Cel mai așteptat moment al Centenarului Marii Uniri, este, fără îndoială, ziua de 1 Decembrie. În ultimii doi ani, autoritățile, dar în special, diferite ONG-uri românești, desfășoară o serie de evenimente culturale, menite să marcheze cei 100 de ani de la Marea Unire.
În județul Covasna, Centenarul este marcat prin lansări de cărți, simpozioane, excursii în punctele importante din istoria țării, busturi și alte evenimente culturale.
A mai rămas mai puțin de o lună până la cel mai așteptam moment al anului, astfel programul a devenit din ce în ce mai aglomerat. La Întorsura Buzăului, printre numeroasele evenimente se numără și dezvelirea unui bust. Este vorba despre bustul preotului Gheorghe Cerbu, unicul reprezentant al Întorsurii Buzăului prezent la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.
„Bustul va fi dezvelit în jurul datei de 25 noiembrie, în momentul în care sunt întrunite toate condițiile. Va avea loc și un ceremonial militar și religios, amplasarea fiind în Parcul Bunăvoinței, care va deveni Parcul Unirii, unde, sperăm noi, să ridicăm în timp, într-un spațiu frumos, busturi pentru marile personalități.” – a declarat, primarul Leca Băncilă.
Tot la finalul acestei luni, 50 de întorsureni vor pleca într-o adevărată excursie culturală, în nordul Bucovinei, la Cernăuți. De aici aceștia vor pleca la Alba Iulia, pentru a participa la manifestările organizate pe 1 Decembrie.
„Vom pleca pe 27, pentru a fi pe 28 noiembrie la Cernăuți, unde, vom marca cei 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România; pe 29 ne vom întoarce la Suceva, vom sta acolo până pe 30 și vom vedea nordul Moldovei, iar pe 1 Decembrie, vom fi la Alba Iulia.” – a mai afirmat, primarul din Întorsura Buzăului.
La Alba Iulia vor mai ajunge, pe 1 Decembrie, în jur de 10 tineri, membri ai Asociației de tineret „Alexandra Ducancea” din Întorsura Buzăului, ce se vor afla, în perioada 25 noiembrie – 1 Decembrie, în marșul istoric ce va porni cu atelaje hipo, din județul Covasna, și se va sfârși la Alba Iulia.
Cosmin Teodor IOSUB