Conducerea FCRCHM consideră că evenimentele recente de la Valea Uzului sunt consecința firească a unei strategii greșite a statului român în chestiunea provocărilor maghiare neîntrerupte din ultimii ani.

Într-un comunicat de presă transmis către redacția Mesagerul de Covasna, pe care îl publicăm integral, se arată:

„Conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM) aduce sincere mulțumiri sutelor de români din întreaga țară care au participat la comemorarea eroilor români de la Cimitirul Internațional din Valea Uzului. Aducem mulțumiri, deopotrivă, organizațiilor partenere, cât și tuturor celor care au venit din proprie inițiativă, dovedind o solidaritate exemplară față de asemenea manifestări patriotice și de autentică trăire creștinească. Mulțumiri sincere se cuvine să adresăm preacucernicilor preoți ortodocși care au oficiat slujba de pomenire, parlamentarilor, liderilor politici și civici, tinerilor și celor în vârstă și, nu în ultimul rând, reprezentanților mass-media în limba română, posturilor de radio și televiziune, bloggerilor și tuturor publiciștilor care au relatat cu obiectivitate desfășurarea evenimentelor. Aceleași mulțumiri le adresăm Primăriei din Dărmănești și organelor de ordine publică, în mod deosebit Jandarmeriei Române, care a reușit să preîntâmpine unele evenimente, pe care scontau autorii scenariilor tuturor manifestărilor de la Valea Uzului.

Ziua Eroilor la Cimitirul Internațional de la Valea Uzului a cuprins momente pline de patriotism și de respect față de toți eroii din cimitir, indiferent de etnia lor. E adevărat, liniștea adecvată evenimentului a fost perturbată de prezența unui lanț uman aflat în fața cimitirului, mult după ora de începere prevăzută în programul avizat de autoritățile publice din Dărmănești, de care aparține în mod legal, juridic și administrativ, Cimitirul Internațional. Mulțimea de români veniți la Valea Uzului, de la sute de kilometri, nu putea suporta umilința de a nu-și realiza obiectivul, forțând astfel intrarea în cimitirul închis în mod ilegal. Faptul că nu au fost lăsați să depună coroane pentru cei 149 de eroi înmormântați acolo – și al căror nume a fost citit în cadrul manifestării – nu avea și nu are nici o logică. Nu există argumentație și nici scuză pentru așa ceva.

Solicităm organelor abilitate ale statului român să analizeze cu maximă responsabilitate desfășurarea evenimentelor din 6 iunie, de la Cimitirul Internațional din Valea Uzului și să stabilească măsurile necesare pentru ca asemenea grave perturbări ale vieții publice românești, să nu mai poată avea loc. Atitudinea incalificabilă a celor care au provocat „scandalul” de la Valea Uzului trebuie pedepsită conform legilor în vigoare.

Conducerea FCRCHM consideră că evenimentele recente de la Valea Uzului sunt consecința firească a unei strategii greșite a statului român în chestiunea provocărilor maghiare neîntrerupte din ultimii ani. Statul român a considerat că dacă va ignora manifestările șovine ale unor cetățeni români de origine maghiară, sau atacurile piezișe ale unor oficiali ungari care uită de diplomație, inclusiv cînd se află pe teritoriul românesc, și dacă este concesiv față de pretențiile nemăsurate ale UDMR, va fi pace. Principalii vinovați pentru escaladarea acestui conflict sunt unii politicieni și extremiști maghiari, care în loc să facă ceva util etniei lor, au pus saci de gunoi pe crucile eroilor români, ceea ce a iritat foarte mult patrioții români. Extremiștii maghiari prezenți acolo, coordonați de lideri ai UDMR, au pângărit chiar și o sărbătoare creștină a românilor, Ziua Înălțării.

Informațiile din spațiul public, din timpul desfășurării și după terminarea evenimentului, denotă că avem de-a face cu manipulări grosolane, cu scopul evident de a duce în derizoriu Ziua Națională a Eroilor. Nu trebuie să fii un geniu pentru a-ți da seama că închiderea porților unui cimitir internațional în care se află și un monument dedicat ostașilor români căzuți pentru patrie, tocmai de Ziua Eroilor, va isca momente tensionate, poate chiar un conflict; așadar, cei care au decis tâmpenia respectivă au prevăzut conflictul, l-au așteptat și acum încearcă să-l exploateze. Voiau cu orice preț să pozeze în victime, pentru a crea un prilej de comunicare internațională în defavoarea României.

Conducerea FCRCHM, prezentă la Valea Uzului de Ziua Eroilor, subliniază ferm: nu a existat niciun etnic maghiar care să fi fost agresat, nicio cruce nu a fost smulsă din pământ (ba, mai mult, la crucile eroilor maghiari au fost depuse flori și lumânări). ”

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail