Peste 50 de persoane cu dizabilităţi şi însoţitori ai acestora au protestat vineri în municipiul Sfântu Gheorghe împotriva proiectului de buget, cerând modificarea acestuia, astfel încât indemnizaţiile să fie plătite de la bugetul central şi nu din cel al primăriilor.
Participanţii la protestul organizat de mai multe organizaţii nonguvernamentale din judeţ s-au adunat în Piaţa centrală din municipiu şi au afişat pancarte pe care scria: „Dizabilitate la bugetul de stat”, „Suntem mulţi”, „În stradă pentru cei vulnerabili”.
Preşedinta Asociaţiei Naţionale a Distroficilor Muscular din România (ADMR), Maria Teodorescu, a declarat pentru AGERPRES că autorităţile locale nu vor avea bani suficienţi pentru a susţine plata indemnizaţiilor.
„Guvernanţii încalcă Legea 448 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, articolul 50 din Constituţia României care prevede protejarea persoanelor cu dizabilităţi, dar şi normele europene la care România a aderat. (…) Poate că în oraşele mari se vor putea asigura bani pentru plata indemnizaţiilor, dar primăriile din mediul rural sigur nu vor putea. Mi se pare nedrept ce vor să facă, să arunce responsabilitatea în cârca primăriilor. A mai fost până acum doi ani aceeaşi situaţie şi au fost mari probleme, pentru că multe primării la nivel de ţară nu au putut plăti indemnizaţiile pentru însoţitori. Au fost situaţii în care asistenţii persoanelor cu handicap nu au primit banii 5-6 luni de zile. Gândiţi-vă că persoanele cu dizabilităţi au multe nevoi speciale, iar asistenţii stau cu ei 24 de ore din 24, dar sunt plătiţi numai pentru opt ore, stau şi sâmbăta şi duminica. Deci, dacă nu vor modifica proiectul de buget cred că vor trebui atenţionate forurile europene”, a declarat Maria Teodorescu.
Părinţi ai copiilor cu dizabilităţi precum şi adulţi cu dizabilităţi şi însoţitori ai acestora au protestat, vineri, în mai multe oraşe din ţară, declarându-se îngrijoraţi de faptul că indemnizaţiile care li se cuvin şi cheltuielile cu asistenţa socială nu mai sunt alocate de la nivel central în bugetul de stat pe acest an, ci au fost trecute în totalitate la bugetele autorităţilor locale.
***
Aproximativ 40 de persoane – nevăzători, adulţi cu dizabilităţi, însoţitori sau părinţi ai copiilor cu dizabilităţi – au protestat vineri la Miercurea Ciuc, în faţa Prefecturii Harghita, faţă de proiectul de buget pe anul 2019.
În ciuda temperaturii de minus 12 grade Celsius, la protest au participat persoane în scaun rulant sau copii cu sindrom Down, însoţiţi de părinţii lor, nemulţumiţi că din proiectul de buget pe anul 2019 a fost omis sectorul social, care se ocupă cu persoanele cu dizabilităţi.
„Din păcate, Guvernul care a făcut proiectul de buget a omis în totalitate acel sector social care se ocupă cu persoanele cu dizabilităţi. Însoţitorii şi acele persoane care se ocupă cu copii cu dizabilităţi s-ar putea să piardă în totalitate banii şi salariile, pe care ar trebui să le primească de la primării. (…) Primăriile vor fi suprasolicitate şi nu vor avea posibilitatea să plătească. Sperăm ca Guvernul să revină asupra acestei decizii şi să ne ajute. (…) Acest buget a fost făcut atât de repede şi peste noapte, că nimeni nu a fost întrebat care ar fi efectele lui”, a spus Jozsa Csaba, preşedintele Asociaţiei Handicapaţilor Fizici Harghita.
Acesta a precizat că în judeţ sunt între opt mii şi zece mii de persoane care au nevoie de însoţitor sau îngrijitor şi care vor fi afectate de această măsură.
La rândul său, Erzsike Miklos, de la Asociaţia „Happy Down” din Miercurea Ciuc a precizat că este pentru prima dată în istoria democrată a României când statul face economie pe seama celor mai dezavantajate persoane, iar acest lucru este „dureros” şi „inadmisibil” într-o ţară europeană.
Agerpres