De aproape o săptămână, personalul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Covasna intervin, alături re reprezentanții altor instituții, în zonele afectate de inundații, pentru prevenirea și limitarea efectelor acestora.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a transmis către D.S.V.S.A. judeţene avertizări pentru toate obiectivele cu profil zootehnic şi medicilor veterinari concesionari din localităţile situate în zonele inundabile, asupra pericolului reprezentat de apariţia de viituri. Potrivit unui comunicat de presă emis de către Autoritatea Națională, toate direcțiile județene din subordine, din judeţele afectate, acţionează prin aplicarea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea bolilor la animale, a celor transmisibile la om şi controlul sanitar veterinar al produselor alimentare, măsuri care se referă la mutarea animalelor din gospodăriile afectate în zone sigure; acţiuni imunoprofilactice;coordonarea activităţii de strângere a cadavrelor şi dirijarea lor la puţul sec sau la incinerare;dezinfecţia zonelor de unde s-a retras apa şi au fost colectate cadavre de animale.
A.N.S.V.S.A., prin intermediul D.S.V.S.A. județene, colaborează cu toate prefecturile din zonele calamitate, pentru aplicarea măsurilor care se impun în aceste condiții.
Șeful Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Covasna,Dr. Sikó Barabási Sándor a declarat, pentru „Mesagerul de Covasna” că „Din punct de vedere sanitar veterinar și al siguranței alimentelor, nu au fost probleme deosebite. A fost o situație cu 18 bovine care au rămas izolate din cauza apelor, în Lunca Mărcușului, timp de câteva ore, dar s-a rezolvat. Au fost în jur de 80-90 de găini moarte în zonele inundate. Problema mai serioasă va fi cu furajele, pentru că iarba va fi de proastă calitate – pășunile și fânețele care au fost inundate acum sunt pline cu nămol, așa că acolo nu se mai poate produce furaj. D.S.V.-ul nu are competențe pentru a interveni în această problemă,deoarece acolo este vorba de lucrări agricole.”
Deși apele au început să se retragă, iar oamenii se întorc înapoi la gospodăriile lor, împreună cu animalele, pericolul reprezentat de efectele inundațiilor nu a trecut, putând apărea cazuri de îmbolnăviri, din cauza condițiilor de igienă necorespunzătoare. Autoritățile atrag atenția cu privire la importanța monitorizării permanente a stării de sănătate a animalelor și a respectării normelor igienico-sanitare și a calendarului de vaccinare, pentru evitarea declanșării unor epidemii.
Oana-Mihaela Costache