ANPC a pus în discuţie publică proiectul ordonanţei de urgenţă privind modificările şi completarea unor acte normative referitoare la protecţia consumatorilor, privind creditele de consum, practicile incorecte ale comercianţilor şi clauzele abuzive din anumite contracte.
Proiect: ANPC introduce conceptul „mistery shopping” în activitatea instituţiei
Modificările privesc în special partea de contravenţii şi sancţiuni, dar introduc şi conceptul de „mistery shopping” în schiziţia de bunuri şi servicii de către autoritatea de control şi stabilesc modul de avizare al produselor alimentare provenite din ţări extracomunitare.
„Personalul cu atribuţii de control din cadrul autorităţii poate să achiziţioneze bunuri sau servicii în scopuri de testare, dacă este necesar sub o altă identitate (mistery shopping), inclusiv de a le inspecta şi de a le observa, studia, dezasambla sau testa în scopul de a detecta încălcări sancţionate prin noul Regulament şi de a obţine mijloace de probă”, arată expunerea de motive.
Vor fi modificate, conform unui comunicat al instituţiei, Ordonanţa de urgentă nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 389 din 11 iunie 2010, cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 899 din 28 decembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăti, schimbarea conturilor de plăti şi accesul la conturile de plăti cu servicii de bază, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1032 din 28 decembrie 2017; Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 543 din 03 august 2012.
Mediafax.ro