Echipajul „Urmașii lui Avram Iancu”, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Covasna, a câștigat ediția cu numărul XXIV a concursului interdisciplinar adresat elevilor de clasa a IV-a.
Competiția este organizată an de an, de către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Covasna, prin inspectorul școlar pentru învățământ primar și alternative educaționale – secția română, prof. Mihai Sebastian Banciu, și a fost inițiată de regretata prof. Elena Boricean, în 1996.
Scopul principal al concursului este cel formulat cu 24 de ani în urmă și constă în: crearea de oportunități și motivații pentru elevi și cadrele didactice implicate din unitățile școlare din județul Covasna, de a se afirma pe plan local și județean, prin abordarea interdisciplinară a obiectelor de studiu din planul cadru în vederea pregătirii calitative pentru viață. Totodată, acest concurs își propune să stimuleze interesul elevilor din județul Covasna pentru cunoaștere, cercetare și explorare, oferind posibilitatea de a participa la o competiție de nivel județean și de a dezvolta personalitatea acestor elevi, spiritul de inițiativă și de competiție.
Ca și în cadrul edițiilor anterioare, și această ediție a vizat evaluarea și valorificarea competențelor și abilităților specifice la: limba și literatura română, matematică, științe ale naturii, geografie, istorie, educație civică, arte vizuale, educație fizică, probele fiind elaborate din toate disciplinele de învățământ, în conformitate cu planul cadru și programele școlare în vigoare. Competiția a cuprins două etape: etapa zonală și etapa județeană.
Participanții la etapa zonală au avut de trecut mai multe probe, iar la final, câștigătoare și calificate la județeană au fost desemnate următoarele echipaje: din zona Sfântu Gheorghe – echipajul „Radio Puștimea” – de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, coordonați de prof. Mioara Dobrilă; din zona Covasnei – echipajul „Urmașii lui Avram Iancu”, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu”, coordonați de înv. Anca Muntean; din zona Baraolt – echipajul „Îndrăzneții veseli”, de la Școala Primară Belin Vale, coordonați de prof. Dorina Bădescu; din zona Târgu Secuiesc, echipajul „Cireșarii”, de la Școala Gimnazială „Turoczi Mozes”, coordonați de prof. Raicea Mihaela, iar din zona Întorsura Buzăului, echipajul „Visătorii”, de la Școala Gimnazială „Nicolae Russu”, Sita Buzăului, coordonați de înv. Veronica Radu.
Etapa județeană a avut loc în data de 5 iunie, de Ziua Învățătorului, de la ora 10.00, la Liceul „Korosi Csoma Sandor”, Covasna, structura Școala Primară „Orban Balazs”, iar după finalizarea acesteia, s-a desemnat câștigătorul ediției a XXIV-a: echipajul „Urmașii lui Avram Iancu”, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu”, din Covasna, îndrumător fiind înv. Anca Muntean.
Elevii echipajelor participante au fost foarte bine pregătiți, iar ediția din acest an a fost încă una de succes.
„Mulțumim tuturor elevilor participanți la acest concurs, cadrelor didactice îndrumătoare, coordonatorilor de cerc pedagogic din cele cinci zone ale județului și celor șase unități de învățământ implicate direct în organizarea și desfășurarea acestei competiții!”, a transmis inspectorul școlar pentru învățământ primar și alternative educaționale – secția română, prof. Mihai Sebastian Banciu.
Ana Ciorici COSTACHE