Bolnavii internaţi la secţia de Pneumologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe nu apă caldă şi căldură de mai multe zile din cauza unei avarii la centrala termică, dar conducerea instituţiei susţine că problema va fi remediată în cursul zilei de luni.

Dr. Sipos Andras, medic specialist în cadrul acestei secţii, a declarat, pentru AGERPRES, că începând de vinerea trecută centrala funcţionează la nivel de avarie, prin urmare o parte dintre pacienţi au fost externaţi, o parte au fost transferaţi la Spitalul din Covasna, iar cei rămaşi au fost nevoiţi, asemenea personalului medical, să îndure frigul.

Potrivit acestuia, ţevile caloriferelor sunt „amorţite”, iar radiatoarele nu pot fi puse în prize, deoarece reţeaua de curent electric este foarte veche şi există pericolul să cedeze în caz de suprasolicitare.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, Andras Nagy Robert, a declarat că defecţiunea va fi remediată în cursul zilei de luni.

„Aşa este, s-a defectat la sfârşitul săptămânii, dar în cursul zilei de azi (luni-n.red) se rezolvă. Practic, două din cele trei centrale nu funcţionează pentru că s-a defectat placa de bază. Acestea au fost făcute în urmă cu 7-8 ani şi funcţionează în sistem cascadă, adică în funcţie de temperatura de afară intră în funcţiune treptat”, a declarat, pentru AGERPRES, Andras Nagy Robert.

Secţia de Pneumologie funcţionează în sistem pavilionar, în clădirea fostului cămin de băieţi construită în anul 1892 şi are 30 de paturi pentru bolnavi.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail