Peste 60 de copii din județul Covasna participă în această perioadă la activitățile derulate în cadrul campaniei – eveniment „Ziua ștafetei”, având astfel ocazia să preia, pentru o zi, meseria mult visată.
Aflată la cea de-a VII-a ediție, „Ziua Ștafetei” este derulată de Fundaţia „Terre des hommes” Elveţia, împreună cu partenerii săi, și își propune, printre altele, să creeze un cadru în care copiii și tinerii să-și exploreze vocația, să se exprime și să-și dezvolte potențialul; dar și să faciliteze incluziunea socială a copiilor și tinerilor vulnerabili și respectarea drepturilor acestora.
La nivel național, ediția din acest an a reunit peste 4700 de copii, conform datelor anunțate ieri de organizatori.
„În perioada 12-23 noiembrie 2018, pentru a marca Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, 4.743 de copii participă la cea de-a VII-a ediție a campaniei <<Ziua Ștafetei>>, o campanie-eveniment inițiată de către Fundația Terre des homes – Elveția și implementată la nivel național. În cadrul acestei campanii adulții predauştafeta propriilor meserii unor copii și tineri dornici să le înveţe. Cele mai râvnite meserii ale copiilor înscriși sunt: polițist (16%), medic (15%), cadru didactic (15%), programator IT (7%). Cele mai multe înscrieri au venit din București (8,5%), Bistrița Năsăud (7,8%), Bacău (7,4%) și Iași (7,2%)”, au transmis, printr-un comunicat de presă, reprezentanții Fundației „Terre des homes”.
Potrivit acestora, în județul Covasna participă la „Ziua ștafetei” un total de 64 de elevi, de la Școala Gimnazială „Antos Janos”, din Reci, de la Școala Gimnazială „Molnar Jozsias”, din Târgu Secuiesc, de la Școala Gimnazială „Romulus Cioflec” din Araci și de la Liceul teoretic „Szekely Miko”, din Sfântu Gheorghe.
Drepturile copiilor și tinerilor de a participa la luarea deciziilor în ceea ce le privește viitorul, de a-și exprima propriile opinii și de a fi ascultați de către adulți sunt câteva dintre drepturile lor fundamentale, recunoscute la nivel internațional prin Convenția ONU cu privire la drepturile copiilor, semnată în 20 noiembrie 1989 și ratificată în România prin Legea nr. 18/1990, la 28 septembrie 1990, au transmis organizatorii.
„Participarea copiilor și tinerilor la viața comunității trebuie să devină o prioritate deoarece ei formează generația de mâine, iar societatea pe care o construim azi va fi realitatea lor de mai târziu. Ziua Ștafetei e menită să readucă în atenția adulților responsabilitatea pe care o au atunci când iau decizii care au impact asupra copiilor”, a afirmat Kirsten Theuns, reprezentanta Delegației Est Europene a Fundației Terre des hommes, conform comunicatului.
În semn de recunoaștere a acestor drepturi, în luna noiembrie a fiecărui an (începând din 2012), Fundația Terre des hommes desfășoară campania „Ziua Ștafetei – Acum decid eu!”(www.ziuastafetei.ro) prin care copii și tineri din întreaga țară sunt sprijiniți de adulți să-și afirme aspirațiile pentru viitor și să încerce, pentru o zi, profesiile la care visează. Detalii pot fi aflate accesând www.ziuastafetei.ro.
Fundaţia Terre des hommes (Tdh) este o organizaţie neguvernamentală din Elveţia ce dezvoltă programe şi proiecte în peste 38 de ţări pentru a proteja copiii aflaţi în nevoie. În România, Terre des hommes a avut o prezenţă neîntreruptă încă din 1992, iar de atunci, în fiecare an, mii de copii şi părinţi sunt beneficiari ai activităţilor implementate de către Tdh în următoarele domenii: (1) consolidarea sistemelor de protecţie a copilului şi justiţiei juvenile; (2) protecţia copiilor afectaţi de migraţie şi prevenirea traficului de persoane, şi (3) incluziunea socială a persoanelor de etnie roma şi a altor minorităţi. Recent, în urmă unei analize conduse de către reţeaua globală Keeping Children Safe, Terre des hommes a primit cea mai înalta recunoaştere – Nivel 1 de certificare – pentru modul în care asigura protejarea copiilor în situaţii de risc.
Ana Ciorici COSTACHE