La Instituția Prefectului – Județul Covasna a avut loc joi, 31 ianuarie, ședința Colegiului Prefectural în cadrul căreia a fost prezentat raportul privind evaluarea activității desfășurate în anul 2018.
În cadrul ședinței au fost abordate subiecte precum sumele atribuite evenimentelor culturale dedicate marcării Centenarului Marii Uniri, dar și activități de ordin administrativ, respectiv legislativ.
În prezentarea sa, Prefectul Sebastian Cucu a declarat că la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor au fost înregistrate în anul 2018 un număr de 11.236 de cereri, numărul cererilor este în creștere, în anul 2017 fiind înregistrate aproximativ 9.800. Potrivit acestuia, numărul solicitărilor este într-o creștere alarmantă, fiind dublu față de anul 2015.
Prefectul județului Covasna afirmă că situația este asemănătoare și în cazul Serviciul regim permise și înmatriculări, în anul 2018 fiind înregistrate aproximativ 13.400 de cereri. În cazul numărului de permise și examinări, anul trecut au fost procesate aproximativ 11.400 de permise de conducere.
„Noi am încercat să reorganizăm proba practică prin eliminarea traseului de la Târgu Secuiesc, însă după o reanalizare la nivelul direcției s-a decis că nu este oportun deocamdată.” – a explicat Prefectul Sebastian Cucu.
Potrivit acestuia, anul trecut, la Instituția Prefectului – Județul Covasna au fost primiți în audiență 140 de cetățeni ce au înaintat diferite petiții, ori au prezentat diferite probleme pe care le întâmpinau.
„Ne dorim să perfecționăm funcționarii publici și, desigur, să menținem climatul de pace socială la nivelul județului nostru.” – a declarat Prefectul județului Covasna.
Anul 2018 a fost încărcat și datorită problemelor apărute în urma unor fenomene meteo, în special cele cauzate de inundațiile din vară. Astfel, în urma fenomenelor hidrometeorologice s-a procedat la evaluarea pagubelor produse de către gupurile de suport tehnic din cadrul CJSU și au fost întocmite 153 de procese verbale pentru locuințe și gospodării (stabilind gradul de afectare al acestora în scopul acordării unor ajutoare de urgență). Totodată, au fost întocmite 37 de procese verbale pentru elemente de infrastructură rutieră, școli grădinițe și cămine culturale (24 de UAT-uri și Consiliul Județean). Urmare a acestor demersuri, au fost alocată suma de 17.361 mii lei.
Cosmin Teodor IOSUB