Protopopul Ioan I. Rafiroiu (1907-1982)
În cadrul proiectelor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri, redacția cotidianului Mesagerul de Covasna publică, în serial, volumul „Păstori sufleteşti ai Sfintelor Altare din Eparhia Covasnei şi Harghitei”, de Erich-Mihail Broanăr, Ioan Lăcătuşu și Sebastian Pârvu, volum apărut la Editura Grai Românesc, cu binecuvântarea Preasfinţitului Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei.
Cartea reprezintă un omagiu adus slujitorilor Bisericii Ortodoxe din județele Covasna şi Harghita – preoți, protopopi și ierarhi la pregătirea, înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri. Lucrarea introduce în circuitul public informații, în mare parte inedite, despre contribuția Bisericii Ortodoxe, a școlilor confesionale și asociațiilor culturale românești din această parte de țară la păstrarea și afirmarea identității naționale românești din Arcul Intracarpatic.
X.6.2. Protopopul Ioan I. Rafiroiu (1907-1982)
Preotul Ioan I. Rafiroiu s-a născut la 25 ianuarie 1907, în comuna Cernat, unde tatăl său a fost preot, între anii 1905-1914.
În istoria românilor din sud-estul Transilvaniei, este cunoscută figura de apostol a preotului Ioan Rafiroiu senior (1882-1948), din Araci, care a condus protopopiatul Oituz, cu sediul în Târgu Secuiesc, între anii 1923-1948, legându-şi definitiv numele, împreună cu consăteanul său, Aurel Nistor, protopopul de Sfântu-Gheorghe, de frumoasele fapte din domeniul învăţământului, culturii şi administraţiei din perioada interbelică, de acea „veritabilă renaştere culturală, socială şi economică” a românilor din fostul judeţ Trei Scaune. Unul dintre cei şapte copii ai protopopului Ioan şi Valeria (sora protopopului Aurel Nistor, a medicului Pompiliu Nistor şi a episcopului Veniam Nistor) – Ioan a continuat tradiţia familiei, devenind preot şi îndrumător în problemele spirituale, culturale şi naţionale ale românilor din Târgu Secuiesc, pentru o lungă şi frământată perioadă de timp.
Ioan I. Rafiroiu urmează cursurile şcolii primare din Cernatul de Jos, pe care le continuă la Poiana Sărată, localitate în care preotul Ioan Rafiroiu senior va sluji cu vrednicie până în anul 1940. Desfăşurarea luptelor în războiul de întregire a neamului a făcut ca tânărul Ioan Rafiroiu să-şi înceapă cursurile gimnaziale la Bârlad şi să le continue la Sfântu-Gheorghe, apoi a urmat Liceul „Dr. Ioan Meşotă” din Braşov.
Între anii 1926-1930, este student al Academiei Teologice din Sibiu, unde l-a avut ca profesor, la studiul biblic al Noului Testament şi la limba română, pe viitorul mitropolit al Ardealului, Nicolae Colan. După bunul obicei al timpului, pentru perfecţionarea şi completarea studiilor, a urmat doi ani cursurile fără frecvenţă ale Facultăţii de Drept din Bucureşti. În anul 1931, s-a căsătorit cu învăţătoarea Ana Ciutac, fiica preotului Ştefan Ciutac, din Cernatul de Jos, cu care va avea bucuria să sărbătorească şi nunta de aur, alături de fiul lor, Ioan, şi de toţi cei dragi. A fost hirotonit preot de către mitropolitul Nicolae Colan, la 3 august 1931, iar peste o lună de zile, instalat în parohia Târgu-Secuiesc. În toamna anului 1940, împreună cu credincioşii săi, a luat drumul pribegiei. După câteva luni, cât a slujit în Parohia Buces-Vulcan, protopopiatul Zarandului, s-a transferat în Parohia Arini, unde a rămas până la începutul anului 1945.
La fel ca şi tatăl său, preotul Ioan Rafiroiu, şi preotul Ioan Rafiroiu jr., s-a „bucurat” de atenţia autorităţilor instalate la putere în judeţ, după retragerea administraţiei româneşti, din 14 noiembrie 1944. După ce, în februarie 1945, a fost condamnat la un an şi trei luni închisoare, fiind eliberat la intervenţia Parchetului, care a găsit „sentinţa nedreaptă”, în 22 martie 1945 este arestat din nou şi deţinut, fără ca familia sa să ştie ceva de soarta sa. Cu sănătatea zdruncinată, în octombrie 1945 revine în parohie, cu credincioşii săi, drastic împuţinaţi, îşi reia activitatea de refacere a vieţii bisericeşti şi naţionale din Târgu Secuiesc. Cu data de 1 noiembrie 1945, este numit administrator protopopesc al reînfiinţatului Protopopiat Oituz, demnitate ce o va îndeplini până în anul 1950, când protopopiatul va fi desfiinţat. În acelaşi an, „pentru activitatea depusă în cadrul bisericii strămoşeşti”, mitropolitul Nicolae Bălan l-a distins cu „brâul roşu”.
Împovărat de ani, slujeşte cu sufletul întristat în biserica din Târgu Secuiesc şi parohiile din jurul oraşului, până la pensionarea sa, în anul 1976. Dar pe linie administrativ-gospodărească – în condiţiile concrete ale acelor ani – nu a reuşit să împiedice ruinarea bisericilor din zona Tg. Secuiesc, în schimb, pe linie arhivistică, va desfăşura o bogată activitate. A participat la salvarea documentelor rămase, din întâmplare, nearse, în vreun colţ din podul bisericilor şi la întocmirea inventarelor bunurilor de patrimoniu al tuturor bisericilor ortodoxe din judeţ. Devenită o adevărată pasiune, activitatea sa arhivistică a fost continuată şi după pensionarea (în 1976) şi mutarea sa, la Braşov, până în preajma trecerii în eternitate, în anul 1982.
Cunoscător al limbilor maghiară şi germană şi al paleografiei chirilice, având solide cunoştinţe de teologie, istorie şi drept, fiind în acelaşi timp un bun cercetător al istoriei locale, preotul-arhivist Ioan I. Rafiroiu, conştient de importanţa salvării documentelor create şi deţinute de parohiile ortodoxe şi cele foste greco-catolice, din fostul judeţ Treiscaune, şi-a însuşit legislaţia arhivistică a vremii şi a desfăşurat o prolifică activitate de salvare şi inventariere a acestor documente. Căutând să respecte dispoziţiile privind predarea documentelor bisericeşti la Arhivele Statului dar, în acelaşi timp, manifestându-şi neîncrederea în instituţiile abilitate ale statului comunist, pr. Ioan I. Rafiroiu a manifestat prudenţă, diplomaţie şi pragmatism în ceea ce priveşte destinaţiile de păstrare a documentelor salvate şi inventariate, cu eforturi deosebite.
În contextul istoric cunoscut, această activitate a fost deosebit de dificilă. După anii de maximă intoleranţă manifestată, faţă de parohiile ortodoxe şi greco-catolice, în perioada ce a urmat Dictatului de la Viena, pentru aceste parohii, au urmat noile provocări cauzate de ateismul regimului comunist. Majoritatea bisericilor româneşti (ortodoxe şi greco-catolice) din localităţile etnic mixte ale judeţului Treiscaune se aflau în paragină şi erau rămase fără credincioşi. Cea mai mare parte a bunurilor de patrimoniu (cărţi şi obiecte de cult, inclusiv documentele de arhivă fusese distruse în toamna anului 1940, şi în anii ce au urmat. Din fericire, o parte a acestor documente au fost salvate, prin grija încercaţilor credincioşi români din zonă. Un caz concret îl reprezintă, în acest sens, parohia ortodoxă Micfalău, unde cărţile de cult şi documentele parohiei au fost depozitate într-un pod dublu al bisericii.
În aceste condiţii grele, cu dotări mai mult decât modeste, dar cu o motivare bazată pe o înaltă conştiinţă civică şi patriotică, preotul Ioan I. Rafiroiu a vizitat majoritatea parohiilor ortodoxe din fostele raioane Tg. Secuiesc şi Sf. Gheorghe şi a salvat de la distrugere importante categorii de documente. Prin grija sa, au fost predate la filiala Arhivelor Statului din Sf. Gheorghe documentele grupate în nouă fonduri arhivistice bisericeşti şi în fondul ASTRA, Despărţământul Tg. Secuiesc.
Cea mai mare parte a documentelor salvate de la distrugere de pr. Ioan I. Rafiroiu au fost prelucrate arhivistic şi păstrate în arhiva parohiei ortodoxe Tg. Secuiesc (deţinătoare a documentelor create de parohiile ortodoxe care au făcut parte din Protopopiatul „Oituz”, structură ecleziastică care a funcţionat în perioada 1922-1952, cu excepţia anilor 1940-1950) şi a Protopopiatului Ortodox Român Sf. Gheorghe. După înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, în septembrie 1994, şi a Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, aceste documente au fost încredinţate spre păstrare şi valorificare arhivei Centrului.
Erich-Mihail Broanăr
Ioan Lăcătuşu
Sebastian Pârvu
