Guvernul va aproba în şedinţa de vineri noua majorare a salariului minim pe economie, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019, a declarat, luni, ministrul Muncii, Marius Budăi.
„Vom mai avea astăzi o discuţie pe tema salariului minim pe economie, inclusiv la reuniunea pe care o vom avea la Bruxelles pe tema preluării preşedinţiei UE, şi va fi dezbătut şi aprobat vineri în şedinţa de Guvern. Atunci vom avea forma finală. Ce pot eu să anticipez este că va intra în vigoare de la 1 ianuarie”, a arătat ministrul.
Budăi a fost prezent, luni, la Bursa locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, organizată de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi.
Ministrul a adăugat că, în mod clar, anul viitor vor fi aplicate majorările salariale prevăzute de Legea salarizării unice.
Salariul minim urmează să fie diferenţiat în funcţie de studii, după cum a anunţat, la începutul lunii noiembrie, Olguţa Vasilescu, fostul ministru de resort.
Tot atunci, ea declara că salariul minim ar urma să fie majorat de la 1 decembrie, însă Guvernul a renunţat ulterior să ia măsura la această dată, ca urmare a criticilor venite din partea angajatorilor.
Totodată, aceasta a reiterat că, potrivit Legii salarizării în sectorul bugetar, din 2019 salariile vor creşte cu 25% din diferenţa între ce este acum în plată şi grila din 2022 aferentă fiecărei familii ocupaţionale.
AGERPRES