Artişti şi trupe de renume internaţional, precum Thomas Anders & Modern Talking Band, The Dire Straits Experience, Dr. Alban, Lou Bega şi Tania Evans, vor concerta în cadrul primei ediţii a Festivalului de hituri diMANSIONS, ce va avea loc în luna iunie la Castelul Miko din Olteni.
„Festivalul va fi organizat în perioada 14-16 iunie a.c, pe o suprafaţă de 10 hectare, pe domeniul Castelului Miko, proprietate ce aparţine comunei Bodoc şi Consiliului Judeţean Covasna. Timp de trei zile, în acest cadru istoric şi pitoresc se vor auzi unele dintre cele mai cunoscute melodii retro, toate acestea sub ‘umbrela’ diMANSIONS. Curtea castelului va oferi deopotrivă spaţii de relaxare pe timpul zilei, în timp ce concertele de seară vor avea loc sub cupola unui cort gigantic, cu o capacitate de până la 10.000 de persoane, asigurând distracţia participanţilor, indiferent de condiţiile meteo”, au anunţat organizatorii, printr-un comunicat de presă, remis miercuri AGERPRES.
Pe scena festivalului vor urca, de asemenea, Hermes House Band,Turbo B ex SNAP!, trupa jamaicană de muzică reggae Inner Circle, deţinătoarea unui premiu Grammy şi formaţia britanică Massaoke.
„În premieră în România, cu un concept unic în lume, trupa britanică Massaoke va face un show de karaoke în masă în ultima seară de festival. Acest lucru se va întâmpla cu ajutorul unor ecrane led gigantice pe care vor putea fi urmărite versurile melodiilor. Împreună cu instrumentalul live al trupei, se va naşte astfel o experienţă comună, unde vocea pieselor retro va fi dată de public”, se mai arată în comunicat.
Biletele pentru o zi au fost puse în vânzare începând de miercuri, cei interesaţi putând să le achiziţioneze la preţ promoţional până în data de 1 aprilie, în limita stocului disponibil.
„Până la data de 15 aprilie, doritorii pot achiziţiona abonamentele cu acces general pentru trei zile la preţul de 179 lei (+taxe), iar abonamentele VIP la preţul de 379 lei (+taxe). Pentru cei care preferă să participe la festival numai în ziua în care va concerta artistul lor favorit, biletele de o zi vor avea tariful promoţional de 79 lei (+taxe), iar cele VIP 179 lei (+taxe) până la data de 1 aprilie, în limita celor 1000 de abonamente disponibile”, au mai precizat organizatorii.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES