Peste o mie de fişe biografice ale delegaţilor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia au fost create, în perioada aprilie-decembrie, de studenţi ai Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, fişe care pot fi în prezent consultate pe Wikipedia.

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, Facultatea de Istorie şi Filosofie a deschis astfel o colaborare cu Wikimedia România, care se va concretiza în 2019 în noi proiecte.

Lista cuprinde delegaţii la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, care au decretat unirea Transilvaniei cu România.

„A fost acoperită, practic, o mare parte din numărul de delegaţi cu drept de vot care au participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Numărul lor total a fost de 1.650, iar până în prezent au fost realizate 1.100 de fişe, pentru care a fost folosită bibliografia istorică de specialitate. Este informaţie validată ştiinţific, făcută sub coordonarea unor specialişti”, a declarat pentru AGERPRES Vlad Popovici, lector în cadrul UBB, implicat în proiect şi specialist în istoria elitelor.

Conform regulamentului privind alegerea delegaţilor, decretarea unirii Transilvaniei cu România trebuia făcută de reprezentanţii tuturor categoriilor sociale, fiind invitaţi să participe reprezentanţii clerului celor două confesiuni româneşti, câte doi aleşi din partea fiecărei societăţi culturale, reuniuni de învăţători, reuniuni de meseriaşi şi reuniuni de femei, câte doi reprezentanţi ai tinerimii universitare din fiecare instituţie de învăţământ superior, câte un reprezentant al colegiului profesoral al fiecărui institut teologic, gimnaziu, liceu, institut pedagogic şi şcoală civilă, câte un ofiţer şi un soldat din fiecare secţiune judeţeană a gărzilor naţionale. Fiecare cerc electoral (circumscripţie electorală) trimitea câte cinci delegaţi aleşi. De asemenea, Partidul Social Democrat din Transilvania şi Banat putea trimite un număr neprecizat de delegaţi.

Printre cele 1.650 de persoane cu drept de vot care au participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia se numără şi personalităţi precum Gheorghe Pop de Băseşti, Alexandru Vaida Voevod, Iuliu Maniu, dar şi sute de oameni practic necunoscuţi publicului larg, ale căror date biografice pot fi acum consultate pe Wikipedia, pe pagina denumită „Lista delegaţilor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia”.

În cadrul proiectului de creare de conţinut digital „Realizarea biografiilor online ale delegaţilor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia” au participat 17 studenţi. Aceştia au fost implicaţi şi într-un concurs, care a luat în considerare atât cele mai numeroase pagini biografice realizate de către un student, cât şi cele mai bogate în informaţii.

Astfel, cele mai bune pagini au fost reunite într-o mini-expoziţie organizată pentru popularizarea iniţiativei, iar în cursul acestei săptămâni va avea loc, la sediul Facultăţii de Istorie şi Filosofie, o festivitate de premiere, la care vor participa şi reprezentanţi ai Wikimedia România.

Potrivit reprezentanţilor facultăţii, proiectul va continua în lunile următoare.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail