România va fi port-drapelul luptei împotriva schimbărilor climatice, la nivel european, pe durata exercitării preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene (UE), a afirmat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, cu ocazia lucrărilor celei de-a 24-a Conferinţe a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) privind schimbările climatice – COP24, organizată la Katowice (Polonia).

„Este o reuniune extrem de importantă, pentru că vom stabili modul în care va fi pus în aplicare Acordul de la Paris. Dacă în 2015, la Paris, statele lumii au decis obiective majore pentru lupta pe care o ducem împreună împotriva schimbărilor climatice, în săptămânile ce urmează, la Katowice, tot împreună, vom stabili care sunt măsurile concrete pe care comunitatea internaţională trebuie să le adopte. Anul viitor, pe perioada exercitării preşedinţiei Consiliului UE, ţara noastră va fi port-drapelul luptei împotriva schimbărilor climatice, la nivel european. Devine tot mai clar că trebuie să ne străduim să realizăm echilibrul între nevoile comunităţilor şi nevoia de a trăi pe o planetă sănătoasă. Aceasta înseamnă implementarea unor măsuri clare şi eforturi egale în cele două direcţii: atât reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cât şi adaptarea la efectele schimbărilor climatice”, a declarat Gavrilescu.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis luni AGERPRES, viceprim-ministrul şi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, conduce delegaţia României la deschiderea oficială a lucrărilor celei de-a 24-a Conferinţe a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) privind schimbările climatice – COP24, organizată la Katowice.

Din delegaţia României fac parte ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Polonia, ES Ovidiu Dranga, experţi din cadrul Ministerului Mediului şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe.

„Miza acestei conferinţe este ca statele lumii să avanseze în angajamentul politic fără precedent decis la Paris şi semnat la New York şi să stabilească măsurile prin care obiectivele acordului vor fi atinse. În cadrul negocierilor, ţara noastră se raliază poziţiei Uniunii Europene, care susţine adoptarea măsurilor pentru îndeplinirea ţintelor ambiţioase asumate la momentul semnării Acordului de la Paris. România are o strategie de combatere a schimbărilor climatice pentru o economie cu emisii scăzute de carbon, iar politicile şi acţiunile legate de schimbările climatice sunt interconectate şi menite să asigure dezvoltarea durabilă”, se arată în comunicatul citat.

Printre punctele-cheie ale Acordului de la Paris se află: operaţionalizarea obiectivului pe termen lung de a limita creşterea temperaturii medii globale sub două grade Celsius, o viziune de transformare care să permită dezvoltarea de economii cu emisii reduse de carbon, în contextul unei dezvoltări durabile şi de eradicare a sărăciei, un ciclu de revizuire a angajamentelor la fiecare 5 ani care asigură ambiţia şi durabilitatea acordului, respectiv un proces de evaluare la nivel global al progresului înregistrat în atingerea obiectivelor asumate.

De asemenea, prevederi importante se referă la responsabilităţi clare de monitorizare şi raportare, dar şi un angajament al statelor dezvoltate de a mobiliza surse de finanţare pentru statele în curs de dezvoltare, transferul de tehnologie şi creşterea capacităţii acestor state de a se adapta la schimbarea climei.

 

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail