Noi românii suntem un popor mic, aşezat de soartă „în calea răutăţilor”, din Asia şi Europa şi, la răscrucea imperialismelor cotropitoare. Întrucât suntem o naţiune mică, înconjurată de mari duşmani, nu putem rezista decât ca stat naţional. Ce au fost evreii timp de 129 de ani, între Tratatul de la Adrianopol – 1829 – şi eliminarea evreilor, de la conducerea Partidului Comunist şi Securităţii de Stat – 1958 – au fost grecii, mai exact fanarioţii, între 1711, în Moldova şi în Ţara Românească şi anul 1821, al revoluţiei lui Tudor Vladimirescu şi revenirii domniilor pământene.

 

*

„Grecii” voiau fondarea, în spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre a „Greciei mici”, stat binaţional cu noi, românii, ca şi clasă subordonată, exploatată, în calitate de naţiune învinsă şi cu ei, grecii, clasă conducătoare, exploatatoare, în calitate de naţiune învingătoare.

*

„Evreii” voiau exact acelaşi lucru şi anume fondarea, în spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre, a Israelului european”, stat binaţional cu noi, românii, ca şi clasă subordonată, exploatată, în calitate de naţiune învinsă şi cu ei, evreii, clasă conducătoare, exploatatoare, în calitate de naţiune învingătoare. Ne-am apărat de invazia şi supunerea grecilor şi evreilor, în baza instinctului de conservare, care e dreptul natural al tuturor şi al oricărei fiinţe vii.

 

*

„Naţionalismul” românesc a fost fondat de Tudor Vladimirescu, pe planul acţiunii, şi de Nicolae Bălcescu, pe planul gândirii. În 1843, la Academia Mihăileană, din Iaşi, Mihail Kogălniceanu spunea: „Tudor Vladimirescu a ridicat, în Valahia, steagul naţional, vorbind românilor că vremea venise, pentru ca ţara să scuture stăpânirea străinilor, să depărteze abuzurile care o robeau şi să dobândească guvern naţional, întemeiat pe o doctrină liberală.” Evidenţiind rolul revoluţiei, pentru dezvoltarea ulterioară, Kogălniceanu spunea: „Întâmplător, de la 1821 suntem datori cu orice propăşire ce am făcut atuncea, căci ele ne-au deșteptat duhul național.”

 

*

Revoluția din 1821, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, a dat nu numai o lovitură de moarte regimului feudal turco-fanariot, ci a constituit, totodată, și un semnificativ prilej de manifestare a unității naționale. Revoluția din1821a dărâmat regimul fanariot. Moldova și Valahia erau considerate un adevărat „eden”de către greci. Jefuirea poporului român, de către fanarioții greci atinsese culmi de nebănuit.

 

*

 

Pentru Țara Românească, regimul fanariot, care a durat peste un secol, (1711-1821) a însemnat o ruină economică, precum și o decădere pe plan politic. Fanarioții erau greci din cartierul Fanari al Constantinopolului, hrăpăreți, necinstiți, și iscusiți în a inventa tot felul de biruri, iar pentru strângerea impozitelor recurgeau la crime de o revoltătoare cruzime. Cei care nu plăteau erau spânzurați, cu capul în jos, puși cu picioarele în butuci, ținuți desculți în zăpadă, loviți cu frânghia udă, peste spinarea goală, etc.

 

*

 

Domnitorii fanarioți au reușit să strângă averi colosale, prin jefuirea țăranilor și a boierilor. O parte din banii jefuiți, de pe spinarea poporului român, a fost folosită de domnitorii fanarioți, pentru inființarea în Principate de „academii”, unde se învața în grecește.

 

*

Sper că s-a înțeles din cele afirmate până acum de ce „Naționalismul”, „Patriotismul” și ”Românismul”, ca expresie autohtonă a Naționalismului pentru un etnic român, și ca expresie a Patriotismului, pentru un etnic minoritar din România, sunt „blindajele de oțel” ale unei națiuni și ale Statului național, ale Patriei comune, atunci când viețuiesc aici și alte minorități etnice. Sper că s-a înțeles, cât de cât , de ce aceste „blindaje” au fost și sunt vitale, cu deosebire de acele forțe care au nutrit și nutresc „himera” dominației mondiale. Aceste „blindaje” trebuie întreținute și menționate, cu orice preț. Distrugerea lor ar însemna distrugerea națiunii, a Statului național, distrugerea țării.

 

Preot Ioan Tămaș Delavâlcele

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail