Ne mai despart câteva săptămâni până la cel mai așteptat moment al anului, Ziua Națională a României. Centenarul Marii Uniri este un prilej de bucurie pentru fiecare dintre noi, este o sărbătoare  pentru fiecare român. Straiele de sărbătoare sunt deja îmbrăcate, iar în sfârșitul de săptămână ce tocmai a trecut, comuna Vâlcele ne-a dovedit că putem sărbători Centenarul așa cum se cuvine. Au fost trei zile pline de emoții pentru fiecare dintre noi, a fost ceva ce ne lipsește adesea, unitatea.

Sărbătoarea de la Vâlcele a început vineri, 9 noiembrie, la Cămunul Cultural din localitate, cu un spectacol patriotic. Sala a devenit neîncătpătoare, la spectacol fiind prezenți oameni din toate colțurile țării. Evenimentul a debutat cu poezia „LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ” a poetului Grigore Vieru, rostită de Adelina, o fetiță ce a recitat cu emoție  versurile ce poartă în ele o mare încărcătură patriotică: „Sărut vatra și-al ei nume/ Care veșnic ne adună,/ Vatra ce-a născut pe lume/ Limba noastră cea română.// Cânt a Patriei ființă/ Și-a ei rodnică țărână/ Ce-a născut în suferință/ Limba noastră cea română.// Pre pământ străvechi și magic/ Numai dânsa ni-i stăpână:/ Limba neamului meu dacic,/ Limba noastră cea română.// În al limbilor tezaur/ Pururea o să rămână/ Limba doinelor de aur,/ Limba noastră cea română.”

Poezia s-a împletit atât de frumos cu cântecele populare interpretate de surorile Elena și Maria Istrate, care de fiecare dată sunt prezente la sărbătorile organizate în această comună.

„Îți mulțumesc și sunt mândră că sunt contemporană cu tine, Adelina. Mulțumesc și surorilor Istrate, Elena și Maria, care ne-au adus buchete de cântece frumoase ardelenești și care sunt legate cu sufletul de Vâlcele, pentru că au stat câțiva ani aici.” – a exclamat emoționată, Felicia Stoian, prezentatoarea evenimentului.

Prezent în sală, viceprimarul comunei, Nicolaie Cucu, a urcat pe scenă, unde, doborât de emoții, și-a strâns în brațe nepoata, pe Adelina.

„Mulțumesc pe această cale Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean”, domnului director Ciprian Roman, pentru faptul că s-a gândit încă de la începutul acestui an să planifice un concert în județul Covasna. Eu cred că această activitate se va desfășura în nota de patriotism, așa cum eu îmi doresc.” – a afirmat viceprimarul Nicolaie Cucu.

Imediat după cuvintele de bun venit ale gazdei și ale prezentatoarei, am fost încântați cu o suită instrumentală ce poartă amprenta Banatului, o suită cântată de orchestra condusă de George Cîlțea. Au urmat momente artistice excepționale, fiecare dintre noi fiind impresionat de talentul interpreților. Cei patru interpeți de tezaur folcloric, Ovidiu Homorodean, Ovidiu Olari, Cristian Fodor și Ciprian Roman, au început cu un cântec ce poartă amprenta lui Avram Iancu.

Cântecele patriotice ale celor patru interpeți au fost de mare valoare, toată sala fiind în picioare, aplaudând, cântând și vibrând pe aceeași undă;  am devenit cu toții un întreg, momentul a fost unul deosebit și plin de emoții.

„Am aproape două decenii de viață de când prezint spectacole.Pe drum spre dumneavoastră mi-a zis Cipri: <<Feli, să știi că va fi ceva special!>> N-am văzut în viața mea atâta energie cât aveți dumneavoastră și atâta dragoste! Nu știu cum să prezint Țarina(…) dar știu care e concluzia mea: este a doua oară în viața mea, prima dată am plâns când m-a prezentat Marioara Murărescu, dar ce vreau să vă spun, mi-aș dori tare mult ca românii din toate părțile țării să vină aici, în această vatră, și să simtă ce am simțit eu, care nu mi-s ardeleancă, dar în momentul în care v-am văzut și v-am simțit, am spus că trebuie să fim cu toții uniți, că poate până astăzi nu am înțeles cu ce vă confruntați aici. La noi în Banat, poate că așa a vrut Dumnezeu, trăim toți în bună înțelegere, dar tot Dumnezeu este cel care ne-a îndemnat să venim aici, și-L rog să aibă milă de noi, pentru că bunătate are de fiecare dată. Noi vă mulțumim, vă mulțumim că ne-ați primit astăzi aici, și vorbesc în numele tuturor artiștilor prezenți.” – a declarat cu lacrimi în ochi și vocea tremurândă, Felicia Stoian, după momentul artistic al celor patru interpreți.

A urmat un dans al ansamblului profesionist, dansul Țarina, coordonat de coregraful Mircea Resiga. A fost un moment de bucurie pentru toți cei prezenți, dansatorii au oferit tot ce au avut mai bun, talentul acestora și felul lor de implicare fiind de excepție. Țarina a fost un dans ce a ridicat praful din podeaua scenei, pesemne că energia dansului a fost vizibilă din mai multe puncte de vedere.

Dansatorii Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean” au oferit mai multe momente unice, cei prezenți în sală fiind impresionați  nu doar de talentul și energia dansatorilor, ci și de costumele acestora și de  tematica zonei geografice a dansului.

„Mircea Resiga i-a pregătit pentru acest spectacol de suflet, în care este firesc să arătăm importanța românismului. În pașii coregrafici ai jocului pădurenesc se simt urmele Dacilor, inclusiv în costum, în tot ceea ce înseamnă broderie și podoaba costumului pădurenesc.” – a spus prezentatoarea evenimentului.

Un moment artistic a fost susținut și de către Felicia Stoian, prezentatoarea evenimentului, care a răscolit  sufletele  celor prezenți cu o doină.

„Doina prietenei noastre, Felicia Stoian, a fost atât de profundă și venită din suflet, încât și mie mi-au dat lacrimile, deși sunt mai bărbat, dar vorbele ei frumoase au ajuns la sufletul meu. Vă aduc în dar, acum, cântece frumoase și îi mulțumesc din suflet prietenului meu,  viceprimarul dumneavoastră, Nicolaie Cucu, pentru că ne-a primit aici cu atâta căldură și dragoste.” – a afirmat, pe scenă, Cristian Fodor.

După momentul Feliciei Stoian, a avut loc un nou dans al ansamblului profesionist, artista prezentând acest dans și semnificația sa, ca fiind un adevărat exemplu al apartenenței noastre pe aceste meleaguri.

„Acele bătute din picior, tropotite, ale suitei de dansuri din Ținutul Pădurenilor, dincolo de simbolul frumos, ele semnifică apartenența noastră la acest pământ, de mii de ani. Așa se întămplă și cu următoarea zonă pe care dansatorii o vor prezenta, pentru că una dintre cele mai dârze zone, ca și a dumneavoastră, este Ținutul Maramureșului, acolo oamenii sunt ca dumneavoastră, drepți în fața destinului, drepți în fața istoriei, cu multă credință în Dumnezeu și cu suflet de români adevărați.” – a afirmat, cu bucurie, Felicia Stoian.

Au urmat alte momente artistice excepționale, susținute de orchestra ansamblului profesionist, iar evenimentul a fost încheiat prin melodiile istorice și patriotice cântate de cei „4 crai ai Hunedoarei”. A fost o seară minunată și plină de emoții pentru fiecare dintre cei prezenți, momentele în care toată sala s-a ridicat în picioare și a cântat alături de artiști fiind  printre cele mai exemplare și emoționante.

La finalul evenimentului, majoritatea persoanelor au afirmat că așteaptă cu nerăbdare spectacolul de pe 29 noiembrie, organizat cu ocazia Zilei Naționale,  când pe scena ce va fi montată în Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, va urca Orchestra „Lăutarii”, dirijată de maestrul Nicolae Botgros, alături de artiști care prin muzică vor uni Moldova, Ardealul și Țara Românească.

Seară culturală la Vâlcele

Nu am putut ajunge și la activitatea de prezentatre de carte ai unor autori covăsnei ce a avut loc la Biblioteca comunală, însă, vă prezentăm mai jos cele scrise de poeta Mihaela Aionesei din Târgu Secuiesc:

Sâmbătă, 10 noiembrie 2018, la Biblioteca Comunală Vâlcele, a avut loc o întânire a scriitorilor covăsneni, în cadrul căreia au fost prezentate volume ale autorilor invitați. Evenimentul s-a desfășurat sub egida Istorie, Tradiție, Credință și Românism” organizat în perioada 9-11 noiembrie de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna, împreună cu Centrul de Tineret, extensia Vâlcele,  alături de Asociația „Voievozii Munților”.

      Într-un cadru restrâns, cu public puțin, dar receptiv, s-au prezentat volumele autorilor: prof. Florentina Teacă, Mihaela Aionesei, prof. Mihai Trifoi și Preotul Vasile Antonie Tămaș. Cel care a spart gheața, a fost prof. Mihai Trifoi, un vechi colaborator al cotidianului Mesagerul de Covasna, care a adus în atenția noastră două volume de publicistică apărute la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe. „În umbra timpului” și „În jungla vieții”, vol 3- care este „o colecție de articole comentarii opinii traduceri din viața social-politică, culturală, științifică, spiritualitate, medicină, cosmologie.”.

      Prezent la diferite evenimente culturale, profesorul, publicistul și esperantistul Mihai Trifoi din Bixad, a devenit o personalitate binecunoscută nu numai în județul Covasna și în județele vecine acestuia, ci și în rândul esperantiștilor din țară și din întreaga lume. Prin lecturarea a două eseuri cuprinse în volumele prezentate, ne-a uimit nu doar cu modestia, ci și cu capacitatea domniei sale de a analiza diferitele aspecte ale societății românești, zugrăvind în stil personal, lumea zilelor noastre. Cu un condei sigur, echilibrat și ironic pe alocuri, profesorul Mihai Trifoi – un tezaur de înțelepciune, o fântână din care izvorăsc frumoase eseuri, ne îndeamnă deseori la meditație, la întâlnirea sinelui cu sine. Acolo în adâncimile nevăzute își găsește ideile pe care le dezvoltă după propria sa simțire, explicând că „totdeauna există un punct de pornire, ceva care  te stimulează, ceva care îți dă imboldul să pornești la drum.”

     A venit rândul poeziei, un reprezentant de seamă fiind Părintele Vasile Tămaș care  ne-a prezentat cea mai recentă apariție, „Cântecul sufletului meu”, cu un frumos subtitlu „cartea dorului”, Editura Suflet Transilvan,2018,  care cuprinde, după cum ne-a mărturisit autorul: dorul, țara, mama, colindele, iubirile și divinitatea. „O carte de buzunar” scoasă în 1000 de exemplare care a ajuns în Europa, Basarabia, Bucovia de Nord (com. Mahala) – unde peste 300 de copii au primit-o în dar.” O carte extrem de apreciată, lansată în mai multe colțuri ale țării, dovadă numărul mare de cereri pe care autorul încă le primește de pretutindeni. Cele câteva poeme,  în lectura inegalabilă a poetului, au redeșteptat în noi spiritul patriotic pe care părintele Vasile Antonie Tămaș îl promovează ca nimeni altul. Vocea sa auzindu-se până la București, unde toate porțile par închise, dar pe care el a reușit să le deschidă îmblânzind zidurile cu dragostea sa de Țară și de Neam și cu îndemnul pentru Unire, un act repetat ca un strigăt în Imnul Centenarului Unirii”- poem pentru Basarabia-.

„Ne lasă, Doamne, Doamne Sfinte,/ Ne lasă astăzi ce-am avut, / Și cheamă iarăși din morminte/ Românii răstigniți de Prut./ Mai am un gând: să lupt fără repaus/ Și mă-nvelesc în stihuri de Psaltire/ Din Basarabia pornesc către Emaus/ Și cu Vieru strig: UNIRE!”

   S-a continuat cu poezia. Astfel am avut ocazia să prezint un volum care îmi este foarte drag, „Cămașa de sare”, apărut în 2016 în Colecția „100 de cărți pentru Marea Unire- 1918-2018, Ed. Vatra Veche. Un proiect inițiat de scriitorul Nicolae Băciuț din Târgu Mureș care anul acesta a susținut o serie de lansări în țară, unde a prezentat întreaga  colecție dedicată Centenarului. Au urmat cele două volume apărute în acest an. Antologia de autor „Insomniile bufniței”, Ed. Tipo Moldova, volum care face parte din colecția „Opera Omnia. Poezie contemporană”, un proiect susținut de Universitatea „Petre Andrei” din Iași. Apoi Sisifa, Ed. Rafet, o carte premiată cu premiul „Mircea Micu” în cadrul proiectului „Festivalul Internațional de Creație Literară „Titel Constantinescu”, ediția a XI a, Râmnicu Sărat, un proiect aparținând Asociației „Renașterea Râmniceană”. O soră geamănă a Sisifei urmează să fie lansată la Târgu de Carte Gaudeamus de la București (14-18 noiembrie ), la Ed. Antim Ivireanu, Râmnicu Vâlcea, într-o nouă ediție revizuită și adăugită. Am încheiat mica prezentare exprimându-mi bucuria că prin poezie, prin cuvântul scris și publicat atât în reviste cât și la edituri, țin o strânsă legătură cu țara, cărțile fiind apărute în diferite județe ale țării.

Binecunoscuta autoare Florentina Teacă, și-a prezentat cel mai recent volum, „Poveste din Voineștii Covasnei”, „De vorbă prin Voineștii Covasnei”, și cel de-al doilea album cu fotografii „Mărturii fotografice. Locuri și oameni din Județul Covasna”,  toate apărute la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe. O muncă de cercetare susținută prin care, într-un timp scurt, ultimii doi-trei ani, a reușit perfomanța de a scoate 10 volume despre Voineștii Covasnei, locul atât de drag din care își trage seva, acel acasă căruia i se dedică trup și suflet. Vorbind despre un proiect drag început cu ani în urmă când a apărut un album  despre localnicii din Voinești, foarte apreciat, s-a gândit că ar fi bine să extindă acest proiect în tot județul. Astfel, reușind să adune fotografii din diverse localități din județ, a apărut volumul „Mărturii fotografice. Locuri și oameni din Județul Covasna.” Surpriza celor prezenți a fost să se descopere, sau să descopere că în acel album  erau prezente familii din Vâlcele, fapt ce a fost posibil datorită sprijinului acordat autoarei de către  soția viceprimarului, Marina Cucu.

„Datorită acestor fotografii”, ne-a mai mărturisit autoarea, „am putut reconstitui istoria celor 100 de ani a localității Vâlcele. Mi-am dat seama că sunt oameni muncitori, cărora le place și distracția. Oameni mândri, frumoși, care poartă cu mândrie costumul național. Mi-am dat seama că stațiunea a fost una cu renume.” Continuându-și cu sârg munca de cercetare, ne-a anunțat că în colaborare cu Marina Cucu, va apărea o monografie a localității Vâlcele, lansând invitația celor prezenți de a participa la realizarea volumul II – „Mărturii fotografice. Locuri și oameni din județul Covasna”. „Această muncă este aportul meu în an Centenar. Dar nu putem vorbi de Centenar până tara noastră nu-i întreagă”. În acest sens a venit cu un tabel pregătit, aducându-ne la cunoștință că există o „Initiativă pentru revizuirea constitutiei în sensul introducerii unui preambul care să permită unirea pașnică cu Republica Moldova pentru care este nevoie de 500.000 de semnături” inițiată de Platforma Unionistă Acțiunea 2012 prin președintele ei, George Simion. Cei prezenți au răspuns semnând cu bucurie pentru a susține acest demers lăudabil.

Viceprimarul Nicolae Cucu comunei Vâlcele și Marian Stiopu – Directorul Direcției Județeane pentru Sport și Tineret Covasna, prezenți la eveniment, și-au exprimat aprecierea față de cei care, prin cuvânt, reușesc să reprezinte cu cinste județul. Cărțile scrise rămânând o mărturie peste timp despre activitatea culturală și publicistică din județul Covasna.

Ne-am luat rămas bun cu promisiunea de a ne revedea a doua zi la Sfințirea Bisericii din Vâlcele, eveniment care a încheiat cu succes maratonul celor trei zile de „Istorie, Tradiție, Credință și Românism”.

   Felicit organizatorii și pe toți cei implicați, mulțumind pentru invitația de a lua parte la aceste sărbători de suflet care rămân merinde pentru lungul și anevoiosul drum pe tărâmul Patriei.”

 

La Vâlcele, prin sfințirea steagurilor, a bisericii, s-a scris o pagină frumoasă de istorie

Ultima zi a evenimentului, duminică, 11 noiembrie, a fost una de sărbătoare, plină de momente impresionante. Programul a început încă de la ora 7:30, la intrarea în comuna Vâlcele. Chiar dacă bruma și ceața au fost așternute, iar temperatura era scăzută, la intrarea în localitate erau prezenți jurnaliști, câțiva locuitori, Prefectul Județului Covasna, Sebastian Cucu, alături de viceprimarul comunei, Nicolaie Cucu, Președintele Formului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș – Marian Știopu,  și câțiva călăreți.

Toți cei prezenți l-au întâmpinat pe Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, în fața căruia, un minunat cal, dresat de al său călăreț, a îngenuncheat. Conform spuselor viceprimarului, acel cal va fi prezent și în „Marșul Centenar”, iar în data de 30 noiembrie, va îngenunchea în fața statuii Voievodului Mihai Viteazul. După momentul impresionant al frumosului exemplar cabalin, PS Andrei, alături de o parte dintre cei ce l-au întămpinat au pornit cu o caleașcă spre Biserica „Sf. Mucenic Teodor Stratilat”, unde erau așteptați de zeci de credincioși. A urmat sfințirea drapelului și arborarea acestuia pe catargul din curtea bisericii. Pe postamentul catargului, este amplasată o plăcuță, a cărui scris mi-a atras atenția: „Ridicatu-s-a acest stindard tricolor prin Binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei,  împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire, cu ocazia, <<Marșului Centenar>>  Vâlcele – Alba Iulia, din mila lui Dumnezeu.”   A fost sfințită și copia drapelului alături de care Corul Bărbătesc „Voievozii Munților” colindă țara și participă la evenimente. După sfințirea drapelelor și arborarea acestora, cei prezenți au intonat Imnul României. Mai apoi, a fost înconjurată și Sfințită Biserica, a cărei pictură a fost refăcută în ultimii doi ani. Atât biserica, cât și curtea acesteia, au devenit neîcăpătoare, la slujba de duminică fiind prezenți români din toate colțurile țării, printre aceștia numărându-se și membrii Asociației NEAMUNIT, Președintele CNMR, Alexandru Cumpănașu și Președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, George Simion. Biserica de la Vâlcele a reunit duminică oameni din toață țara, oameni activi ai societății, oameni ce vin cu drag la Biserica din localitatea covăsneană. Unul dintre motivele pentru care românii vin cu drag la biserica din localitate este prietenia pe care aceștia o au cu Preotul Paroh Vasile Antonie Tamaș, cunoscut pentru patriotismul și implicarea sa în diferite campanii umanitare.

La sfârșitul celor trei zile, dedicate Centenarului Marii Uniri, viceprimarul Nicolaie Cucu ne-a spus  că este foarte încântat de prezența românilor, veniți din toate colțurile țării.

„Le mulțumesc tuturor celor ce au fost prezenți și ne-au fost alături în cele trei zile. Faptul că au fost prezenți români din toate colțurile țării, pentru mine a însemnat foarte mult, asta înseamnă că Vâlcele este cunoscut și apreciat. O biserică plină cu oameni face mai mult decât orice distincție primită de cineva, faptul că oamenii au străbătut atâția kilometri. La Vâlcele, prin sfințirea steagurilor, a bisericii, s-a scris o pagină frumoasă de istorie. Le mulțumesc tuturor că au fost alături de noi și, în mod cu totul deosebit, Preotului Paroh Vasile Antonie Tamaș, care, la o vârstă tânără, a realizat în timp record pictarea bisericii, cu forțe proprii. Acest fapt se datorează multiplelor sale deplasări prin țară, a făcut ca Parohia Vâlcele să fie cunoscută, a reușit să adune fonduri, pentru că dacă Preotul nostru stătea doar în Parohia sa și nu era atât de implicat și activ în campanii umanitare și evenimente culturale, poate că Vâlcele nu era atât de cunoscut. ” – a declarat viceprimarul Nicolaie Cucu.

La Vâlcele au fost trei zile pline de românitate, trei zile în care fiecare dintre noi a simțit importanța unității naționale, importanța de a ne susține. Activitățile de la sfârșitul săptămânii trecute au fost ca un preludiu al celor ce vor urma în următoare perioadă, căci, programul evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri este încărcat, tot ce trebuie să facem este să participăm cu drag la aceste evnimente organizate cu dăruire și sacrificiu.

Cosmin Teodor IOSUB

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail