Un poliţist de frontieră din Republica Moldova a reuşit, prin propriile metode, să ducă dresajul canin la nivel de artă, adică să facă patrupedul să joace în piese de teatru.
Ghenadie Rotaru se ocupă de dresajul câinilor din adolescenţă, nu îi plac cărţile de specialitate existente şi de aceea, prin propriile metode, îi învaţă pe câinii Poliţiei de frontieră din Republica Moldova să depisteze droguri şi tutun, dar şi să devină „actori„. Recent, el a primit o ofertă din partea postului de televiziune Moldova 1 pentru a face un film doar cu câini, lucru care îl încântă pe poliţistul de peste Prut.
El este specialist principal la Centrul Chinologic al Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova, însă, în urmă cu mai bine de un an, a primit o propunere mai mult decât neobişnuită din partea regizorului Florin Vidamski, stabilit în Germania, ce i-a adus un renume în lumea teatrului.
Poliţistul a trebuit să pregătească un câine care să aibă o evoluţie de câteva minute pe scenă, alături de actori ai Teatrului Naţional „Eugene Ionesco” din Chişinău, în piesa „Woyzeck” de Georg Buchner. Antrenorul nu a stat pe gânduri, l-a luat pe Lachi, câinele rasa ciobănesc belgian Malinois, cu care este aproape tot timpul, şi s-au pregătit. Piesa a fost un adevărat succes, s-a jucat în Republica Moldova de aproximativ zece ori, dar şi în România.
„Cineva a navigat pe lucrările mele de pe reţelele de socializare, a făcut cunoştinţă cu mine, iar unui regizor din Germania i-a venit o idee să facă un scenariu cu câinele, în piesa Woyzeck. Mi-a propus, dacă este posibil, să activeze câinele fără echipă, adică fără dresor în scenă, câinele să lucreze singur pe scenă, să aibă comanda, să aibă sarcinile pe care să le execute singur, fără cineva. Ei, sigur că au fost unele momente… Câinele deja cunoştea traseul lui pe scenă, cunoştea ceea ce trebuia să facă, ce poziţie să ia, în ce momente să schimbe poziţiile şi aşa a trebuit să ne antrenăm vreo două luni”, a declarat, pentru AGERPRES, Ghenadie Rotaru, care se ocupă de dresajul câinilor de 27 de ani.
Rezultatul a fost peste aşteptări, oamenii teatrului, dar şi spectatorii au fost foarte impresionaţi de evoluţia patrupedului.
A fost ceva fantastic. Şi pentru oamenii teatrului, dar şi pentru spectatori, pentru că li s-a părut straniu un câine care era socializat atât cu reflectoarele de lumină, diferitele sunete, cu scena, cu publicul, cu gălăgia din public, bătăile din palme. Mărunţişurile astea trebuiau fixate. Nu a fost atât de greu pentru mine. Rezultatul l-am obţinut prin muncă. Adică, mie, ca specialist, nu mi-a fost greu. Ştiam cum să lucrez corect şi când cunoşti lucrul, rezultatul îl obţii mai repede şi calitativ”, a mărturisit Ghenadie.
Ecouri au apărut şi în rândul colegilor din Poliţia de Frontieră, care îl cunoşteau pe Lachi. Dintr-un câine pus pe depistarea drogurilor, a devenit un câine sensibil pe scenă, care îi arată afecţiune soldatului Woyzeck, batjocorit de toată lumea.
„Toţi erau uimiţi cum câinele care depistează droguri, specializat pe căutarea substanţelor narcotice şi ţigări, adică un câine de serviciu, poate face şi teatru. A fost fantastic şi pentru Departamentul Poliţiei de Frontieră.Au fost uimiţi toţi. Ştiau că merg la teatru, dar nimeni nu şi-a dat seama ce rol are câinele. Să iasă dintr-o gaură neagră singur pe scenă, să i se facă jale de Woyzeck, să coboare la nivelul lui, să îl jelească, să îi fie milă de el, dar totodată a fost atacat cândva de el. Sunt nişte momente aşa bune. Eu când mă antrenam nu am văzut toată piesa în realitate, apoi, când am văzut-o, am spus: Wow! Eu mă antrenam doar pe ce făceam eu, că Lachi trebuie să meargă acolo, să se culce acolo, să vină în momentul potrivit, să vină în faţă, să ia o poziţie. Mie mi-a plăcut foarte mult.A fost unica aşa experienţă, un eveniment wow”, a povestit instructorul.
Întrebat dacă nu are emoţii când intră câinele singur pe scenă, în faţa a sute de persoane, el a răspuns fără să stea pe gânduri: „Nu! Aici merge pe altceva… Depinde cum te-ai poziţionat, cine eşti tu pentru câine, eşti persoană autoritară sau nu, este vorba despre psihologie, scară ierarhică. Dacă câinele se subordonează, înseamnă ceva.Este o etapă să obţii încrederea câinelui, să se subordoneze în orice situaţie”.
Ghenadie şi Lachi sunt împreună mai tot timpul. Doar şedinţele de la serviciu şi cursurile îi mai despart. În rest, şi familia lui Ghenadie s-a obişnuit să audă că iese cu câinele pentru o oră şi să se scurgă şi zece.
„Cam permanent sunt cu Lachi.Unde merg eu, acolo e şi câinele.Îl duc cu maşina, merge cu mine. Merg la plimbare, îl iau cu mine, merg la distracţie, îl iau cu mine, mă duc la serviciu, îl iau cu mine. Foarte rar şade în ţarc, doar când merg la vreo şedinţă sau fac vreun seminar. În timpul liber, tot cu câinii.Cred că sunt legat de câini.Deja la noi antrenamentele nu mai sunt antrenamente, sunt jocuri. Antrenamentul s-a făcut joacă. Eu cu câinele meu, dacă ies la plimbare, familiei îi promit că ies pentru o oră, dar se fac şi opt-zece ore întregi”, a spus Ghenadie.
Rezultatele obţinute de el sunt aparte tocmai pentru faptul că aplică metode diferite faţă de alţi instructori. Nu îi place să aplice ce a învăţat din carte, ci îi place să experimenteze, să testeze câinii. El ştie că nu toţi câinii sunt la fel, astfel încât, dacă o metodă eşuează, mai are cel puţin zece de rezervă pe care le aplică imediat.
„Îmi place să elaborez metode de dresaj astfel încât câinele să execute ceva ce nu fac toţi câinii. Îmi place să fac experimente psihologice cu câinii, cum gândesc, cum judecă, cum acţionează în diferite situaţii, cum reacţionează în momente dificile, să cunosc limbajul canin, comportamentul, cum comunică corporal, sonor. Toate acestea pentru mine sunt ceva principal. Câinele e ca şi omul, toată viaţa lui vrea să cunoască ceva nou. În cazul în care nu este sub atenţia stăpânului, care să îi dea deşteptăciune, sau atenţie, el oricum studiază mirosurile, este interesat de ceva nou. Cred că o viaţă întreagă nu îi ajunge să examineze toate mirosurile din această lume, începând de la sol, insecte, insecte strivite, mirosuri de poluare. Toată viaţa este o şcoală”, a adăugat Ghenadie.
După toată experienţa cu teatrul, el a primit o altă propunere pentru a-i face pe câini vedete şi anume, să realizeze un film doar cu câini, lucru care i se pare o provocare. Deocamdată nu ştie prea multe detalii, doar că filmările vor fi realizate de postul de televiziune Moldova 1.
„Mi-au propus să facem un film artistic numai cu câini. Aş spune că, după experienţa aceasta cu teatrul, l-aş face mult mai bine, pentru că am văzut ce poate face câinele, ce pot face eu cu câinele într-un aşa scurt timp. Nu e importantă rasa, câinele, sunt importante temperamentul şi metodele pe care le ai, ca să motivezi câinele să facă aşa ceva. În teatru, este prezentul, realul, la film poţi să filmezi de o sută de ori. La teatru aşa ceva nu este, de câte ori joacă, de atâtea ori trebuie să facă real. Aş spune că să joci teatru e mult mai greu decât să faci un film”, a mărturisit dresorul.
În aceste condiţii, poliţistul nu se sfieşte să recunoască faptul că dresajul a devenit chiar o artă.
„Eu aş spune că dresajul este chiar o artă. Mie nu îmi place să lucrez după carte. Tot ceea ce fac elaborez eu, cartea a scris-o cineva cu vreo sută de ani în urmă, o persoană care a fost inspirată de darul ei. Eu elaborez metode noi în dresaj, folosesc aceste metode cu diferiţi câini. Fiecare câine este individual. Da, mă inspir de la alţii, dar nu copiez. Dacă copiez, la un moment dat o să mă blochez. Apoi, nu ştii cum să ieşi din încurcătură”, a subliniat Ghenadie.
El mărturiseşte că ar încerca să îi înveţe şi pe alţii metodele sale, dar acestea sunt greu de transmis, mai ales că ar fi nevoie de anumite resurse materiale şi, implicit, financiare. O mare parte din echipamentul necesar şi-l confecţionează singur, pentru a fi mai eficient.
„Pentru a pregăti câinele pentru a detecta substanţe interzise la frontieră sunt multe metode. Dacă mi-ar da cineva ascultare, aş spune că specialiştii noştri nu ar trebui să se ducă undeva peste hotare să facă şcoală. Ar fi suficient aici să înveţe, ca eu să pot să îi pregătesc pentru toate domeniile de activitate. Dar lucrăm cu ce avem şi ne străduim să fim la un nivel cât se poate de înalt”, a mai spus trainerul.
Vestea că este specialist s-a dus până în Germania, de unde a primit o ofertă de muncă pe un salariu bun, la un centru de reabilitare psihologică, dar Ghenadie nu s-a dus. A început anumite proiecte la Poliţia de Frontieră din Moldova şi vrea să le ducă mai departe, pentru că, la rândul său, este la fel de credincios ca un câine.
Dacă toţi spun că Ghenadie este un adevărat specialist, el spune că mai are de învăţat, că nu i-ar ajunge o viaţă întreagă să examineze toate reacţiile câinilor.
„Parcă nu mă simt bine dacă nu ies cu câinii. Îmi place să îi privesc dintr-o parte, văd cum transmit mesajul altui câine, cum îmi transmit mie mesajul, transmit mesajul folosind limbajul corporal, încruntarea, poziţionarea cozii, urechii, trupului, e ceva interesant. Nu mi-ar ajunge o viaţă întreagă să examinez. Încă nu cunosc tot, aşa de multe lucruri şi frumoase sunt, cu reguli, cu autorităţi, cu drepturi”, a mărturisit acesta.
Întrebat cu cine îi este mai uşor să lucreze, cu oameni sau cu câini, el a răspuns: „Este o vorbă: de când am cunoscut câinii, parcă m-am îndepărtat de oameni”.
AGERPRES
Ghenadie Rotaru / Facebook
