Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de Dan Tanasă în calitate de președinte, a sesizat în cursul zilei de astăzi Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în legătură cu evenimentele care au avut loc în data de 6 iunie a.c. la Valea Uzului atunci când mai multe sute de etnici maghiari i-au împiedicat pe români să intre în cimitirul eroilor.

ADEC a sesizat CNCD cu privire la comiterea unor fapte de discriminare pe criterii etnice a românilor care au fost împiedicați să intre în cimitirul eroilor de la Valea Uzului, deși aveau autorizație să se afle acolo.

De asemenea, ADEC a sesizat CNCD și cu privire la comiterea unei fapte de instigare la ură națională împotriva românilor cu ocazia zilei de 6 iunie, Ziua Eroilor.

Dovezile puse la dispoziția CNCD de președinte ADEC probează faptul că vinovați de comiterea unor fapte de discriminare pe criterii etnice a românilor și de instigare la ură națională împotriva românilor în legătură cu evenimentele ce au avut loc în data de 6 iunie a.c. la Valea Uzului sunt, printre alții, Președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor, Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, Primarul comunei Sânmartin, Gergely Andras, deputatul UDMR Korodi Attila, senatorul UDMR Tanczos Barna, președintele Partidului Civic Maghiar, Mezei Janos.

FOTO de Silviu Boboc

www.dantanasa.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail