Înscrierile în cadrul programului „Future Leaders Exchange Program” (FLEX), care le oferă liceenilor ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane și de a studia într-un liceu american pe parcursul anului școlar 2019-2020, sunt pe ultima sută de metri. Aplicațiile pot fi depuse până în 16 octombrie (a.c.).
Programul „FLEX” a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, fiind în al 26-lea an de existență. Acest program de burse este finanțat în totalitate de către Guvernul Statelor Unite și administrat de Biroul Educațional și Cultural (ECA) din cadrul Departamentului de Stat, cu finanțare de la Congresul SUA.
„În cei 25 de ani de existență programul a oferit burse pentru peste 24.000 de liceeni din Europa, Eurasia și Asia Centrală. Programul presupune un an întreg de schimb de experiență pentru tinerii liceeni, în Statele Unite ale Americii. Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și țările din regiune, pentru ca liceenii să învețe mai multe despre SUA și să le prezinte americanilor țările lor de origine. Fiecare bursier va locui timp de un an de zile ca membru al unei familii americane și va studia într-un liceu american. Familiile gazdă sunt selectate de către program, bursierii neputând interveni asupra acestei selecții, neputând alege familia gazdă sau orașul în care vor locui”, se arată în prezentarea programului.
Competiția pentru bursele FLEX este bazată pe criterii meritorii și deschisă fără niciun cost celor ce îndeplinesc condițiile de eligibilitate, arată aceeași sursă.
Aplicanții eligibili: trebuie să fie născuți în intervalul 15 Iulie 2001- 15 Iulie 2004 și să fie elevi în clasa a IX-a, a X-a sau a XI-a la momentul trimiterii aplicației. Aceste două condiții sunt cumulative și nu se pot face absolut deloc derogări. O altă condiție este ca aplicanții să aibă o situație academică bună sau excelentă (nu există o medie minima obligatorie cerută de program). Ei trebuie să fi studiat anterior limba engleză și să demonstreze abilități de folosire a limbii engleze la momentul aplicației. Un alt aspect important este că aplicanții trebuie să îndeplinească criteriile privind obținerea vizei SUA ce pot fi verificate online. Ei trebuie să fie cetățeni români și să poată obține un pașaport în țara de origine. Aplicanții pot deține și o altă cetățenie, dar cea română este obligatorie, se arată în prezentarea programului. O altă condiție este ca aplicanții să nu stat în SUA pentru 3 sau mai multe luni în ultimii 5 ani și să nu fi emigrat deja în SUA sau să nu plănuiască să emigreze.
Ce costuri acoperă bursa?
Bursa FLEX acoperă următoarele: călătoria dus-întors în Statele Unite ale Americii (inclusiv călătoria de acasă la aeroport) ; alocație de 125$/lună pentru a-i ajuta pe studenți să participe în activități sociale și să își achiziționeze anumite bunuri personale; plasarea, timp de aproximativ 10 luni, în cadrul unei familii gazdă din SUA, selectată și monitorizată atent, care le va oferi cele 3 mese pe zi; înscrierea într-un liceu american; activități de orientare și consiliere inclusiv pregătire ante-program și postprogram; activități ce se derulează în comunitățile locale din Statele Unite; asigurare medicală, mai puțin asigurare pentru condiții de boală pre-existente și pentru probleme dentare; taxa pentru obținerea vizei SUA.
Candidații interesați de program și care îndeplinesc condițiile de selecție sunt invitați să completeze o aplicație online preliminară, în intervalul 1 Septembrie -16 Octombrie 2018 la adresa https://ais.americancouncils.org/flex . După trimiterea aplicației, vor primi un e-mail de confirmare și un cod al aplicației. În lipsa acestui e-mail, de confirmare, aplicația nu va figura ca înregistrată.
În prezentarea programului se arată că România s-a alăturat inițiativei FLEX în Septembrie 2015, când a beneficiat de 25 de burse pentru liceenii români.
Numărul de burse pentru 2019-2020 este 35. Selecția liceenilor se face integral de către o comisie de selecție din SUA, formată din profesioniști din varii domenii. Nicio selecție nu se face în România – se arată în prezentare.
Ce se întâmplă după întoarcerea în România?
Trebuie știut că programul FLEX este un program recunoscut de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Anul de liceu urmat în SUA va fi recunoscut la întoarcerea în România. Conform reglementărilor în vigoare, disponibile și pe site-ul Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, elevilor li se va recunoaște anul de liceu urmat în SUA, echivalarea făcându-se în bloc și nu materie per materie. Elevul trebuie să obțină notă de trecere în SUA pentru a fi considerat că a absolvit anul de liceu și în România. Elevii nu vor repeta anul de liceu după întoarcerea în țară, dacă urmăresc această procedură legală și au toate documentele necesare, se arată în prezentarea „FLEX”.
Detalii despre program pot fi aflate prin email la adresa: [email protected] sau prin intermediul adresei www.americancouncils.ro și www.discoverflex.org.
Programul a fost prezentat, în urmă cu doi ani, la Sfântu Gheorghe, printr-un eveniment derulat cu implicarea Asociației de Dezvoltare Durabilă „Alutus”.
Ana Ciorici Costache