Între numeroasele lucrări dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, apărute cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, cum este și în cazul de față, și al Primăriei comunei Râciu, județul Mureș, se află și volumul Monografia satelor din Câmpia Transilvaniei, apărut la Editura „Ecou Transilvan” din Cluj-Napoca, sub semnătura istoricului Vasile Lechințan.
Din punctul nostru de vedere, ne aflăm în fața unui volum de referință pentru istoria și cultura românească, o lucrare de 700 de pagini, format A4, cu numeroase și valoroase fotografii (367 de pagini color). O asemenea lucrare științifică, de tip enciclopedic, de regulă este redactată de un colectiv de cercetători, din cadrul unui institut academic. Dar, după cum se vede, volumul de față poartă semnătura „Institutul de cercetări Vasile Lechințan”, un istoric, scriitor, publicist, și intelectual patriot clujean, care prin întreaga sa operă și-a câștigat un loc distinct în istoriografia și cultura românească.
Vasile Lechințan este autor și coautor a peste 55 de volume de istorie, etnografie și proză, a peste 60 de studii şi comunicări în reviste de istorie şi de cultură şi în volume colective, a sute de articole în presa locală de la Cluj-Napoca, Sfântu Gheorghe, Bistriţa, Miercurea Ciuc, Târgu Mureş şi interviuri pe teme majore, în mod deosebit, în Formula AS de la Bucureşti (despre Lexikon-ul maghiar apărut la Budapesta în 18 volume şi care denigrează pe români şi omite momente importante din istoria românească; despre Marea Unire din 1 Decembrie 1918; despre retrocedările de imobile din Transilvania; despre legea retrocedării arhivelor confesionale etc). În același timp, Vasile Lechințan s-a afirmat, ca un publicist redutabil, prin activitatea desfășurată ca redactor şef al revistei „Iancule Mare”;, apoi membru în comitetul de redacţie al revistelor clujene „Oraşul” şi „Astra Clujeană”, al revistei bucureştene „Columna”, al unor publicații științifice din Arcul Intracarpatic: „Angvstia”, „Acta Carpatica”, „Almanahul Grai Românesc”, și editor de lucrări literare şi istoriografice. De menționat colaborarea cu Televiziunea Transilvania Live, Cluj-Napoca pe teme istorice, fiind autorul serialului documentar: Calendar istoric al Clujului (text şi iconografie), zilnic, fără întrerupere, timp de cca. 1 an şi 6 luni (decembrie 2011 – iulie 2013) și a Calendarului istoric al Transilvaniei (text şi iconografie) – în perioada decembrie 2012 – iulie 2013.
Intelectualul patriot Vasile Lechințan este cunoscut și apreciat ca membru activ al societății civile, prin bogata sa activitate desfășurată în calitate de secretar general al Societăţii Cultural-Patriotice Avram Iancu din Romania; secretar al Despărţământului Cluj al Astrei, secretar al Filialei Cluj-Napoca al Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii CRIFST, membru în conducerea Centrului European de Studii Covasna-Harghita, colaborator al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și al altor asociații culturale și civice din cadrul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș.
Este semnatar a numeroase proteste, apeluri, scrisori deschise, memorandumuri, replici, fiind recunoscut ca unul din istoricii aflați în linia întâi a afirmării adevărului despre continuitatea și dăinuirea românilor în Transilvania și despre contribuția lor la construirea și funcționarea edificiilor publice. Vasile Lechințan este cercetătorul și publicistul care a pus punctul pe „i” în problema retrocedărilor ilegale și a scoaterii românilor din centrul principalelor orașe transilvane, dar și preocupat de cercetarea istoriei românilor din fostele scaune secuiești și a conviețuirii secuilor și maghiarilor cu românii, de-a lungul istoriei, cu luminile și umbrele cunoscute.
Excelent cunoscător al surselor documentare, edite și inedite, pentru studierea cărora majoritatea nopților din ultimele trei decenii au devenit zile de cercetare asiduă, Vasile Lechințan nu este la prima lucrare de acest gen, enciclopedic. Din bogata sa bibliografie să menționăm doar câteva titluri de lucrări asemănătoare: Instituţii şi edificii istorice din Transilvania, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 2000; Clujeni ai secolului XX. Dicţionar esenţial, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2000 (coautor), Oficiali de stat români din Transilvania. Dicţionar, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2003, și nu în ultimul rând, Românii din Covasna şi Harghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură, Editura „Grai Românesc” a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Miercurea Ciuc, 2003 (coautor împreună cu Violeta Pătrunjel).
Născut în Silivaşu de Câmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud, localitate ce aparține Câmpiei Transilvaniei, Vasile Lechințan este un foarte bun cunoscător al istoriei acestor meleaguri transilvane, dar și al realităților actuale. Câmpia Transilvaniei – afirmă autorul – este una dintre cele mai frumoase, mai întinse şi mai distincte zone ale Podişului Transilvaniei, cu o istorie a unei permanente şi îndârjite lupte a oamenilor pentru libertate şi demnitate, adeseori cu rezultate tragice, zonă locuită „în majoritate absolută de români” – cum spunea un ziar maghiar din Cluj de pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Din păcate – constată autorul –, până în prezent, în istoriografia românească nu există un demers de realizare a unei monografii a Câmpiei Transilvaniei.
Pornind de la această situație – Vasile Lechințan „a crezut de cuviinţă ca în an Centenar, pe un proiect al Primăriei şi Consiliului Local al comunei Rîciu, la propunerea conducerii acestei Primării, să realizeze o monografie a Câmpiei Transilvaniei, de fapt un început de monografie, o poartă deschisă spre istoria Câmpiei, deoarece extraordinara bogăţie a surselor documentare nu poate fi nicidecum epuizată, fie şi într-un volum de 700 de pagini, nici chiar într-o serie de zece volume de acelaşi număr de pagini, şi tocmai acesta este şi farmecul cercetării trecutului”.
Pentru început, autorul face precizările cuvenite referitoare la delimitarea perimetrului Câmpiei Transilvaniei, zonă situată administrativ încă de la primele atestări documentare pe teritoriul a trei judeţe actuale: Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Mureş, menționând și argumentele care au stat la baza introducerii, în cuprinsul lucrării, și a unor localități învecinate.
Cele 349 de localități cuprinse în volumul de față sunt prezentate în ordine alfabetică, în spațiul rezervat fiecărei localități fiind trecute: vestigiile arheologice descoperite pe teritoriul acestora, prima menţionare documentară, denumiri avute pe treptele secolelor, atestarea caracterului etnic al satului (din preţioasa conscripţie a episcopului Ioan Inochentie Micu Klein de la 1733): Românesc (majoritatea absolută), Săsesc, Maghiar, sau la altele mixt din punct de vedere etnic.
Sunt prezentate apoi informațiile din numeroase sate din Câmpie care s-au ridicat la lupta pentru libertate socială şi naţională: în Răscoala de la Bobâlna, în Războiul ţărănesc al lui Gheorghe Doja, în timpul Răscoalei lui Horia şi foarte importante sunt informațiile referitoare la martirii români din timpul Revoluţiei de la 1848-1849.
În volumul de față este menţionată participarea numeroasă a românilor din Câmpie la susţinerea delegaţilor dr. Ioan Raţiu şi George Bariţiu pentru a prezenta împăratului de la Viena dorinţele românilor la 1866, adeziune concretizată prin semnarea de „plenipotenţe” acordate celor doi mari fruntaşi români transilvăneni.
În fiecare localitate sunt prezentate şcolile confesionale cu predare în limba română și numele unor români mai înstăriţi care și-au trimis copiii la şcoli mai înalte, la diferite universităţi din cuprinsul monarhiei austro-ungare, mai ales după Revoluţia de la 1848-1849, în epoca de luptă pentru afirmare naţională, dar și școlile de stat și ale celorlalte etnii.
La loc de cinste sunt prezentate personalităţi românești excepţionale afirmate în spațiul public, până la Marea Unire, precum: Petru Maior, Gheorghe Şincai, George Bariţiu, Alexandru Papiu Ilarian, dar şi alţi intelectuali valoroşi, precum Vasile Gr. Borgovan, Aron Boca Velchereanul, Ion Pop Reteganul, Ioan Papiu, Grigore Silaşi, Ştefan Micle, Ştefan Popu, Iuliu Hossu ş. a., precum și cele câteva personalităţi maghiare, germane, evreieşti, armene care s-au afirmat în cultură şi artă, în administraţie, precum György Aranka (născut în Sic), Karl Kurt Klein (născut în Albeştii Bistriţei), György Bernády (născut în Beclean) ş.a, toate acestea de pânăla Marea Unire.
Informația documentară, în general, se oprește la Primul Război Mondial şî Marea Unire, cu excepția personalităților născute în localitățile Câmpiei Transilvaniei, care sunt prezentate până în perioada actuală. Referindu-se la Primul Război Mondial, Vasile Lechințan, consideră că acesta „a fost un nou şi nefericit prilej de a aduce şi în Câmpie evenimente tragice, mii de tineri români, maghiari, armeni, saşi, evrei, ţigani au fost ucişi sau grav mutilaţi pe fronturile monarhiei austro-ungare”. Foarte mulţi tineri români s-au înrolat atunci în Armata Română pentru făurirea idealului naţional, de aici şi supranumele unora de „Volintiru”.
„Conştiinţa necesităţii afirmării drepturilor naţionale la români ajunsese la apogeu în toamna anului 1918 – afirmă autorul. La Alba Iulia, de 1 Decembrie din acel an au fost prezenţi mii de români din Câmpia Transilvaniei pentru a-şi lua în mâini propria soartă, după 11 secole (Bărnuţiu vorbea în discursul său de la Blaj de 9 «cente») de eliminare a românilor de la decizia politică a ţării lor, Transilvania. Actul Marii Uniri de la Alba Iulia a pus capăt acestei nedreptăţi care dura de 11 «cente», cum ar fi zis Bărnuţiu în oraşul Marii Uniri.” De menţionat aici o sintagmă lansată de istoricul Vasile Lechinţan, de Centenar, deosebit de expresivă, de sugestivă şi de tranşantă pentru trecutul românesc din Transilvania de până la Marea Unire, ca fiind unsprezece secole de eliminare a românilor de la viaţă politică a ţării lor, Transilvania, mai concret de la Gelu Românul (anii 900-903) până la 1 Decembirie 1918. Afirmaţia este lansată ca o panoramare clară a acestui trecut, spre deosebire de unii istorici care, de altfel bine intenţionaţi, afirmă că românii ar fi participat la frâiele puterii politice în Ungaria şi Transilvania medievală până prin secolul al XIV-lea. Vasile Lechinţan arată, pe bună dreptate, că nici pe timpul scurtei domnii a lui Mihai Viteazul, românii transilvăneni nu au participat la viaţa politică, marele voievod nu a mai avut timp să reformeze şi Dieta ţării Transilvaniei.
România Mare interbelică – consideră Vasile Lechințan în Prefaţă– a eliberat şi pe locuitorii Câmpiei de nedreptăţi şi le-a deschis calea afirmării pe plan naţional şi social-cultural, indiferent de etnie, în primul rând prin Reforma agrară din 1921. În schimb, perioada Dictatului de la Viena „a fost nefastă pentru românii din partea aflată sub ocupaţie ungară a Câmpiei Transilvaniei, supuşi unor infernale torturi fizice şi morale. Alţi numeroşi martiri (după cei de la 1848-1849) au căzut în Câmpie: la Mureşenii de Câmpie, Band, Gădălin, alţii aflaţi la muncă forţată au căzut la Moisei, sau alţii pe drumul pe jos, duşi de ocupanţi prin Ungaria şi Austria în toamna anului 1944”.
„Ocupaţia ungară, impusă de marile puteri fasciste, a fost o mare nedreptate – apreciază autorul –, deoarece în timpul României Mari, maghiarii din Transilvania nu au suferit nedreptăţi, nici economice, nici politice şi naţionale, fapt atestat de numeroasele declaraţii păstrate până în prezent ale unor maghiari, inclusiv mari proprietari, făcute de bună voie în acei ani şi semnate în faţa autorităţilor române din zona neocupată a Transilvaniei, inclusiv din Câmpie”.
În cel de-al Doilea Război Mondial, Câmpia Transilvaniei – ne relatează autorul – „a dat din nou numeroase jertfe, fie din partea tinerilor înrolaţi în Armata Română din zona neocupată, fie din partea celor înrolaţi în Armata ungară. Numeroşi tineri au luptat pentru eliberarea României, apoi până pe frontul cehoslovac contra Germaniei fasciste. România fiind lăsată de marile puteri sub dictatura sovietică, ţara a fost supusă după război comunizării, cu toate instrumentele puterii şi cu efectele ei dureroase pentru români, inclusiv pentru cei din Câmpie, care au fost şi ei deposedaţi de pământ şi vite iar cei care au protestat au suportat rigorile închisorilor de la Cluj, Gherla, Aiud şi din alte locuri, mai ales în anii de teroare asistată de ocupantul sovietic de după război”. Revoluţia din decembrie 1989 – conchide Vasile Lechințan – „a deschis calea libertăţii şi democraţiei în România. Tranziţia spre o democraţie definitiv închegată şi spre prosperitate continuă şi astăzi iar intrarea României în Uniunea Europeană este o şansă pentru dezvoltarea inclusiv a satelor Câmpiei Transilvaniei, pe baza unor proiecte serioase şi viabile”.
Câmpia şi-a transformat în bună parte faţa şi datorită personalităţilor pe care le-a dat şi le dă vieţii cultural-ştiinţifice şi artistice naţionale de la 1918 încoace. De aceea autorul amintește în lucrare academicienii, universitarii şi cercetătorii de gradul I ridicaţi din satele Câmpiei, din rândul cărora menționăm: Ştefan Pascu (Apahida), Ioana Aurel Pop (Sîntioana de Cluj), Iuliu Moldovan (Bogata), Emil Haţieganu (Tritenii de Sus), Liviu Maior (Beclean), Cornel Sigmirean (Nuşeni), Gelu Neamţu (Mintiu Gherlii); apoi, de amintit, scriitori, critici şi istorici literari, poeţi, lingvişti, folclorişti: Francisc Păcurariu (Teaca), Al. Cistelecan (Aruncuta), Ion Horea (Petea de Câmpie), Virgiliu Florea (Pogăceaua), Marta Petreu (Jucu de Jos), Ion Buzaşi (Mintiu Gherlii), Dimitrie Poptămaş (Rîciu, sat Nima Rîciului), Nicolae Băciuţ (Chintelnic); apoi pictori şi sculptori: Teodor Harşia (Filpişu Mare), Eugen Gâscă (Grindeni), Ion Vlasiu (Lechinţa de Mureş), Alexandru Chira (Tăuşeni), Ilarie Opriş (Sîngeorgiu de Mureş); actori, regizori de teatru şi film: Ovidiu Iuliu Moldovan (Vişinelu), Dorel Vişan (Tăuşeni), Radu Ifrim (Beclean); cântăreţi îndrăgiţi de muzică populară: Petre Săbădeanu (Sîntana de Mureş), Ion Cristoreanu (Tritenii de Jos), Vasile Conțiu (Rîciu), Petre Petruse (Sîngeorzu Nou) ş.a.
Cu modestia cunoscută, Vasile Lechințan apreciază că „o poartă spre istoria Câmpiei Transilvaniei a fost deschisă şi numeroase surse documentare îşi aşteaptă în continuare cercetătorii pentru a înscrie această frumoasă zonă geografică a României în locul pe care-l merită în conştiinţa naţională, pentru promovarea şi accederea ei la prosperitate şi dezvoltare durabilă pe toate planurile, inclusiv pe cel turistic”. La care noi adăugăm că ne aflăm în fața unei lucrari elaborate pe baza unui travaliu științific exemplar, reprezentând un instrument de informare pentru redactarea unor viitoare lucrări monografice. Volumul oferă o imagine de ansamblu, în timp și spațiu, a unei regiuni românești din Transilvania, contribuind la eliminarea unor confuzii și prejudecăți referitoare la prezența românească din această parte de țară. De remarcat bogăția, diversitatea și frumusețea imaginilor prezentate: vestigii arheologice, arhitectură laică și religioasă, tradițională și urbană, pictură bisericească, port popular, viață cotidiană și, nu în ultimul rând, numeroasele și valoroasele personalități născute în zonă.
Felicitări autorului și tuturor celor care au contribuit la apariția unui volum care, pentru valoarea sa, ar merita să se afle în marea majoritate a bibliotecilor din zonă, dar și în câteva din marile biblioteci din Europa și din întreaga lume.
Dr. Ioan LĂCĂTUȘU
