Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
În mod firesc ar trebui ca fiecare zi a noastră să fie o sărbătoare, însă viața ne rezervă tot felul de surprize neplăcute, iar soarta fiecăruia are suișuri și coborâșuri nebănuite, căci legile care ne guvernează nu țin cont de speranțele, străduințele sau dorințele noastre, unii primesc mai mult de la viață, alții mai puțin, după cum strălucește soarele, după cum bate vântul, după cum se mișcă Lumea, după cum ne mișcăm noi înșine.
Dintr-o știre apărută în cotidianul național „Libertatea” nr.9466, din 18 septembrie 2018 aflăm că Senatul a aprobat propunerea legislativă referitoare la instituirea „Zilei Dăruirii” pe 25 septembrie, un proiect legislativ aparținând senatorului PSD Niculae Bădălău. Fapt lăudabil, dar depinde de fiecare cum înțelege actul dăruirii. În viziunea senatorului N. Bădălău, „Dăruirea este, înainte de toate, un act profund și personal, izvorât dintr-o nevoie umană, aceea de a fi bun, generos: de a oferi celuilalt, de a te simți împlinit, de a-i contamina pe alții de bucuria vieții. A dărui din inimă, a participa la ceva anume, a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva poate însemna și a simți că faci parte dintr-o comunitate”. Frumos spus, și chiar se încadrează în învățătura creștinească, fiind marcat și de unele sărbători importante în cursul anului, căci se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni și o parte din ce primești trebuie să dăruiești.
Există multe feluri de a dărui, și nenumărate ocazii pentru a face acest lucru spre bucuria apropiaților noștri. Bineînțeles, vorbind despre „apropiați” nu ne referim, de exemplu, la „privilegiați”, așa cum apare în articolul „Câți bani am pierdut în 10 ani de la declanșarea crizei”, semnat de Daniel Ionașcu, și publicat în același număr al ziarului „Libertatea”, p.6, în care se spune că „… mai multe categorii sociale au început să primească pensii speciale, de la parlamentari, aleși locali și până la salariații din instituțiile de forță ale statului, precum Armata și Poliția. Pensiile speciale ale celor 150.000 de privilegiați au reprezentat numai în 2017 o sumă de 7 miliarde de lei”. Nu știm dacă aceste „pensii speciale” înseamnă „a dărui” sau „a răsplăti”, știm doar că ele reflectă dictonul latin „Noi suntem cei dintâi dintre egali”. Ba cineva comenta azi la televizor despre „avuțiile țării dăruite străinilor” și altele de genul acesta, însă cine poate astupa gura lumii, mai bine lasă-i să vorbească, că tot degeaba…
Mai sunt unii care au gândirea mai practică și, din nevoie, din disperare ori din alte motive, hotărăsc să-și dăruiască singuri lucrul la care râvnesc. Și ca să nu vorbim cu păcat, să zică cineva că înflorim realitatea, luăm un exemplu din aceeași publicație menționată mai sus, unde la pagina 7 găsim ”Povestea spărgătorului de bănci care a speriat Europa”, relatată de Remus Vlad după „Declarațiile incredibile făcute de Lică Pletosu din pușcărie”. În imagine vedem un individ de vreo 50 de ani, cu aspect destul de obișnuit, dar care la un moment dat și-a schimbat cursul vieții. Arestat în Elveția și apoi extrădat în România, acesta povestește anchetatorilor cum și-a făcut el „facultatea vieții” pe stradă, alături de alți infractori. Apoi a trecut la practică jefuind mai multe bănci din Elveția, Germania, Franța și alte țări. Cică, după mărturisirea sa, motivul ar fi fost datoriile: „Aveam datorii. Aveam o firmă în Germania, îmi cumpărasem un apartament și aveam niște datorii”, așa că ce s-a gândit el, mai bine să prade banca decât să-și plătească datoriile. Păi dacă toți am face astfel nici n-ar mai exista bănci. Însă ceea ce regretă acest individ nu e faptul că a furat din bănci, ci că, încarcerat în Elveția, după un timp a fost extrădat în România, după cum o spune: „Sincer, nu am vrut să vin aici în țară. Am vrut să rămân acolo, pentru că era ca la hotel”…
Există multe alte feluri de „ a și a-și dărui”. De exemplu, în 2017, după majorările salariale, aleșii locali au primit permisiunea să-și fixeze singuri salariile, și, ca urmare, în unele Primării aceștia și le-au dublat, fără a mai ține cont de bugetul local. Așa se întâmplă când oamenii sunt lipsiți de conștiință, ne furăm singuri căciula dăruind cui nu trebuie.
Fără îndoială, e bine să dăruim, să facem mici bucurii semenilor noștri, însă lucrul acesta nu-l putem face oricând și oricum, ci ținând seama de anumite situații, și nicidecum nu trebuie să dăruim pentru a încuraja lenea. Din păcate, în societatea noastră sunt destui care s-au obișnuit cu nemunca, cu trândăvia fără rost, cu așteptarea ca Statul, tot mai generos, să aibă grijă de ei. Și de ce să mai muncească ei dacă ajutorul pe care-l primesc de la stat este aproape cât un salariu minim. Categoria „asistaților sociali” este destul de cuprinzătoare însumând peste 6 milioane de români, pentru care România cheltuie lunar circa 15 milioane de euro. Mulți dintre aceștia sunt apți de muncă însă refuză să se angajeze, căci Statul e „dăruitor”. Dar în cele din urmă toate lucrurile au un sfârșit; de curând Președintele României a semnat un decret pentru a rezolva această situație, tot mai presantă acum când țara duce lipsă de mână de lucru.
Așadar, să dăruim, dar nu oricum și oricui, ci celor care merită cu adevărat.
Mihai Trifoi
