Prin bunăvoința cercetătorului bucureștean Alin Spânu, colaborator statornic al instituțiilor de cultură românești din sud-estul Transilvaniei, ne-a parvenit micromonografia intitulată Sfântu Gheorghe. Din trecut și până astăzi, redactată de învățătorul Gheorghe Briotă, în anul 1947.Autorul lucrării de față, învățătorul Gheorghe Briotă (împreună cu familia sa) este bine cunoscut de către generațiile mai vârsnice din municipiul Sfântu Gheorghe și din județul Covasna. Deoarece după pensionare a fost colaborator al ziarului Cuvântul nou, l-am rugat pe bunul nostru prieten, cunoscutul publicist Dumitru Manolăchescu, să creioneze un portret despre Omul Gheorghe Briotă, așa cum l-a cunoscut, în anii când au trudit împreună la Cuvântul nou, ziarul în limba română cu cea mai lungă apariție din județul Covasna.. Lucrarea se compune din două părți distincte: în prima parte, invitând cititorul să viziteze împreună orașul, autorul face o descriere a localității, începând de la gara CFR și terminând cu împrejurimile acestuia; așa cum era localitatea în anul 1947, iar partea a doua, cea referitoare la trecut, este practic o traducere în limba română a unor importante pasaje din volumul Haromszek Varmegye (Comitatul Treiscaune), coordonator Potsa Josef (prefectul comitatului Treiscaune), lucrare apărută la Tipografia „Tokai” în anul 1899, în cadrul manifestărilor organizate pentru marcarea a o mie de ani de la așezarea ungurilor în Câmpia Panoniei – cu menționarea sursei din care s-a făcut traducerea. Ne aflăm, așadar, în fața unor pagini monografice, redactate în anul 1947, care ne redau, pe de o parte, o „frescă” a orașului Sfântu Gheorghe, de acum mai bine de 70 de ani, iar, pe de altă parte, mai ales pentru cititorul român necunoscător al limbii maghiare, o scurtă incursiune în istoria orașului, din cele mai vechi timpuri.
Dr. Ioan LĂCĂTUȘU
Din trecut
Nu putem trece prin Sf. Gheorghe fără să aflăm puțin și de trecutul lui istoric. Sf. Gheorghe este cea mai veche comună din județul Trei Scaune. Denumirea de oraș a primit-o în anul 1461 prin diploma dată de subprefectul Szepssi Balint. Poartă numele de Sf. Gheorghe de la hramul bisericii Sf. Gheorghe, la care s-a mai adăugat prenumele Sepsi, fiind reședința unei așezări (unui scaun –n.n.) secuiești cu același nume. Oficial, Sf. Gheorghe se amintește prima dată în 1332 în registrele de dijmă ale Papei, când preotul Mihai a plătit 15 bani vechi ca dijmă Papei, sumă ce o plăteau atunci numai localitățile mai mari și mai însemnate. Din cauza lipsei de date oficiale, nu putem ști precis de când datează Sf. Gheorghe. Urmele slave, care se mai găsesc și astăzi pe teritoriul lui, nume ca Pârâul Debren, Voican / numele uneia din cele mai vechi străzi, muntele Pilișca, întăresc convingerea că secuii au găsit Sf. Gheorghe ca o comună slavă, unde s-au așezat și s-au contopit cu elementul slavon. (Haromszek Varmegye de Potsa Josef, pag. 73, Tipografia „Tokai”, 1899). Pe teritoriul orașului, în afară de urmele slave, s-a dat și de urmele unor colonii vechi de tot.
Pe dealul Piatra Pusnică și pe dealul Genvara, în pădurile de la marginea orașului, se mai găsesc și astăzi securi de piatră, obiecte casnice făcute din coarne, topoare din bronz, vase de pământ, schelete de oameni și animale. În partea de est a orașului, pe platoul „Eprestete”, pe malul stâng al Oltului, s-au găsit rămășițe de vase de pământ arse și nearse din timpul năvălirilor și dinaintea lor. Aceste obiecte se pot vedea expuse la Muzeul Regional din Sf. Gheorghe. Aceste urme dovedesc că înainte de așezarea secuilor, pe aceste plaiuri au mai locuit oameni. Mai mult, pe aceste locuri s-au găsit și urme romane. În anul 1859 în apropiere de mormântul lui Daczo Grigore s-au găsit 50 de bucăți monede romane de argint din secolul I înainte de Cristos. Erau monedele familiilor Cipria, Cordia, Pantaja, Iulia și altele erau monedele împăraților romani Antonius, Augustus și Vespasianus. În județ și în comunele Ariușd, Brețcu, Boroșneul Mare, la Tg. Secuiesc și în alte părți s-au găsit urme romane, ceea ce denotă că înainte de așezarea secuilor pe aceste locuri trăiau daci și romani. La hotarul comunei Arcuș, lângă Olt, făcându-se săpături, s-au găsit vase de piatră și bucăți de cărămidă care poartă semnele legionarilor romani. Numai elementele secuiești amestecate cu resturi de popoare străine ca slavi, romani și daci găsite aici de secui și contopite cu totul, au putut să alcătuiască primii locuitori de bază ai orașului Sf. Gheorghe (op. cit. pag. 74).
Pământul secuiesc a fost împărțit în reședințe și atunci Sf. Gheorghe nu putea fi decât o comună sărăcăcioasă și de mică importanță; s-a format din trei scaune secuiești și anume Sepsi, Kezdi și Orbai și numai către sfârșitul secolului al XIV-lea sau la începutul secolului al XV-lea s-au unit. Pentru al IV-lea scaun de atunci au vrut să-și anexeze scaunul Micloșoara. La începutul secolului al XV-lea au început la Sf. Gheorghe să se țină adunările generale ale scaunului. Pe acea vreme, Tg. Secuiesc și Brețcu treceau ca cele mai mari comune din județul Trei Scaune. Chiar de la Regele Sigismund și Matei Corvin, iar mai târziu în timpul domniilor, au primit multe diplome cu care se pot mândri. În același timp, Sf. Gheorghe nu are nici un act oficial ori nu s-a păstrat. În arhiva orașului nu s-a găsit decât o scrisoare de cumpărare – dăruire în original dată de Iosif al II-lea în anul 1762, câteva ordine ale guvernului, fără valoare, din secolul al XVIII-lea, apoi câteva acte nerezolvate de la începutul secolului al XVIII-lea. Documentele orașului și ale Prefecturii de județ din evul mediu și cele din secolul al XVI-lea, după părerea lui Potsa Joszef, au fost distruse cu ocazia năvălirii turcilor și tătarilor din anii 1658 și 1661. Din cauza lipsei de documente nu se poate preciza trecutul orașului Sf. Gheorghe și nici nu se poate afirma când și de care rege a fost ridicat la rangul de oraș. Se poate totuși deduce din evenimentele mai apropiate. În anul 1461se amintește de oraș într-o diplomă. La 28 aprilie 1427, regina și regele Sigismund, venind la Sf. Gheorghe, au dat mai multe diplome însemnate. La 26 decembrie 1426, fiind la Brașov, a întărit driturile satului Brețcu, numit atunci Berecz falva (satul Brețcu), sat românesc (olah falu), villa valachalis (Beresk falva vocata) iar la 9 mai 1427, fiind la Feldioara, a întărit driturile Tg. Secuiesc, numit atunci Thoryavasarha (Tg. Turiei). Din aceste diplome reiese că la fiecare scaun era un oraș liber, care avea drituri și nu aparținea administrației scaunului.
E interesant că, la 19 iunie 1427, regele Sigismund vine la Sf. Gheorghe pentru a prezida ședința unui proces, cu care ocazie ar fi eliberat diploma de ridicare la rangul de oraș. Au fost declarate orașe Tg. Secuiesc, înființat ulterior orașului Sf. Gheorghe, ba chiar și satul valah de atunci Brețcu, nu se putea imagina ca Sf. Gheorghe să fi rămas mai prea jos. La 1 martie 1439, Voievodul Ardealului, Cseh Petru, dă ordin în numele regelui Albert „Datum în Zenth Georgi”, dar nu se întrebuințează cuvântul oppydum (oraș), ceea ce denotă că la această dată Sf. Gheorghe nu era cunoscut ca oraș. Înainte de la 1461, nu există nici un act oficial prin care să se recunoască că a fost oraș. Sașii din Brașov, cărora nu le convenea ca un oraș din apropiere să le facă concurență, au făcut totul pentru a oprima Sf. Gheorghe și astfel el a rămas sat. În urma unui dar făcut voievodului Ardealului, Ștefan Batory dă, la 7 oct. 1492, la Sighișoara, o sentință prin care declară că, deși printr-o sentință recentă a pus orașul Sf. Gheorghe sub autoritatea scaunului Sepsi, totuși îl ia sub ocrotirea lui, vrea să-l mențină în drepturi egale regale și ordonă judecătorului, căpitanilor și juraților din acest scaun să nu tulbure acest oraș în drepturile lui. În acest timp încep să se țină în oraș primele târguri de țară și săptămânale. De acum se poate vorbi de primele începuturi ale industriei și comerțului. Trebuie remarcat că Tg. Secuiesc a fost întotdeauna superior orașului Sf. Gheorghe ca industrie și comerț. Aceasta din cauză că brașovenii căutau mereu să împiedice dezvoltarea orașului Sf. Gheorghe, ca acesta să ceară tutela lui. Brașovul avea privilegii mari, era foarte bine dezvoltat și bogat, pe când Sf. Gheorghe era sărac și nedezvoltat, căruia i se luau drepturile.
Imediat după ce Sf. Gheorghe a primit scrisoarea de ocrotire a lui Bathory, Brașovul a început acțiunea contra orașului Sf. Gheorghe din cauza ținerii târgurilor. La plângerea sașilor din Brașov, la 10 august 1510 Ulaszlo II ordonă voievodului Ardealului să nu dea voie ca la Sf. Gheorghe să se țină târg și să se apere drepturile sașilor. Prin scrisoarea din 28 februarie 1514, dată la Tg. Mureș, Voievodul Ardealului și mai târziu rege al Ungariei, Szapolyai Ioan, amână acțiunea dintre orașul Brașov și secuii din Sf. Gheorghe în privința târgurilor depusă la tribunalul din Tg. Mureș și ordonă ca până la terminarea procesului, orașul Sf. Gheorghe să nu vândă mărfuri din care să se rețină procente pentru rege, se dă dreptul primăriei Brașov să perceapă aceste taxe în favoarea visteriei regale, atât la Brașov cât și la Sf. Gheorghe (se percepea o cotă de 1/20 % pentru rege din vânzarea mărfurilor). Tot în acest an, la 11 octombrie, la Cluj, în urma plângerii orașului Brașov, voievodul Szapolyai dă ordin orașului Sf. Gheorghe să nu țină târg de țară și săptămânal în paguba orașului Brașov și a câștigului regal. Sf. Gheorghe a ajuns în situația de a fi iar sat și i s-a interzis ținerea târgurilor. Conducătorii lui nu s-au lăsat și la sfârșitul anului următor, la 15 decembrie 1515, prin diploma dată la Kiralyfalva întărește scrisoarea de privilegiu ocrotitoare din 1492 a voievodului Ștefan Batory dată orașului Sf. Gheorghe.
Brașovul și de data aceasta a fost nemulțumit și a început să facă demersurile pentru a i se ridica orașului Sf. Gheorghe drepturile date și prin scrisoarea lui Szapolyai dată la Tg. Mureș, la 10 septembrie 1519, dă ordin judecătorilor și conducătorilor ca Sf. Gheorghe să fie declarat oraș și să nu se țină târguri. Orașul nedreptățit pentru a treia oară s-a adresat Regelui Ungariei primind privilegii mai mari. Prin scrisoarea din Buda, din 27 mai 1520, a Regelui Ludovic al II-lea, se dăruiește un nou permis pe baza dreptului avut, ca Sf. Gheorghe să țină târguri săptămânale în fiecare marți și un târg de țară, plus două târguri anuale, la Sfântul Ioan Botezătorul și la ziua Evanghelistului Luca. Aceste târguri din urmă se țin și astăzi la aceeași dată. Față de noile drepturi acordate orașului Sf. Gheorghe, Brașovul a trimis soli la Rege și sub pretextul că se păgubește visteria, la 11 octombrie 1520, Regele Ludovic al II-lea dă ordin voievodului Ardealului Szapolyai să oprească secuii din scaunul Sepsi ca să declare Sf. Gheorghe oraș liber în paguba visteriei regale și a sașilor, să nu îndrăznească a ține târguri și să nu trimită soli în această chestiune. Totuși Sf. Gheorghe, în ciuda tuturor, a continuat să se considere oraș și să continue ținerea târgurilor.
În urma repetatelor plângeri adresate regelui de către brașoveni, prin scrisoarea din Buda din 3 martie 1525, Ludovic al II-lea dă ordin voievodului Ardealului, să interzică secuilor nobili să declare Sf. Gheorghe, ca oraș, în detrimentul orașului Brașov. De data aceasta regele și voievodul erau de partea brașovenilor. La toate acestea s-au mai adăugat și persecuțiile administrației scaunului, care a căutat să stoarcă populația săracă și nevoiașă. Ordinele se contraziceau, ceea ce dădea naștere la nemulțumiri și dezordine, plus că Ungaria pierde războiul cu Turcia și este transformată în pașalâc. Zeci de ani au rămas nerezolvate și neîntărite drepturile acestui oraș. În acest timp începe să pătrundă reforma religioasă. Înainte de lupta de la Mohaci, începe să pătrundă reforma religioasă. Spiritul libertin al protestantismului a câștigat repede sufletele oamenilor, care erau nemulțumiți de starea de lucruri din țară. Mișcarea luterană începe să ia un mare avânt în Ardeal. La 1533, s-a întors din Germania Honter Ioan, original din Brașov și, la 1544, convertește pe toți sașii să treacă la religia luterană. Înainte de reforma religioasă, normal că locuitorii din Sf. Gheorghe erau de religie romano-catolică. Având populație puțină și posibilități materiale reduse, orașul a avut doar o biserică, biserica reformată de astăzi. Cele două biserici din prezent, romano-catolică și ortodoxă, au fost clădite în secolul al XIX-lea. Biserica reformată (se crede că) a fost clădită în secolul al XIV-lea sau al XV-lea, în stil gotic, ferestrele ovale cu rămășița de boltă gotică.
În 1564 s-a produs o ruptură între adepții lui Luther și Calvin. Sașii au rămas luterani, dar cea mai mare parte a ungurilor și secuilor au devenit calviniști, probabil că și cei din Sf. Gheorghe. La 5 iulie 1564, Regele Ioan al II-lea (Ioan Sigismund), cu diploma din Alba Iulia, a întărit drepturile și libertățile secuilor din cele „trei scaune”, deci și drepturile și libertățile orașului Sf. Gheorghe, dând ordin căpitanului secuilor Pakri Gavril și autorităților ținutului celor „trei scaune”, să nu fie tulburați secuii în drepturile și libertățile lor. Nu sunt date relativ la viața internă, administrativă și la conducătorii orașului din acea vreme, nici relativ la industrie și comerț. Probabil că aveau relațiuni reduse, dar trebuie să fi fost o comună destul de importantă, întrucât în registrul din 1567, a fost înscris cu 63 de porți. Se presupune că în această vreme, erau școli parohiale, unde preotul preda cursurile școlii primare. N-au rămas dovezi că, înainte de reforma religioasă, ar fi existat școli în regulă. Este cert însă, că în timpul când s-a produs reforma religioasă, se punea mare bază pe instrucția poporului în țară, deci și în ținutul celor „trei scaune”.
Se poate aprecia, după date oficiale, că la sfârșitul secolului al XVI-lea, au fost școli primare confesionale în comune mai puțin însemnate din jurul orașului, deci nici Sf. Gheorghe n-a rămas mai prejos. A fost nevoie să se înființeze școli și pentru a întări și a răspândi religia nouă. După răspândirea învățăturilor lui Kalvin, a început să se întindă în Ardeal religia unitariană, propovăduită de David Francisc. Chiar regele Ioan Sigismund o susținea, considerând-o ca o religie dominantă în stat. La 1570, populația orașului Sf. Gheorghe era unitariană, schimbându-și religia de trei ori în patru decenii. Și unitarienii aveau școli aici. Se crede că au fost luate de la parohia reformată, școala și biserica, cu toate clădirile și averile. E posibil ca acestea să fie împărțite între ele. Calviniștii și unitarienii umblau într-o biserică până la Kesrui Dayko Ioan, când s-au dat toate drepturile reformaților.
Timp de jumătate de secol, nu se știe nimic despre soarta și dezvoltarea orașului. În acest timp a fost domnia neliniștită a lui Sigismund Bathory, domnia lui Basta și intrarea voievodului valah Mihai, pe care l-au sprijinit secuii, deci și cei din Sf. Gheorghe. Mihai le-a promis secuilor că le va da toate privilegiile strămoșești. La 1603, a fost lupta de la Brașov, unde a murit principele Szekely Moise, apoi răscoalele Bocskai, iar la 1612, a fost lupta de la Feldioara. Toate acestea au avut repercursiuni asupra orașului, care n-a putut să se dezvolte. Prin actul dat la Odorhei, la 18 februarie 1622, Bethleem Gavril dă ordin printr-o scrisoare brevet, ca voievodul Ardealului să-i cerceteze pe cei din oraș și să le păstreze drepturile, dă dreptul ca să se creeze între ei în fiecare an judecătorul și „cetățeanul”, care să pedepsească pe cei vinovați și să elibereze pe cei care au dreptate, scaunele legale sau târgurile să nu facă răscoale și judecătorul să poată aduce hotărâri, câștigurile de la târguri pot fi percepute în folosul orașului. Această scrisoare este importantă și prin faptul că în ea se găseau urmele procesului de separațiune din care a rezultat formarea satului Sf. Gheorghe. Nobilii s-au retras de sub judecățile autorităților orașului, proprietățile le-au declarat ca averi sătești, neplătind dări către oraș și scăpând de orice obligație față de oraș, s-au declarat independenți. Deci, tocmai când a reușit să devină oraș – cu mari greutăți – o parte a lui s-a făcut sat din nou, ceea ce a împiedicat dezvoltarea lui. Acest sat n-a format o comună compactă, întrucât consta din proprietăți risipite pe mai multe străzi.(va urma)
Sf. Gheorghe, 1947
Gheorghe Briotă
