Consiliul județean pentru protecția mediului a anunțat lansarea unui nou proiect, vizând responsabilizarea copiilor și tinerilor cu privire la protecția mediului înconjurător.
Proiectul, intitulat „Educație prin ochii mediului” se adresează elevilor din clasele V-VIII și va consta în realizarea unor lucrări, în echipă, pe tema importanței protecției mediului și în vederea stabilirii unor măsuri pentru rezolvarea problemelor actuale din această sferă, a declarat, pentru „Mesagerul de Covasna”, Balázs Dániel, președinte al Consiliului.
Potrivit acestuia, în cadrul proiectului se dorește organizarea unor întâlniri între elevi și specialiști din domeniul protecției mediului.
„Prin sprijinul oferit de partenerii Consiliului, dorim să organizăm întâlniri cu specialiști din domeniu, care să prezinte elevilor și tuturor celor interesați, aspecte ce țin de protecția mediului și părțile minunate ale naturii, dar și secrete ale acesteia. De fapt, prin acest proiect, dorim ca elevii să fie cât prietenoși cu mediul înconjurător, să îi stimulăm să prețuiească natura și să știe ce este de făcut pe teren, în diferite situații”, a spus Balázs Dániel.
Potrivit acestuia, înscrierea în proiect se realizează până în data de 5 septembrie (a.c.), iar întâlnirile cu specialiștii din domeniul protecției mediului se vor organiza după data de 17 septembrie.
Participarea la activitățile proiectului este gratuită, a precizat Balázs Dániel, care a spus și că în viitor se dorește organizarea unei tabere, unde îmbinând utilul cu plăcutul, copiii și tinerii să fie stimulați să prețuiască natura.
„Consiliul județean pentru protecția mediului” a fost înființat la finele anului trecut, de un grup de elevi de la Liceul „Puskas Tivadar” din Sfântu Gheorghe. Tinerii studiază la clase de protecția mediului și și-au propus, astfel, conștientizarea tinerilor de vârsta lor și a populației județului, în general, asupra importanței protecției mediului. „Scopul Consiliului constă în protejarea mediului, discutarea și soluționarea problemelor actuale ale mediului înconjurător, prin realizarea de campanii, organizarea de programe de dezvoltare a membrilor noștri, prin legături cu organizații non-guvernamentale, dar și cu instituții şi cu elevii și studenţii județ și din alte județe. Ne propunem să derulăm campanii de conștientizare a publicului cu privire la importanța protecției mediului, stabilirea unor măsuri pentru rezolvarea problemelor actuale din această sferă. Să acționăm ÎMPREUNĂ PENTRU UN MEDIU MAI CURAT.”- a spus Balázs Dániel.
Din Consiliu fac parte, în prezent, elevi și studenți de la diverse unități de învățământ din județ, iar înscrierile sunt deschise oricui.
Ana Ciorici Costache