Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, ca şi concept, se va stinge în exerciţiul 2021-2027, dat fiind faptul că există un nou concept al Politicii Agricole Comune (PAC), a spus luni ministrul Agriculturii Petre Daea, la Conferinţa Naţională PNDR 2014 – 2020.
re Daea: Planul de dezvoltare rurală va fi abandonat, există un nou concept al Politicii Agricole Comune
„În primul rând vom abandona Planul Naţional de Dezvoltare Rurală ca şi concept, el se va stinge în exerciţiul 2021-2027 dat fiind faptul că există un nou concept al Politicii Agricole Comune. Se păstrează cei doi piloni, plăţile directe şi cel de dezvoltare rurală, dar se topesc într-un nou concept, anume acela de ”Plan Strategic Naţional”, care va aduna la un loc cele două culoare de alimentare europeană, înţelegând FEGA şi FEADR. Acestea vor aduna la un loc o decizie de a putea transfera de la un pilon la altul sume care pot alimenta prin Planul Strategic Naţional dorinţele statale, deciziile, dorinţele care izvorăsc dintr-o cerinţă a satului românesc şi dintr-o nevoie a fermierului român. Iată, deci, că vom fi nevoiţi să folosim alte mecanisme, alte instrumente. Pentru aceasta trebuie să ne pregătim şi întrebarea se pune cum, pe de-o parte pregătim în lumina dorinţei interesului fiecărei ţări să facem o Politică Agricolă Comună care să convină tuturor acelora care o compun, să facem instrumente uşoare de lucru şi să creăm mecanisme care pot să ducă în final la realizarea obiectivului propus de orice ţară, prin Planurile Naţionale Strategice”, a subliniat ministrul Petre Daea.
Ministrul a evidenţiat că principalul obiectiv urmărit pentru noua PAC este trecerea de la conformitate la performanţă. Daea spune că în ultima perioadă Politica Agricolă Comună ne-a ajutat să ne dezvoltăm, fermierii sunt mult mai bine pregătiţi, iar fondurile intrate de la Uniunea Europeană au ajutat agricultura românească să evolueze, motiv pentru care nu trebuie să pierdem nicio secundă pentru a construi, împreună cu celelalte ţări, o Politică Agricolă Comună care să ne avantajeze pe toţi.
Daea a vorbit despre „Viitorul agriculturii româneşti în context european”, în cadrul Conferinţei Naţionale PNDR 2014-2020.
Mediafax.ro