158 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au reușit să se angajeze în luna decembrie, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, au anunțat ieri reprezentanții instituției.

Datele AJOFM Covasna arată că din totalul celor 158 de persoane angajate, 60 au peste 45 de ani, 33 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 16 au între 25 și 35 de ani, iar 49 au sub 25 de ani (tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 88 provin din mediul urban, iar 70 persoane sunt din mediul rural, arată AJOFM Covasna.

În ceea ce privește nivelul de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale sau postliceale (63), categoria acestora fiind urmată de cea a persoanelor cu studii profesionale, arte şi meserii (47) şi de cea a persoanelor cu studii gimnaziale (28), a transmis conducerea AJOFM Covasna. Potrivit aceleiași surse, numărul celor cu studii superioare este de 9, iar cei cu studii  primare  sunt în număr de 6.

„Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Covasna (în luna decembrie 2018 – n.r.), 124 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile, 34 – din categoria de persoane mediu ocupabile sau uşor ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.”- a transmis conducerea AJOFM Covasna.

Conducerea instituției a precizat că pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în anul 2018, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 5308 persoane.

În luna decembrie s-au derulat două burse ale locurilor de muncă, în Sfântu Gheorghe și în Covasna, la care au participat agenți economici din județ și chiar și din Brașov, din domeniul producției, serviciilor, comerțului, însă angajările nu s-au finalizat, poate și prin faptul că imediat după aceea au venit sărbătorile – a precizat conducerea AJOFM Covasna.

În această perioadă, la nivelul județului sunt disponibile aproximativ 400 de locuri de muncă, în diverse domenii.

Ana Ciorici COSTACHE

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail