Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna au vizitat, în cursul zilei de vineri 5 octombrie a.c., o bătrână în vârstă de 78 de ani, din localitatea Băcel, a cărei casă a fost afectată de inundațiile din vara acestui an.
Într-un comunicat de presă transmis către redacția Mesagerul de Covasna de reprezentanții Compartimentului Informare și Relații publice din cadrul IJJ Covasna se menționează că:„Această persoană a fost ajutată de către jandarmi în această vară, când în timpul inundațiilor ce au avut loc la sfârșitul lunii iunie, locuința acesteia a fost serios afectată, fiind inundată de apă. Atunci jadarmii au ajutat-o la evacuare, iar după retragerea apelor, aceștia i-au curățat gospodăria de nămol, obiectele casnice, astfel încât să se poată întoarce în locuință.
Vineri, au vizitat-o pentru a vedea ce mai face și pentru a-i oferi unele produse necesare traiului zilnic. Cu acest prilej au aflat despre faptul că are nevoie să-i fie montat parchetul într-o cameră, astfel încât aceasta să fie locuibilă, având în vedere scăderea temperaturii din ultima perioada. Pentru a veni în sprijinul acesteia, în aceeași zi, trei jandarmi s-au deplasat la locuința bătrânei, pentru a-i monta parchetul necesar.
De asemenea, ne-am propus să o vizităm periodic pentru a vedea cum se simte și dacă are nevoie de ajutor.”
Jandamii covăsneni merită toate felicitările noastre! Dacă fiecăruia dintre noi i-ar păsa măcar un pic de persoanele aflate în nevoie, și nu am trece nepăsători pe lângă acestea, viața ar fi mai frumoasă pentru toți.
M.D.C