Antrenorul echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Eugen Neagoe, a declarat, miercuri, că echipa sa este pregătită pentru confruntarea pe care o va avea vineri cu Universitatea Craiova, în cadrul etapei a 15-a a Ligii I de fotbal, şi speră ca nici elevii săi, dar nici arbitrii să nu mai facă greşeli.

„Suntem în faţa unui joc important, contra uneia dintre cele mai bune echipe ale campionatului. Chiar dacă am câştigat împotriva lor în etapa a doua a campionatului, vineri seara ne aşteaptă un joc dificil şi trebuie să fim pregătiţi, pentru că Universitatea Craiova este în acest moment într-o formă foarte bună şi, bineînţeles, va fi susţinută, probabil, de 25.000 de oameni în tribune. (…) Nu va fi uşor, dar eu am mare încredere în jucătorii noştri. (…) Suntem conştienţi de greşelile pe care le-am făcut în partidele anterioare şi suntem hotărâţi să nu le mai repetăm. (…) Noi am făcut jocuri bune, foarte bune împotriva echipelor bune ale campionatului şi sunt convins că şi vineri seară vom face o partidă bună”, a declarat Eugen Neagoe, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a mai spus că deşi Sepsi a pierdut ultimul meci, cu Hermannstadt (0-2), moralul jucătorilor este bun, însă echipa nu va putea conta în meciul cu Craiova pe Ousmane Viera şi Joseph Mensah, care sunt suspendaţi pentru cumul de cartonaşe, şi nici pe Istvan Fulop, care a fost operat după o accidentare.

„La ultimul joc (…) nu au câştigat cei de la Sibiu, după părerea mea noi am pierdut acel joc. Am făcut o primă repriză bună, am reuşit să marcăm, ne-am creat şi alte situaţii de a marca, dar, din păcate, am făcut două mari erori, practic, două cadouri celor de la Sibiu. Noi două şi arbitrul un cadou. Aşa s-a scris istoria acelui joc. Sper ca vineri nici noi, dar nici arbitrii să nu mai greşească flagrant, aşa cum s-a întâmplat în alte jocuri. (…) În continuare am rămas singura echipă fără penalty primit. (…) Chiar glumeam cu un prieten şi îmi spunea că o să primim şi noi în etapa a 27-a. Din păcate, sunt doar 26 de etape, 14 au trecut, au mai rămas 12″, a mai spus tehnicianul echipei Sepsi OSK.

Meciul dintre cele două echipe se va disputa vineri seară, de la ora 21,00, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.

După 14 etape, Universitatea Craiova se află pe locul al treilea în clasament, cu 25 de puncte, iar Sepsi OSK pe locul al şaptelea, cu 19 puncte.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail