Asociația de Dezvoltare Intercomunitară- Sistem de Management Integrat al Deșeurilor din județul Covasna, împreună cu Compania FEPRA International, anunță lansarea campaniei „Covasna, comunitate ECO”, o campanie ce presupune implementarea unui program de informare și conștientizare în rândul cetățenilor, cu privire la necesitatea colectării selective a deșeurilor de ambalaj.
Campania a fost lansată vineri, 16 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă. Așadar, campania „Covasna, comunitate ECO”, se desfășoară începând cu data de 16 noiembrie și se va sfârși la data de 31 decembrie. Zonele vizate de organizatori sunt: Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna, Întorsura Buzăului, Baraolt și alte 40 de comune din județ.
În această perioadă, atât voluntarii cât și colectorii vor informa cetățenii cum trebuie efectuată în mod corespunzător sortarea celor 4 tipuri de deșeuri (deșeu menajer, plastic/aluminiu, sticlă și hârtie) și, totodată, vor informa cetățenii unde pot găsi puncte de colectare în alte zone.
„Consiliul Județean Covasna, împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (ADI-SIMD), alocă resurse însemnate în campanii de informare și conștientizare, pentru schimbarea mentalități locuitorilor din județul Covasna privind gestionarea corectă a deșeurilor de ambalaj. Rezultatele campaniilor sunt bune, cetățenii sunt receptivi la mesajele noastre, dar trebuie să continuăm ceea ce am început. Oamenii care aruncă iresponsabil gunoiul în natură, fără să se gândească la consecințele faptelor, sunt cei mai mari dușmani al viitorului copiiilor noștri.” – a declarat Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna.
Ambrus József, directorul ADI-SIMD, a afirmat că, în maxim un an și jumătate, vor reuși să îndeplinească toate acțiunile, care trebuiesc îndeplinite până în anul 2025, totodată acesta a declarat că generațiile mai tinere, sunt cu mult mai preocupate de ecologie, ceea ce este îmbucurător.
„Având în vedere modificările legislative impuse de OUG 74, respectiv decizia Ordinului Ministrului care va reglementa modulele de avizare și în general funcționare a OTR-urilor, asociația noastră a ales să lucreze cu cei mai buni; fiind contactați de FEPRA International, am răspuns pozitiv la oportunitatea de a organiza și desfășura această campanie, și sperăm să fie o colaborare pe termen lung. Având în vedere că SMID-ul în județul Covasna este funcțional de mai mult de un an, cu rezultate foarte bune, putem oferi partenerilor noștri seriozitate, promptitudine și date corecte” – a declarat Ambrus Jósef, Directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem de Management Integrat al Deșeurilor, din județul Covasna.
Din data de 20 noiembrie, se vor amplasa 26 de puncte de informare și de asemenea vor fi distribuite 50.000 de materiale de informare, așadar cetățenii vor fi cât se poate de bine informați despre modul optim de separare a deșeurilor.
FEPRA International este o societate destinată preluării responsabilităților producătorilor și importatorilor de ambalaje și deșeuri de ambalaje, în vederea realizării reciclării si valorificării acestora.
„ Organizația noastră are experiență în managementul deșeurilor de ambalaj. Reprezentând peste 500 de producători români pentru care îndeplinim obligațiile de reciclare și valorificare a peste 270.000 tone ambalaje, anual. De asemenea, ne dorim să susținem campaniile de informare adresate cetățenilor, căci fără sprijinul acestora și al autorităților publice locale, România nu poate fi o țară curată și nici nu poate îndeplini obligațiile de reciclare, în calitate de țară membră UE. De exemplu, chiar în această perioadă, alături de o altă Asociație de Dezvoltare Intercomunitară susținem o campanie similară celei pe care o demarăm aici, și, cu siguranță vom sprijini ADI SIMD Covasna pentru a deservi cât mai bine cetățenii acestui județe, pe termen lung.” – a declarat Roxana Șunică, Manager Marketing, Comunicare și Relații publice a FEPRA International.
Nicole Antoanela ȘERBAN