și mai înainte, și după, ca și acum, mereu aici, la noi în Covasna, au fost oameni și locuri de poveste. Una frumoasă și dragă!”- a explicat autoarea.
Potrivit acesteia, textul este gata, dar o poveste nu are farmec fără imagini.
„Chiar acum, în timp ce cititorii Mesagerului de Covasna parcurg aceste rânduri, Alexandrina Elena Cășunean-Vlad lucrează la ilustrația grafică. Profit de ocazie pentru a-i mulțumi public pentru colaborare!”- a spus Florentina Teacă.
Întrebată cum s-a născut colaborarea cu tânăra Alexandrina Elena Cășunean- Vlad, Florentina Teacă a răspuns:
„Anul trecut, lucrând la Poveste din Voineștii Covasnei, îmi era teamă că nu voi găsi pe cineva să pună pe hârtie ceea ce eu aveam în imaginație. Și sora mea mi-a spus de Alexandrina. Nu o cunoșteam îndeaproape atunci, nu știam foarte multe despre ea. Însă i-am văzut câteva lucrări, am contactat-o și i-am explicat ce vreau. A acceptat imediat și timpul mi-a dovedit că nu am greșit. Colaborarea noastră a fost cu folos, zic eu, și ar fi fost păcat ca ea să se oprească doar la o carte, nu? Adică, poveștile mele nu ar fi complete fără desenele Alexandrinei, clar!”
Un eveniment de lansare a volumului va avea loc imediat ce acesta va fi gata. Până atunci, cei care nu mai au răbdare, se vor putea bucura de câteva fragmente din poveste, ce vor fi postate în mediul online.
„Vom organiza, la fel ca anul trecut, un eveniment de lansare a cărții Poveste despre noi, dacii din curbura Carpaților, probabil în luna septembrie, despre care vom anunța din timp. De altfel, la fel ca anul trecut, vom publica câteva fragmente din poveste pe pagina de Facebook a Asociației GRIT, pentru a-i face curioși pe oameni. Și toți cei cărora le plac aceste scurte fragmente, sunt invitați cu drag la lansare, unde vor primi un exemplar al volumului. (…) Asociația GRIT a răspuns pozitiv oricărei solicitări. Așadar, cine vrea poveștile noastre, să ne anunțe și cu drag vom răspunde tuturor doritorilor”- a spus Florentina Teacă.
Până când volumul va vedea lumina tiparului, cu permisiunea autoarei, vă prezentăm, în continuare, începutul Poveștii și vă dorim lectură plăcută:
„În acea vreme, stăpâna apelor era lostrița, ursul stăpânea pădurea și zăganul era stăpân pe cer. Deasupra lor – zeii – mult, mult deasupra. Iar între bestii și zei trăia neamul cotensilor. Erau vână de daci, vână din vâna tracilor mari. Cale de trei zile de mers călare dinspre răsărit către asfințit ori dinspre miazăzi către miazănoapte ținea țara lor; în Curbura Carpaților era țara lor. Se știau acolo de la Facerea Lumii, ei erau vechii pământului lor. Locuiau risipiți în cătune mărunte și, de multe ori, la sărbătorire ori la urgie, se adunau în cetatea Ramidavei.
Din lemn, din piatră și din pământ bătut aveau bordeiele, care, pe jumătate, erau îngropate în pământ. Aruncau meiul în brazdă, pășteau oile și vitele, spălau aurul din apele repezi de munte. Cu vecinii din triburile cu care vorbeau același grai se înțelegeau bine, numai că, nu rar, câte o stirpe străină le încerca hotarul – au pierdut multe bătăi, dar niciodată războaie: erau copiii lui Zalmoxis, doar. Atâta: de Cer se temeau numai, să nu cadă pe ei! Și n-a căzut niciodată, pentru că Cerul îi iubea.”
Ana Ciorici COSTACHE
