În zilele de 25-26 august 2018, la Iași s-au desfășurat Conferințele Congresului Reîntregirii Neamului, eveniment organizat de Primăria Municipiului Iași și Platforma Unionistă „Acțiunea 2012”. Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM) a participat la manifestări, prin președintele Ioan Marian Știopu și Nicolaie Cucu, din partea Asociației „Voievozii Munților” din Vâlcele.

Au fost abordate subiecte precum eficientizarea unui spațiu informațional comun între România și Republica Moldova, impactul activităților membrilor Ligii Aleșilor Locali Unioniști și ai Alianței pentru Centenar, protejarea drepturilor populației românești de peste granițe, precum și demararea unor proiecte urgente de infrastructură cum ar fi autostrada Chișinău – Iași – Târgu Mureș. Toate discuțiile s-au purtat în Sala Mare a Palatului Roznovanu, sediul Primăriei municipiului Iași, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru participanții interesați de îndeplinirea idealului Unirii României cu Republica Moldova. Au fost prezenți zeci de primari de municipii, orașe, comune, raioane din Republica Moldova și din România, lideri ai asociațiilor unioniste, reprezentanți ai asociațiilor studențești din țară și de peste Prut, precum și jurnaliști din Republica Moldova. S-a subliniat faptul că, pentru îndeplinirea unui deziderat atât de important cum este cel de Unire a Republicii Moldova cu România, este nevoie de constituirea unei platforme de lucru comune.

„Întâlnirile noastre vor preceda organizarea primului Congres al Reîntregirii Neamului. Totul a plecat de la discuțiile pe care tot le-am avut cu reprezentanții asociațiilor unioniste de pe teritoriul românesc și cel al Republicii Moldova, concluzia fiind că trebuie să adunăm toate aceste energii într-un singur loc, pe o platformă de lucru, unde să gestionăm mai departe un șir de revendicări exprimate de noi, cei care gândim și simțim românește. În acest fel vom impune factorilor decizionali din România și din Republica Moldova adoptarea unul plan coerent și concret prin care reîntregirea teritoriilor românești să devină o certitudine. În An Centenar, mai mult ca oricând, s-a adus în atenția opiniei publice această necesitate, evocând totodată pagini de istorie adevărată pentru corecta informare a generațiilor tinere. La fel ca și cei care au pus umărul la săvârșirea Marii Uniri, noi putem deveni generația de aur doar printr-un efort susținut. Nu este o dorință nelegitimă, ci un deziderat istoric care trebuie împlinit cu decență, înțelepciune și diplomație. Nu cerem și nu luăm nimic de la niciun stat. Vrem doar să refacem ceea ce este al nostru și ceea ce ni se cuvine de drept. Noi trebuie să avem forța să gândim un plan coerent, bine punctat din toate punctele de vedere: juridic, diplomatic, istoric. Astfel, vom rămâne credibili și vom reuși să înduplecăm clasa politică să accepte acest proiect de țară”, a declarat primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

PreședintelePlatformei Unioniste „Acțiunea 2012”, George Simion, a precizat că motivul organizării Conferințelor Congresului Reîntregirii Neamului la Iași a fost marcarea Marșului Centenarului, care a avut drept finalitate destinația Chișinău: „Am pornit acest marș pe 1 iulie de la Alba Iulia, în total are 1.300 de kilometri și trece prin toate locurile importante pentru Primul Război Mondial și pentru Marea Unire. Ne-am dorit să evidențiem trecerea acestui marș către frontieră prin organizarea la Iași a acestor întâlniri. Trebuie să fim pragmatici, să muncim și să nu ne dăm bătuți când suntem refuzați în demersurile noastre, când ni se închid toate ușile, la mijloc fiind identitatea națională. Cred cu tărie că împreună putem reprezenta o forță, iar energiile, ideile, puterile și resursele de care dispunem fiecare dintre noi pot constitui catalizatorul necesar pentru realizarea Unirii. Majoritatea raioanelor din Republica Moldova a fost reprezentată la eveniment, în sală fiind și cetățeni din Galați, Botoșani, Covasna, Constanța. Împreună putem face multe, fără să fie nevoie de orgolii, pretenții de lider sau ambiții personale, dar putem pune în comun ceea ce ne dorim cu toții. Chiar dacă pare imposibil să ducem la bun sfârșit această luptă, să nu uităm că acest ideal este important pentru generațiile actuale și viitoare”, a precizat liderul Asociației 2012, George Simion.

La rândul său,Ioan Marian Stiopu, președintele FCRCHM, și-a manifestat adeziunea Forumului la toate demersurile unioniste: „Urmărind realizarea obiectivelor sale, FCRCHM este, în același timp, direct sau prin organizațiile membre, participant activ la toate proiectele unioniste derulate de-a lungul ultimilor ani (Platforma Unionistă 2012, Alianța pentru Centenar, Marșul Centenarului etc), partener în organizarea Universității de Vară Izvoru Mureșului și a Școlii de Vară de la Pădureni – Proiect de țară România Mea și a altor proiecte care își propun cunoașterea mai bună a românilor din țară cu cei din comunitățile istorice și strângerea relațiilor culturale, economice și sociale, între toți aceștia. În rândul unor asemenea numeroase proiecte, amintim faptul că FCRCHM a adoptat, în martie 2018, o Declarație de Unire, declarându-și susținerea pentru reunirea României cu Basarabia. Noi, românii ardeleni, care cunoaştem jugul milenar al asupririlor străine, suntem sensibili şi solidari cu fraţii noştri basarabeni, le cunoaştem durerea şi rezistenţa în faţa imperiului rusesc, unde nu-i chip să se mai întoarcă.

FCRCHM aderă la proiectul de Reunificare Națională inițiat de Primăria orașului celor trei Uniri și susține Conferințele Congresului Reîntregirii Neamului care au adus în discuție Unirea Republicii Moldova cu România ca proiect de Țară. De asemenea, FCRCHM susține realizarea în regim de urgență a celorlalte proiecte de îmbunătățire a infrastructurii, așa cum este autostrada Chișinău-Iași-Târgu Mureș sau protejarea drepturilor populației românești din jurul granițelor.

Credem cu tărie că, în pofida presiunilor uriaşe de la Răsărit, și nu numai, viitorul românilor trăitori de-o parte şi alta a Prutului nu poate fi decât comun și ne exprimăm solidaritatea cu toate demersurile întreprinse de mișcarea unionistă, solicitând ferm clasei politice și liderilor civici din România, să fie la înălțimea înaintașilor, care, acum 100 de ani, în contextul istoric cunoscut, au reușit să realizeze Marea Unire.”

Duminică, 26 august, participanţii la lucrările Conferințelor Congresului Reîntregirii Neamului au semnat o Declaraţie solemnă. „Recunoscând legăturile istorice, lingvistice, culturale şi religioase ale românilor de pretutindeni, în respectul principiilor dreptului internaţional şi european, participanţii la Conferinţele pentru Reîntregirea Neamului îşi arată disponibilitatea de implicare pentru dezvoltarea economică, socială şi culturală şi pentru perpetuarea valorilor spirituale româneşti. În Anul Centenarului Marii Uniri, românii de pretutindeni rostesc într-un singur glas şi dintr-o singură inimă: TRĂIASCĂ ROMÂNIA”, se arată în textul documentului.

La sfârșitul conferințelor s-a stabilit ca în luna decembrie a acestui an să aibă loc Congresul Reîntregirii Neamului.

 

Florentina Teacă, secretar executiv al FCRCHM

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail