La nivel național, 471 de autospeciale noi intră în dotarea Poliției Române, contribuind astfel la îmbunătățirea modului în care polițiștii răspund la solicitările cetățenilor, precum și la creșterea gradului de siguranță pe care polițiștii o au la intervenții. 

Poliția Română a recepționat prima tranșă de mașini noi, achiziționate din suma cu care a fost suplimentat bugetul Ministerului Afacerilor Interne, în luna aprilie a.c., din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Primele 199 de autoturisme Dacia Logan urmează să ajungă la structurile teritoriale, iar alte 262 vor intra în dotarea unităților de Poliție, până la data de 18 iunie a.c.

Inspectoratul de Poliție Județean Covasna este beneficialul a șase astfel de autospeciale, care vor fi repartizate la structurile de poliție din mediul rural și rutieră. Vehiculele sunt inscripționate, au rampe de semnalizare acustice și optice, un  set de roți suplimentar cu pneuri de iarnă și roată de rezervă, prize pentru stații și acumulatori suplimentari.

Toate autospecialele au fost achiziționate în baza acordurilor-cadru încheiate la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, în urma procedurilor de achiziție publică.

 

 

IPJ Covasna

Agent principal de poliție

TOLVAJ-MARIN NICOLETA

  

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail