Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Covasna a semnat, în 2018, contracte de finanţare a lucrărilor de cadastru general, fără costuri pentru cetățeni, cu 32 de primării, iar 25 dintre acestea au încheiat contracte de prestări servicii pentru înregistrarea a peste 23.000 de imobile, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF). Lucrările de cadastru general sunt finanţate din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Covasna, a informat, ieri, conducerea OCPI Covasna.
Potrivit unui comunicat de presă emis de OCPI Covasna, în 2018, OCPI Covasna a semnat contracte de finanțare cu 32 de unități administrativ-teritoriale (UAT), iar 25 dintre acestea au încheiat contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică a imobilelor, pentru o suprafață de 20.257,99 de hectare și un număr estimat de 23.102 de imobile.
Pe lista celor 25 de UAT care au încheiat contracte de prestări servicii în anul 2018 în cadrul PNCFF se află: Aita Mare, Arcuș, Bățani, Belin, Bodoc, Brăduț, Covasna, Estelnic, Ghelința, Hăghig, Ilieni, Lemnia, Micfalău, Moacșa, Poian, Sfântu Gheorghe, Sânzieni, Târgu Secuiesc, Turia, Vâlcele, Valea Crișului, Valea Mare, Vârghiș, Zăbala, Zagon.
„De asemenea, anul trecut, în cadrul lucrărilor de cadastru general pe sectoare cadastrale, în județul Covasna au fost înregistrate 1.533 de imobile, reprezentând o suprafață de 728,89 de hectare de teren agricol din județ. Totodată, în anul 2018, au fost scoase la licitație primele șase UAT-uri din județ care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR), care prevede înregistrarea sistematică a imobilelor din 660 de comune din toate judeţele țării. Brețcu, Ojdula, Ozun, Reci, Catalina și Dalnic se numără printre cele 194 de UAT-uri pentru care ANCPI a iniţiat procedura de licitaţie.”- se arată în comunicatul de presă.
Conform aceleiași surse, în prezent, din totalul de 45 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din județul Covasna, în 30 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.
Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. PNCCF este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de aproximativ 312 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, altă sursă de finanțare poate fi bugetul local, se mai arată în comunicat.
Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, www.ancpi.ro.
Ana Ciorici COSTACHE