Ultraciclistul Bagoly Levente din Sfântu Gheorghe, care are la activ mai multe curse de anduranţă, participă la cea de-a VII-a ediţie a Transcontinental Race, care se desfăşoară anul acesta pe ruta Burgas (Bulgaria) – Brest (Franţa).

Levente a luat startul pe 27 iulie, alături de alţi zeci de ciclişti din toată lumea, şi a străbătut până acum aproape 1.000 de kilometri din cei circa 4.000 cât totalizează cursa, a declarat marţi, pentru AGERPRES, tatăl acestuia, Bagoly Miklos.

Transcontinental Race este o cursă self-supported şi, spre deosebire de altele, nu are un traseu prestabilit, concurenţii fiind liberi să îşi aleagă rutele, cu condiţia să treacă prin puncte obligatorii de control.

În acest concurs, ceasul nu se opreşte niciodată din momentul startului până final, prin urmare concurenţii trebuie să îşi facă o strategie şi să planifice cât timp dedică călătoriei şi odihnei în fiecare zi.

„Transcontinentalul ăsta, parcă mi-e şi puţin teamă să spun, este un fel de cursă de pregătire pentru anul viitor. În 2020 este anunţat un concurs care o să fie jurul lumii şi de asta mă întorc la asfalt după cursele montane, ca să fie un antrenament de lungă durată pentru un eventual, dacă ajung acolo, concurs în jurul lumii. Partea cea mai grea din fiecare concurs este până ajungi la linia de start. Dacă ajungi acolo, cursa e deja pe jumătate câştigată, mai ai doar jumătate din cursă de făcut”, a declarat, pentru AGERPRES, Bagoly Levente, înainte de plecarea în cursă.

Tânărul covăsnean are la activ mai multe curse de anduranţă, printre care Italy Divide, desfăşurat anul acesta, unde a ocupat locul al treilea după ce a parcurs peste 1.220 de kilometri între Napoli şi Lacul Garda.

De asemenea, a participat la Silk Road Mountain Race, desfăşurată anul trecut în Kârgâzstan, unde s-a clasat pe locul al doilea după ce a străbătut 1.725 de kilometri în nouă zile, trei ore şi 30 de minute.

În urmă cu doi ani, acesta a participat la ediţia a V-a a Transcontinental Race, desfăşurată atunci pe ruta Belgia-Grecia, străbătând 3.998 de kilometri în 12 zile, 14 ore şi 15 minute.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Sursa foto: Bagoly Levente ultra-distance cyclist/Facebook

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail