Având în vedere zona deosebit de curată, de munte, liniștea specifică și aerul tare, Comandăul ar putea deveni, în curând, destinația ideală pentru cantonamentele chiar și a celor mai importante loturi sportive din țară. Astfel, un alt proiect care se va finaliza în curând, este acela de construire a tribunei acoperite, pentru terenul de fotbal din Comandău.

Potrivit primarului Kocsis Béla, proiectul pentru construirea tribunei acoperite de pe terenul de fotbal din Comandău are o valoare valoare de aproape 200.000 de lei. „Sper că săptămâna viitoare vom avea un răspuns din partea celor de la Alba Iulia, ca să putem da ordin de începere a lucrărilor. Licitația a fost câștigată de firma Baumeister din Sfântu Gheorghe. Aș vrea ca în curând comuna Comandău să devină un șantier și să avem ceva frumos când se vor termina aceste trei mari proiecte. În ceea ce privește turismul, primul mare pas va fi făcut atunci când va fi gata tabăra internațională, care va fi pregătită să primească atât turiști care vor să se relaxeze în zonă, cât și sportivi care vin în cantonamente.”, a mai adăugat acesta.

În acest sens, Centrul de agrement pentru tineret din localitatea Comandău, care va funcţiona în subordinea Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe, va fi construit printr-o investiţie a Consiliului Judeţean (CJ) Covasna în locul fostei tabere şcolare din localitate,  va avea o capacitate de cazare de 50 de locuri şi va putea fi folosit şi pentru cantonamente sportive. Autoritățile speră ca în cursul acestui an, construirea taberei în care s-au investit 4,5 milioane de lei, să fie finalizată.

O altă problemă, cu care se confruntă majoritatea primăriilor din județ, este finalizarea Planurilor de Urbanism General (PUG), care împiedică momentan și lucrările de cadastrare.

„Noi avem un contract cu o firmă din Sfântu Gheorghe, am primit și bani de la stat și sper ca până în toamnă să avem un plan de urbanism general finalizat. În ceea ce privește cadastrarea, este important să finalizăm acest prim pas, și anume PUG-ul, ca să știm foarte clar până unde se întind limitele comunei.”, a precizat Kocsis Béla.

În ceea ce privește proiectul pentru construirea rețelei de apă potabilă, acesta a adăugat: „Proiectul de apă potabilă a fost întocmit acum mai mulți ani, dar acum trebuie să facem o reevaluare, deoarece prețurile s-au modificat de la data întocmirii documentației inițiale. Dar vom porni și acest proiect, tot prin P.N.D.L. (Programul Național de Dezvoltare Locală – n. red.).” Până la finalizarea acestuia, localnicii pot folosi cu încredere, în continuare, apa din fântâni a cărei calitate este foarte bună, conform spuselor primarului. „În zonă nu mai avem factori de poluare, după ce s-a închis și fabrica de cherestea, prin anul 2000.”, a menționat acesta.

Oana-Mihaela Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail