Într-un loc pitoresc, străjuit de falnici brazi în vârful cărora flutură stindarde tricolore, sute de români îmbrăcați în straie populare au scris duminică, 14 iulie a.c, o nouă filă în povestea Sintiliei Zăbălenilor. În această zi, oamenii uită de grijile cotidiene și devin protagoniștii unui spectacol în toată regula, o incursiune în lumea fascinantă a strămoșilor noștri.
Încă de la primele ore ale dimineții, freamătul și energia de sărbătoare a fost la tot pasul în Zăbala. Oamenii s-au adunat la Biserica ortodoxă cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie”, unde au participat la Sfânta Liturghie. După binecuvântarea primită de la preotul Cosnean Valentin, alaiul a pornit chiuind și cântând, către Poiana Sintiliei, pe cai, în căruțe, pe jos sau în mașini, făcând popasuri, conform tradiției, la răspântiile de drum unde au încins hore. Am simțit bucuria și emoțiile și în ochii localnicilor care, din fața propriilor case, priveau cu încântare momentele frumoase.
Odată ajunși în Poiana Sintiliei, s-a recreat o parte din nunta tradițională cu obiceiurile „bărbieritul mirelui” și „cerutul miresei” la care au fost invitați să participe tinerii care urmează să se căsătorească în perioada imediat următoare. La această ediție,tradiția locului a ajuns și în străinătate, ținând cont de faptul că cel care a interpretat rolul mirelui este originar din Norvegia. Acesta se va căsători luna viitoare cu o fată din Zăbala, și a fost foarte încântat să respecte obiceiurile românești.
Poezia oraţiei a cuprins ocări în stil popular, pline de umor, care au stârnit hazul participanților.
„…Pornirăm
și venirăm
pe fața pământului,
pe aburii vântului,
bând
și chiuind
și din pistoale trăznind,
caii în curând
pe nări flăcări lăsând,
și din unghii scăpărând,
până am sosit
și v-am găsit.
Acum, ori floricica să ne dați,
ori, de unde nu, nu scăpați;
căci am venit cu târnăcoape
de argint
să scoatem floricică
din pământ;
Floricica s-o luăm
și-mpăratului s-o dăm
s-o ducem la el în grădină,
acolo să-n-florească,
să rodească, locul să-i priiească
și să nu se ofilească”.
După ce socrul mic a acceptat să dea mâna fiicei sale, s-a încins „hora miresei” , la care și-au unit mâinile oameni de toate vârstele, dornici de a-și manifesta bucuria momentului.
„Întotdeauna la Zăbala a existat costumul popular, au existat tradițiile populare și prin copiii noștri și prin ceea ce le insuflăm lor, vom dăinui în timp.”
Au urmat alocuțiunile pilonilor de bază ai comunității, și anume prefectul de Covasna, primarul, preotul și învățătorul.
„Vin cu mare plăcere aici. Azi am învățat trei lucruri. Luceafărul nu-i mai greu decât poezia pe care a spus-o azi vornicul de la nuntă. A recitat foarte frumos și sub presiunea socrului mic și s-a descurcat excelent. În al doilea rând, Adrian Păunescu avea dreptate atunci când spunea:<<de bucurie rară avurăm parte în unele duminici pe la nunți.>> Chiar dacă făcea referire la Oltenia, cred că e o regulă general valabilă la noi. Asta am regăsit și eu astăzi aici, retraind vremuri din trecut. Unul dintre obiceiurile noastre tradiționale trebuie dus mai departe pentru că este unul din modurile de exprimare a bucuriei noastre. Și în al treilea rând, mă bucur că am fost astăzi la biserică la dvs., am ascultat cu drag predica părintelui prin care a spus, la un moment dat, că trebuie să avem grijă de conducătorii noștri.”, au fost cuvintele rostite de către prefectul Sebastian Cucu în discursul său oficial.
„Acum zece ani câteva persoane din comunitatea românească din sat, dornice de a sărbători Sfântul Ilie, au organizat acest eveniment. Iată că a trecut deja un deceniu de când a fost preluată această tradiție pentru satul nostru, care de la an la an, a atras tot mai mulți participanți. Eu cred că această sărbătoare câmpenească a câștigat un loc binemeritat în rândul evenimentelor din țară, și nu trebuie neglijată nici de acum încolo. Sper ca Sfântul Ilie să rămână pentru noi toți un exemplu de credință demn de urmat.”, a transmis participanților primarul Fejer Levente.
„Dragi creștini, de când Dumnezeu a creat această lume, între noi,românii, și codru, a fost o fraternitate, așa cum spune o vorbă din popor, <<Codru-i frate cu românu>>. Dintotdeauna și-au trăit bucuria, și-au cântat doina, și-au alinat necazurile și suferințele și s-au bucurat cu credința în Dumnezeu, de harurile și binefacerile noastre. Acest Sfânt Mare Prooroc Ilie, ocrotitorul acestei comune și al bisericii noastre, ne adună și la tradiție câmpenească, la Sintilie, căci era tradiția ca primăvara ciobanii să plece cu oile la munte și mai coborau la Sintilie. Veselie era în sat. Cu drag îmi aduc aminte de timpurile copilăriei și de tradițiile populare ale noastre. Întotdeauna la Zăbala a existat costumul popular, au existat tradițiile populare și prin copiii noștri și prin ceea ce le insuflăm lor, vom dăinui în timp.”, a menționat preotul ValentinCosnean.
„Pentru zăbăleni, Sintilia este o manifestare culturală de prim rang, complexă, cu conotații profunde, un obicei strâns legat de modul de viață al muntenilor, asemănător nedeilor carpatine, târgului de fete, pentru că feciorii veneau din munte și să se distreze, dar și pentru a-și întemeia familii. Ciobanii coborau din munte, cei care erau de însurat, și în locul lor rămâneau bătrânii. Veneau cu păpuși de caș, frumos încrustate, de tiparul pe care tot ei îl ciopleau cu briceagul, le ofereau fetelor cu care doreau să se căsătorească, iar ele, dacă acceptau, le puneau flăcăilor busuioc la cingătoare.”, a spus învățătorul Dan Hagiu.
Feciorii plecaţi la ciobănie în diverşi munţi, coborau în grupuri cântând şi chiuind:
„Haideţi fetelor la joc
Şi puneţi-mi busuioc
Busuiocul la chimir
Şi tot mândru să mă ţin
Garoafă la pălărie
Să jucăm la Sântilie”
*
„Garoafă la pălărie
Hai feciori la Sântilie.
Măi ciobani de la mioare
Lăsaţi oile la vale,
Puneţi neagră pălărie
Şi le-ochiţi la Sântilie.”
Acestea fiind spuse, s-a dat startul programului artistic. Mai întâi au urcat pe scenă artiștii locali, precum Ansamblul de dansuri „Junii Covăsneni” , Ansamblul „Românașul”, formația de fluierași „Mugurașul”, Corul Bărbătesc din Voinești/Covasna, Alexandru Baciu, George Burnichi. Invitații speciali ai celei de-a zecea ediții au fost interpreții de muzică populară din Sibiu, Alina Pinca, Robert Târnăveanu și Răzvan Năstăsescu.
Toți participanții, de la „hăl cu barbă sură pân’ la hăl mai mititel” , s-au prins în hore, în sârbe, au cântat și-au chiuit aşa cum o făceau moşii şi strămoşii noştri.
„Noi suntem băștinași aici, din tată în fiu, și ne simțim bine în comuna noastră. Ne păstrăm obiceiurile, tradițiile și participăm în fiecare an la Sintilia Zăbălenilor. Este cea mai importantă sărbătoare a noastră, a oierilor din zonă”, a spus Timaru Vasile.
„M-am născut în Zăbala. Am 65 de ani de viață aici. Mă bucur că tradițiile se păstrează la noi în comună, și ajut și eu organizatorii cum pot. Înainte cu câteva zile calc costumele populare, drapelele. Astăzi (duminică, 14 iulie-n.red) fac gogoși pentru toată lumea care participă. Frământ cam patruzeci de kilograme de făină. Am învățat de la mama mea să fac gogoși și acum acest lucru este pasiunea mea. Un, doi fac gogoși, nu doar pentru mine. Împart la copii, rude, vecini. Mereu ies bune și pufoase, deoarece pun suflet și sfânta cruce pe făină. Cânt și în Corul bisericii, tot din dorința de a face ceva pentru comunitatea în care trăiesc.”, ne-a declarat Niculaescu Maria.
„Prima mea pasiune este dăscălia, dar în paralel și oieritul. Provin dintr-o familie de oieri învățători. Străbunicul a plecat în primul război mondial în refugiu, în Moldova. A trecut foarte greu peste acea iarnă, în 1916-1917. A venit la Zăbala fără oi, fără cai, fără căruță, fără nevastă, deoarece a murit acolo, și cu opt copii orfani. Și totuși ca pasărea Phonix familia mea s-a ridicat din cenușă, prin dăscălie și oierit. Bunicul și-a făcut toți frații învățători, deci unchii mei au fost învățători, bunicii mei au fost învățători. Am rămas în învățământ pentru dragostea de a lucra cu copiii și în paralel cu asta m-am ocupat tot cu ceva drag, cu oieritul. Astăzi, aici, simt o imensă bucurie. Văd familia mea alături de mine, văd comunitatea aici bucurându-se de sărbătoarea noastră tradițională, văd elevii mei care vin și mă îmbrățișează. Mă simt apreciat de ei și sunt împlinit pentru că exist în viața acestor oameni.” –a mai adăugat învățătorul Dan Hagiu.
„…Zăbălenii vor fi mereu aici ca niște oșteni să-și apere glia străbună”
Am întâlnit și mulți turiști și străini, care erau foarte plăcut surprinși de tot ce vedeau.
„Mă aflu la tratament în stațiunea Covasna; am aflat că aici va avea loc o sărbătoare tradițională și am venit deoarece e duminică, zi liberă și n-aveam ce face în camera de hotel. Zona este foarte frumoasă, se simte un aer de munte extraordinar, muzica este frumoasă. Din păcate prețurile mi se par cam piperate, ținând cont că am o pensie mică de 800 de lei.”, a spus Tândărescu Maria, din Buzău.
„Este foarte frumos aici, ne simțim bine. Pădurea asta e minunată. Din păcate produsele sunt destul de scumpe. Noi cheltuim mult pentru a veni aici cu mașina din Lugoj și nu ne permitem să cumpărăm produsele culinare tradiționale puse la vânzare. Ne bucurăm în schimb de atmosfera frumoasă și de muzica bună.”, ne-a declarat Mudaci Dumitru, din Lugoj.
„Sunt student, în Olanda, la Facultatea de Agricultură. Trebuia să efectuez practica într-o țară străină, am auzit că cultura cartofului este foarte bună în județul Covasna, am căutat o fermă locală și am decis să vin aici. Voi sta două luni și jumătate. Îmi plac oamenii de aici, mâncarea, îmi plac peisajele, munții și am atât de multe lucruri de povestit familiei și prietenilor despre ceea ce am văzut aici. Mă simt minunat!”, ne-a declarat Simon Gosse Rinks.
„Vin cu mare drag în Poiana Sîntiliei de ani de zile, nu doar de sărbătoarea Sîntiliei, ci și atunci când îmi doresc să mă răsfăț cu liniștea și frumusețea acestui colț de rai. Ediția din acest an a Sîntiliei a adus laolaltă români din cele mai neașteptate zone ale țării. Am văzut mașini de Timișoara, Cluj, Botoșani, Iași, Mehedinți, București, Bacău, Brașov etc. Și cred că frumusețea acestei sărbători în asta constă. În faptul că adună alături de localnici, români din țară care să se bucure de tot datul românesc în această străveche vatră românească. Apoi nu trebuie să uităm că în afara stării sufletești care crește ca o flacără până în vârful brazilor unde flutură steagurile tricolore, mai este și bucuria gustării tradiționalelor bucate pregătite cu atâta dragoste de mâinile trudite de muncă ale gospodinelor ori localnicilor, care nu vor să epateze, ci să transmită că ei așa trăiesc din moși strămoși. Cu produse pe care Dumnezeu ni le-a lăsat la îndemână și de care să ne putem bucura cu o singură condiție: aceea de a lucra pământul. Felul în care zăbălenii trăiesc, confirmă zicala: „Dumnezeu îți dă dar nu îți pune în traistă.” La fel este și cu talentul. Dacă nu perseverezi și nu înmulțești talanții dați de Dumnezeu, dacă nu pui seriozitate și muncă în tot ce faci, rămâi la nivelul unui amator, indiferent că e vorba de muzică ori dans. Formațiile care au evoluat pe scenă, sunt de la an la an mai profesioniste, câțiva dintre ei, participanți și chiar câștigători la Festivaluri Internaționale. Putem spune deci că asociațiile care se ocupă deopotrivă și de copii și de adulți, de organizarea acestor sărbători, sunt pepiniere de talente, de românism autentic, de păstrare și mai ales de conservare a unor tradiții, obiceiuri despre care nu am auzit decât aici. Nu vreau să trec cu vederea peste minunatele straie populare pe care le-am văzut la standuri. Lucrate de mâinile dibace ale unor doamne care înveșmântează fii și fiicele Covasnei în cele mai frumoase straie, rupte parcă din spuma laptelui, cusute în plânsul pruncului, cu lacrima mielului înainte de tăiere, ori cu lacrima îndoliată a văduvei, după cum mi-a povestit o bătrână a satului pe prispă unei șezători.
Chiar dacă a și plouat, și nori negri au vrut să ne alunge, chiar dacă se mai presimt pe la răspântii amenințări de furtună, zăbălenii vor fi mereu aici ca niște oșteni să-și apere glia străbună. Pentru forța și tăria lor de caracter, pentru dragul cu care-și iubesc și pruncii , dar și ogorul, îi respect și-i iubesc. Domnul să le dea izbândă în toate câte li se împotrivesc.”, a declarat, pentru Mesagerul de Covasna, poeta Mihaela Aionesei din Târgu Secuiesc.
„Sunt fericit că prin această sărbătoare bucurăm sufletele oamenilor”
Sîntilia Zăbălenilor a fost și un prilej bun pentru localnici de a promova produsele specifice zonei (pastrama, bulzul pe jar, jindiţa, caşul afumat, brânza la burduf, urda, etc).
„Am avut foarte mulți turiști, deja evenimentul nostru e la a zecea ediție și văd că a prins la public. S-a dus vestea. Cu câteva zile înainte ne-a sunat lumea pentru a afla detalii despre eveniment. Scopul organizării lui este acela de a păstra tradițiile, de a le transmite din generație în generație. Îmi amintesc că bunicii mei povesteau cum se adunau ei când coborau de la munte, de la oi. Aveau muzicanți, încingeau câte o horă, dansau și se bucurau deoarece feciorii se întâlneau cu viitoarele mirese. Aduceau păpușă de caș, o dăruiau fetei pe care o doreau ca soție. Ea dacă acceptă acest lucru, îi dădea un busuioc și urma ca în iarnă să facă nuntă. E un obicei străbun de întemeiere a viitoarelor familli din Zăbala. Astăzi nu se mai respectă întocmai această tradiție, tinerii s-au reorientat. Nu mai trăim vremurile în care oaia poate produce atât de mult încât să poți trăi doar din oierit, e viața grea și mulți săteni aleg alte meserii. Dar noi continuăm să promovăm aceste tradiții, să le vadă și copiii noștri, să înțeleagă cum trăiau strămoșii noștri. În plus se bucură și bătrânii noștri când văd că noi, tinerii, ducem mai departe tradițiile din strămoși. Bunica din partea tatălui meu încă este în viață, slavă Domnului, și cu ochii în lacrimi, trăiește intens aceste momente. Cred că această sărbătoare îi trezește multe amintiri și emoții. Sunt fericit că prin această sărbătoare bucurăm sufletele oamenilor, menținem tradițiile și reușim să implicăm întreaga comunitate. Localnicii ne ajută cu tot ce e nevoie pentru reușita evenimentului și le mulțumim din suflet.”, ne-a declarat Liviu Boc, membru al Asociației cultural creștine „Căciula” din Zăbala.
Una peste alta, evenimentul izvorât din vechi tradiţii populare și reînviat în urmă cu zece ani de Asociația cultural creștina „Căciula” din Zăbala, reprezintă o manifestare nu doar a zonei, ci a noastră, a tuturor românilor, a Neamului Românesc, prin forța ei de a uni suflete, prin tradițiile și valorile românești pe care le promovează, prin însemnătatea pe care de-a lungul timpului a căpătat-o în cultura contemporană românească. Prin Sîntilia Zăbălenilor, organizatorii păstrează spiritul și ființa națională, insuflă tinerei generații dragostea de tradiții și de Neam și trezesc în noi mândria de a fi români. Am participat pentru prima oară la acest eveniment și cu siguranță voi reveni deoarece aici m-am simțit minunat, înconjurată de oameni cu demnitate și dragoste de neam. Uneori nu reușim să transmitem în cuvinte tot ce simte inima.
Larisa AXINIA
