Filiala  „Crucea Roșie” Covasna desfășoară o multitudine de acțiuni pe parcursul unui an,  ajutată fiind de  peste 160 de voluntari  atât tineri, cât și adulți.

 

Directorul filialei Covasna a Crucii Roșii, Papp Adolf, ne-a vorbit despre acțiunile organizației umanitare pe care o conduce, parte dintre acestea desfășurându-se de zeci de ani de zile.

„De 26 de ani dispunem de serviciu de îngrijiri la domiciliu; totodată avem și cursuri de infirmieră, care încep peste o săptămână, înscrierile făcându-se  până la data de 12 octombrie, între orele 10-15, la sediul nostru, Kos Karoly nr. 7”- a declarat Papp Adolf. Potrivit acestuia, aproximativ 110-120 de persoane beneficiază zilnic de îngrijiri la domiciliu.

Crucea Roșie a început o nouă campanie ce se derulează săptămânal,  care  oferă cetățenilor ocazia de a-și măsura gratuit tensiunea: „În fiecare zi de marți, de la ora 9 până la ora 12, măsurăm tensiunea arterială, colesterolul și glicemia, pentru acțiuni de prevenire. Cine dorește să-și  facă un control de rutină, vine la noi și îl facem în 2 minute, iar dacă depistăm ceva, îl trimitem la medicul de familie să mai facă analize.” – a menționat  Papp Adolf, președintele Crucea Roșie, filiala Covasna.

Deoarece nu dispun de suficiente fonduri, pentru măsurarea glicemiei și a colesterolului cetățenii sunt rugați să doneze orice sumă  pe care  ei o consideră potrivită: „Anul acesta trebuie să ne procurăm aparatură, de aceea cei care doresc să își facă testul sunt rugați să ofere o donație, suma fiind la latitudinea fiecăruia.”

O altă acțiune importantă ce vine în sprijinul persoanelor nevoiașe, grupurile țintă fiind: vârstnicii, pensionarii cu pensie mică, persoanele cu dizabilități și familii cu mulți copii, este Programul de iarnă care se desfășoară în afara municipiului Sfântu Gheorghe, în satele greu accesibile.

„Acum începe Programul de iarnă, care a fost înființat în anul 1992,  prin care până în 2004 Crucea Roșie a plătit cantina socială pentru municipiul Sfântu Gheorghe, iar pentru restul am dat pachete de alimente. Începem această campanie de strângere de fonduri printr-o tombolă, care costă 5 lei- este o tombolă cu premii de la diferite firme-, iar din aceste tombole cumpărăm alimente și facem pachete de alimente, și le distribuim începând cu luna decembrie, deoarece e frig iar oamenii nu au ce să mănânce. Dorim să continuăm și în lunile ianuarie, februarie, în funcție de ce resurse reușim să alocăm. În general avem de la 500 de familii până la 1300 pe care le sprijinim. (…)  Donațiile sunt mereu bine primite, ele se pot face online, la sediu, însă noi nu acceptăm cash. Totodată la magazinul Carrefour se pot achiziționa diverse alimente, iar acolo este un coș special amenajat pentru aceasta acțiune, unde se pot depune. Avem și o listă cu ceea ce dorim noi să se cumpere, pentru ca pachetele să fie la fel. Noi încercăm să facem în așa fel încât să nu discriminăm pe nimeni, iar ajutorul oferit să fie la fel. Firmele ne pot sponsoriza cu 3,5% din profit, deoarece suntem  licențiați în servicii la domiciliu, un serviciu social.” – a precizat Papp Adolf.

Cei care doresc să sprijine acțiunile Crucii Roșii pot să facă donațiile în contul lor bancar: RO14RNCB0124038020540001  cu specificația „donație”, iar dacă doresc să sprijine o anume cauză, sunt rugați o specifice.

 

Nicole-Antoanela ȘERBAN

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail