Timp de 2 zile, sâmbătă și duminică, în Piața Centrală a municipiului Sfântu Gheorghe are loc a opta ediție a Târgului de toamnă, organizat de Casa de Cultură Konya Adam din municipiu.
În cadrul programului cultural ce va avea loc cu această ocazie, iubitorii dansului popular îi vor putea urmări pe membrii Ansamblului „Junii Covăsneni” care vor urca pe scenă duminică, începând cu ora 14.00.
Potrivit organizatorilor, „în cadrul Târgului de Toamnă, atât în cursul zilei de sâmbătă, cât și duminică, numeroase asociații și organizații civile vor susține activități pentru copii pe tema Toamnei. Copiii vor avea ocazia să colecteze bănuți la fiecare activitate la care participă, bănuții putând fi apoi schimbați pe ceea ce doresc ei să cumpere din Magazinul Târgului.
În cortul amplasat în fața Spațiului Expozițional de Artă Contemporană MAGMA copiii vor avea ocazia să-și realizeze Zâna de Toamnă din lână, sacuri-fotolii din textile sau îngeri din fire sau ață. În fața Galeriei Gyárfás Jenő, sucursala Sfântu Gheorghe a organizației Caritas din Alba Iulia ne va oferi posibilitatea să facem cunoștință cu jocurile tradiționale, ei fiind de mulți ani parteneri ai Târgului de Toamnă. Copiii au avut deja ocazia să se întâlnească cu Demeter Éva în cadrul a mai multor evenimente organizate în municipiu, însă de data aceasta o vor găsi în cortul Mierii susținând un spectacol de teatru de hârtie. Anul acesta o pată de noutate este adusă de frunzele de toamnă create de Ütő Kinga, pe care copiii o vor putea realiza cu ajutorul tehnicii înnodării firelor. În cadrul activității susținute de Asociația Ispiláng se vor putea realiza păpuși din coajă de mere.
Programele destinate copiilor din cadrul Târgului de Toamnă sunt întotdeauna organizate în jurul jocurilor tradiționale, a activităților meșteșugărești sau a tematicii anotimpului de toamnă, având ca scop dorința de a le prezenta copiilor jocurile tradiționale și de îi face pe copii să se bucure de toate cele oferite de sezonul de toamnă.”
M.D.C.