Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe a anunțat ieri lansarea proiectului cultural „Despre oameni și cartofi – Turneu de incluziune socială”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Proiectul cuprinde, printre altele, un turneu cu spectacolul – documentar „Despre oameni și cartofi”, în regia lui Radu Afrim, spectacol a avut premiera în luna septembrie a anului trecut și care este inspirat de o tragedie ce a avut loc în județ în 2012 și în urma căreia nouă persoane și-au pierdut viața, după ce remorca în care se aflau când se întorceau de la cules cartofi a fost spulberată de tren.

Proiectul își propune ca, prin organizarea unui turneu al acestui spectacol în comunitățile învecinate orașului Sfântu Gheorghe, să crească nivelul de conștientizare a comunității cu privire la dificultățile zilnice cu care se confruntă un segment specific de populație – comunitatea romă, au transmis reprezentanții TAM.

„Pătrunzând în viața lor, în intimitatea casei și a familiei rome, spectacolul dezvăluie, printre vise, speranțe și regrete, modalitatea de gândire a acestor oameni, care nu este foarte diferită de a noastră. Este pur și simplu raportată la condiția în care ei se regăsesc – sărăcia care îi înconjoară și nivelul scăzut de educație pe care îl au, determinate deseori de context, și nu de voința proprie. Alegerea tragicului eveniment în care 9 oameni și-au pierdut viața când se întorceau de la cules de cartofi, pentru a aduce în discuție această problematică, ilustrează într-o oarecare măsură nepăsarea cu care ne distanțăm de problemele comunităților rome din localitățile noastre, evenimentul nefiind foarte mediatizat și mult prea repede uitat de opinia publică. Ne-am propus să abordăm această provocare atât prin prisma importanței tematicii cât și prin prisma arealului geografic în care TAM își desfășoară activitatea, în sânul unei regiuni cu numeroase localități în care se regăsesc comunități rome, care trăiesc izolat, fie în cartierele proprii, fie la periferie sau chiar la o oarecare distanță de oraș, comună sau sat. Comunități care deseori sunt privite circumspect, cu frică sau silă, sau, mai rău decât atât, sunt tratate cu indiferență, sunt ignorate și aproape uitate.”- a transmis TAM.

Activități conexe, având ca beneficiari și membri ai comunităților rome, dezbateri, documentare –foto, sunt cuprinse, de asemenea, în proiect:

„Pentru a putea cu adevărat sensibiliza opinia publică nu este însă suficientă organizarea unui turneu. Astfel, proiectul cuprinde și o serie de activități conexe, printre ai căror beneficiari și participanți regăsim membri ai comunităților rome din fiecare localitate în care ne deplasăm. Cel puțin 20 de locuri la fiecare spectacol le sunt rezervate acestora. În continuare ne păstrăm atenția îndreptată către publicul tânăr, unul dintre principalele grupuri țintă ale proiectului nostru.
Fiecare spectacol va fi urmat de o dezbatere cu public în care spectatorii și membrii comunității rome vor putea intra în dialog unii cu ceilalți dar și cu actorii de pe scenă. În fiecare localitate vom realiza câte o sesiune de foto-documentare de teren în comunitățile rome, prin intermediul cărora nu doar îi vom invita pe membrii acestora la spectacol, dar vom încerca să surprindem, prin imagini și testimoniale, frânturi din viața lor cotidiană, greutățile cu care se confruntă și modalitățile prin care le depășesc. Informațiile astfel colectate vor fi postate pe un blog foto-documentar (cu frânturi de interviuri și testimoniale care completează atât spectacolul, cât și expoziția din încheierea proiectului).”- a transmis TAM, care a amintit și că spectacolul „Despre oameni si cartofi” este însoțit de o campanie de strângere de fonduri și ajutoare pentru urmașii victimelor decedate în accidentul de la Sfântu Gheorghe, campanie ce se dorește a fi extinsă:

„Periodic la sediul TAM sosesc pachete cu haine și produse neperisabile, pe care, după o atentă sortare, le distribuim familiilor. Deoarece nu ne putem asuma trimiterea acestora către toate localitățile în care ne deplasăm cu turneul, ne propunem să extindem această campanie și să implicăm partenerii locali în organizarea și menținerea acesteia în comunitățile proprii.”- a mai transmis TAM.

În cadrul proiectului se vor juca 6 spectacole, toate fiind însoțite de activități conexe. Următoarele spectacole vor avea loc la Gheorgheni (22 martie 2019), Săcele (9 aprilie 2019), Brașov (12 mai 2019), Focșani (14 mai 2019) și Bacău (16 mai 2019).

În distribuția spectacolului publicul îi va putea urmări pe Flavia Giurgiu, Alexandrina Ioana Costea, Anca Pitaru, Liviu Popa, Kozmin Đima și copiii: Emöke, David, Krisztiano, Zsolt.
Regia este semnată de Radu Afrim, scenografia de Andreea Simona Negrilă, coregrafia de Flavia Giurgiu și muzica de Konya Ütő Bence. La realizarea spectacolului au contribuit artiștii vizuali Ördög Gyárfás Ágota, Vargyasi Levente și Vetró Baji, iar sunetul și muzica live DJ sunt asigurate de Nagy Attila.  Intrarea la toate evenimentele din cadrul proiectului este gratuită, în limita locurilor disponibile, a informat TAM.

„Încheiem campania anti-discriminare prin intermediul unei expoziții realizate la finalul turneului, pe baza materialelor culese în timpul sesiunilor de documentare, pe care fiecare vizitator va fi invitat să le privească și să le perceapă prin prisma propriei perspective, mesajul unic care va ajunge la fiecare privitor fiind însă unul singur – necesitatea înlăturării nepăsării cu care privim aceste comunități și a tuturor efectelor pe care le cauzează.”- a transmis TAM.

Detalii despre spectacolele din cadrul turneului, dar și despre activitățile conexe din cadrul proiectului vor putea fi aflate accesând   pagina de Facebook a Teatrului „Andrei Mureșanu”
(https://www.facebook.com/teatrulandreimuresanu/.

Parteneri instituționali ai proiectului sunt: Teatrul „Figura Studio” (Gheorgheni), Teatrul „Csiki Jatekszin” (Miercurea-Ciuc), Consiliul Local Săcele, Centrul Cultural Reduta (Brașov) Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” (Focșani), Teatrul Municipal Bacovia (Bacău)

Proiectul „Despre oameni și cartofi – Turneu de incluziune socială” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

„Două milioane de pași”, un alt proiect cultural lansat de TAM

Un alt proiect, și acesta, inedit, a fost lansat de TAM zilele acestea, sub genericul „Două milioane de pași”.

„Ne revine deosebita plăcere de a anunța organizarea unui nou proiect inedit, realizat de Teatrul Andrei Mureșanu în colaborare cu regizorul Ioana Păun, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Depunând proiectul pe linia de finanțare <<intervenție culturală>>, Teatrul Andrei Mureșanu își asumă misiunea de mediator cultural în privința realității celor care caută azil și protecție în România, însoțind producția sa artistică cu o implicare activă la nivel social și comunitar”, a transmis TAM, care a amintit că  în 2017 a produs spectacolul „OMG – Organisme Modificate Genetic” de Ioana Păun, „care vorbește despre clash-urile culturale din România în contextul migrației și azilanței musulmanilor.”

„Discutăm fără perdea relația României cu criza refugiaților, bazându-ne pe cazuistică reală, interviuri și experiența directă a unor refugiați aflați în situații de risc sever. Alături de actori, la spectacol participă și un azilant din Camerun – Abdel Fatahou, prin intermediul unui dialog live realizat prin Skype. Departe de a fi un simplu turneu de promovare al acestui spectacol, proiectul <<2 milioane de pași>> este conceput ca spațiu de întâlnire, dialog și creație, cu mize sociale concrete. Prin intermediul unor workshop-uri și întâlniri față-în-față ne adresăm în mod direct persoanelor azilante din țări precum Siria, Irak sau Afghanistan, țintind familiarizarea acestora cu instituțiile culturale locale și, totodată, apropierea locuitorilor de realitățile refugiaților care trăiesc printre ei. Ca să ajungă din Siria în România, prin munți, pericole, ger, călăuze exorbitante, trecând peste garduri păzite și frică, unii dintre refugiați parcurg distanțe uriașe pe jos. Sute de kilometri, și uneori chiar <<2 milioane de pași>>, exact distanța în pași dintre Alep (Siria) și București (Romania). Dar adevăratele lor provocări încep abia după ce ajung la destinație. Nu în ultimul rând, ne gândim și la impactul pe care proiectul îl va avea asupra artiștilor, a căror implicare în activitățile comunitare va crește considerabil. Ne dorim astfel să întărim poziția lor de lideri de opinie în cadrul comunității, să-i împuternicim și să-i sprijinim să ia atitudine în toate sferele ce țin de viața comunității și să-i susținem să devină vocea celor care rar sunt auziți. ”- au transmis reprezentanții TAM.

Potrivit aceleiași surse, în data de 11 martie 2019 spectacolul „OMG – Organisme modificate genetic” se va juca la București, la Centrul Național al Dansului (CNDB), începând cu ora 19:00. Imediat după acesta va avea loc o discuție deschisă întregului public cu Fatma Yilmaz și Alina Alak Isac, două feministe musulmane care dialoghează pe tema capturării corpului femeii musulmane și instrumentalizarea femeii de musulmani și nemusulmani.

Din echipa proiectului mai fac parte artistul Cătălin Rulea, documentaristul Vlad Petri și actorii Elena Popa, Sebastian Marina, Costi Apostol, Fatma Mohamed, Ioana Costea și Paula Rotar, alături de echipa de management din cadrul TAM. Parteneri instituționali sunt: Active Random, Liga Apărării Drepturilor Omului – LADO, Centrul Național al Dansului București, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Următoarele spectacole, dezbateri publice și workshop-uri vor avea loc la Arad (18 martie 2019 – Teatrul „Ioan Slavici”) și Cluj-Napoca (25 martie 2019 – Casa Tranzit), a informat TAM.

Intrarea la toate evenimentele din cadrul proiectului este gratuită, în limita locurilor disponibile. Pentru rezervări, cei interesați sunt invitați să urmărească pagina de Facebook a Teatrului Andrei Mureșanu sau să îi contacteze pe reprezentanții Teatrului (prin email la: [email protected]; [email protected]).

Proiectul „2 milioane de pași” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Mâine, premieră la TAM

Această perioadă este una plină pentru echipa TAM. Mâine, 6 martie, este programată și prima premieră a anului 2019 – „Și liniștea pulsează”, în regia lui Horia Suru, aducând laolaltă o echipă internațională de creatori.

Spectacolul „Și liniștea are puls” este unul atipic, a transmis TAM.

„Este o intensă și adevărată experiență. Spectatorii sunt invitați să se miște permanent printre piesele de decor, urmărind actorii îndeaproape. Este o provocare pentru toți cei implicați, scena fiind aproape inexistentă, actorii și publicul respirând unul lângă altul. Spectatorii vor sta, astfel, în picioare. Durata spectacolului este de maxim 80 de minute, fără pauză. Vom avea și câteva scaune în sală, plasate în așa fel încât să nu încurce spectacolul, dar să ofere șansa unui repaus celor ce obosesc sau doresc să se așeze. Vă rugăm să luați acest aspect în considerare când faceți rezervarea biletelor.”- au atenționat reprezentanții TAM.

Premiera spectacolului va avea loc la ora 19:00, la sediul Teatrului „Andrei Mureșanu” – Sala Arta. Spectacolul este recomandat unui public cu vârsta peste 16 ani.

Detalii despre bilete pot fi aflate la sediul TAM, dar și accesând https://www.biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/2520/Teatrul-Andrei-Muresanu-Sfantu-Gheorghe?utm_source=Teatrul+Andrei+Muresanu&utm_medium=facebook&utm_term=teathre%2C+.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail