Parlamentarii Comisiei speciale pentru legile justiţiei au modificat luni articolul 297 din Codul penal, referitor la abuzul în serviciu, adoptând un amendament al PSD conform căruia pragul pentru această infracţiune a fost stabilit la nivelul salariului minim brut pe economie.

S-au înregistrat 13 voturi „pentru”, 7 împotrivă şi o abţinere.

Conform amendamentului PSD, votat de comisie cu unele modificări, „fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, reglementate expres prin legi, ordonanţe de guvern sau OUG, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea atribuţiilor astfel reglementate, a unor dispoziţii dispoziţii exprese dintr-o lege, Ordonanţă de urgenţă sau Ordonanţă de guvern, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul al II-lea inclusiv, un folos material necuvenit şi prin acesta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amendă”.

În forma actuală, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta
cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică

În debutul dezbaterilor, preşedintele Comisiei, deputatul PSD Florin Iordache, a precizat că PSD are amendament propriu.

Conform amendamentului de MJ la comisie, „fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, Ordonanţă de urgenţă sau Ordonanţă de guvern, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul al II-lea inclusiv, un folos patrimonial şi prin acesta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amendă”.

La comisie au fost depuse 31 de amendamente la abuzul în serviciu.

Liberalii doreau ca „fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos încălcându-şi obligaţiile de serviciu cu reglementare prin lege ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă a guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice să fie pedepsită” cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării drepturilor de a ocupa o funcţie publică.

Propunerea USR a fost ca „fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe sau a OUG şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice” să fie pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

UDMR nu a avut prag la amendamentul depus la comisie şi a inclus o serie de categorii speciale cum ar fi rasă, religie sex: „Fapta funcţionarului public care cu scopul de a obţine pentru sine sau pentru soţ, rudă sau afin de gradul până la gradul II inclusiv un folos material necuvenit, în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu intenţie, refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, OUG sau ordonanţă de guvern, şi prin aceasta cauzează o pagubă materială gravă sau o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent, dacă fapta nu îndeplineşte elementul constitutiv al altei infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu intenţie prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, OUG sau ordonanţă de guvern, îngrădeşte exercitarea unui drept ale unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie cu HIV SIDA; Dispoziţiile alineatelor 1 şi 2 nu se aplică în cazul emiterii aprobării sau adoptării actelor normative”. AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail