Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, C.N. Poşta Română S.A. lansează astăzi a doua ediţie, la nivel naţional a concursului de desen „Vine, vine  Iepuraşul!”.

Potrivit unui comunicat de presă, proiectul se va desfăşura în perioada 26 martie – 13 aprilie a.c. şi face parte din ciclul de competiţii artistic-culturale iniţiat de Poşta Română, pentru susţinerea artei şi valorilor culturale româneşti, prin încurajarea şi promovarea tinerilor creatori.

Concursul, organizat cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, se adresează exclusiv copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, care îşi vor putea trimite desenele pe adresa Bd. Dacia nr. 140, Sector 2, cod poştal 020065, Bucureşti, până la data de 13 Aprilie 2012, data poştei, cu menţiunea Serviciul Relaţii Publice”, pentru concursul de desen, „Vine, vine Iepuraşul!”.
Jurizarea va avea loc joi, 19 aprilie sau vineri 20 aprilie şi va fi făcută de către un juriu constituit din nume din lumea artistică şi Reprezentanţi ai Companiei Naţionale Poşta Română S.A. Rezultatele vor fi făcute publice în 23 sau 24 aprilie.

Lucrarea desemnată câştigătoare va fi premiată cu o excursie în Grecia. Pentru lucrările clasate pe locurile doi şi trei se vor acorda premii constând în sejururi la mare şi la munte, în spaţiile de cazare ale C.N. Poşta Română S.A.
Regulamentul concursului poate fi consultat pe site-ul www.posta-romana.ro.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail