La data fixă, an de an pe 23 aprilie îl cinstim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cel care s-a luptat cu un balaur ca să salveze, în chip metaforic, lumea de rele.
În semn de respect şi apreciere au fost ridicate multe lăcaşuri de închinăciune în cinstea sa şi s-au ctitorit aşezări ce poartă acest nume, cum este şi municipiul reşedinţă de judeţ Covasna.
Iar manifestările speciale dedicate patronului urbei, anume „Zilele Sf. Gheorghe”, constituie un prilej de bucurie pentru comunitate.
Purtătorul de Biruinţă
Marele Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, zonă foarte pitorească din Turcia, vizitată în zilele noastre de mulți turiști români, şi a trait pe vremea Împăratului Diocleţian. Era fiul unor părinţi creştini şi de mic a fost educat întru dreapta credinţă. Rămas fără de tată de timpuriu, fiul a fost nevoit să-şi urmeze mama şi să se mute în Palestina, având acolo neamuri şi moşteniri. Fiind studios, dar şi viteaz în luptă, tânărul Gheorghe s-a făcut repede remarcat de autorităţi şi în scurtă vreme a ajuns conducător în garda împăratului.
Deşi Diocleţian era un domnitor păgân, până în anul 303 nu a luat nici o măsură represivă împotriva creştinilor. Însă la îndemnul lui Galeriu, ginerelui său, din acel an a început o prigoană aprigă impotriva celor ce i se închinau lui Iisus. Creştinii au fost siliţi să aleagă, cu pretul vieţii, între zeii păgâni şi Hristos. Mulţi au renunţat, nu şi Muceniul Gheorghe, care şi-a declarat răspicat credinţa.
Ca atare, a fost aruncat în temniţă şi torturat groaznic. Văzând prin ce chinuri de moarte trecea şi, totuşi, rămânea nevătămat, mulţi oameni care-l cunoşteau s-au lepădat de idoli şi au devenit creştini, inclusiv doamna Alexandra, soţia împăratului.
Constatând că toate încercările de a-l face să renunţe pe Mucenic la convingerile sale religiose sunt zadarnice, Diocleţian a poruncit să i se taie capul. În data de 23 aprilie s-a săvârşit execuţia, care a rămas în istoria creştinătăţii drept jertfa Marelui Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă.
Începutul Anului Pastoral
În popor, Sărbătorii de Sf. Gheorghe i se mai spune şi Sângiorz, fiind considerată în vechime începutul Anului Pastoral. Odinioară, în centrul unor aşezării româneşti precum cele din Ţara Buzaielor, se aducea aşa-numita Roată a Vieţii, un simbol al perenităţii şi belşugului, iar membrii comunităţii se bucurau că a venit din nou primăvara, că pot pregăti o nouă recoltă.
Potrivit relatărilor profesorului Ioan Paler, din Vâlcele, legendele populare vorbeau de apariţia în noaptea ce preceda ziua de Sărbătoare a unor… spirite malefice în casele celor necredincioşi. Ele îi speriau şi se abăteau apoi asupra lanurile de grâu şi vitelor din respectivele gospodării. De aceea, sătenii vizaţi făceau anumite practici magice destinate protecţiei lor şi a bunurilor.
Se zice că pentru a fura laptele vitelor şi rodul lanurilor celor hapsâni, nişte vrăjitoare îşi legau de picior un sac gol sau o strecurătoare, pe care le târau prin holde şi păşuni spre a le vesteji, fie îngroapau droburi de sare vrăjite în drumul vacilor spre a le lăsa sterpe.
În seara de dinaintea zilei de 23 aprilie bărbaţii nu trebuia să iasă afară cu capul descoperit. Dacă nu erau acoperiţi, strigoaicele le puneau un frâu invizibil pe cap, dirijandu-i apoi ca pe cai, după bunul lor plac. La intrarea în grajd se punea o grapă cu dinţii în sus, pentru a alunga, chipurile, duhurile rele din bătătură.
O altă superstiţie se referea la faptul că în această noapte apar flăcări deasupra locurilor unde ar fi îngropate comori.
Războinic pe un cal alb
În majoritatea icoanelor imaginea Marelui Mucenic Gheorghe îl înfățișeaxă călare pe un cal alb, în timp ce omoară un balaur.
În credinţa populară data de 23 aprilie constituia încă din vechime un prilej de a saluta venirea celui mai frumos anotimp al anului, de aceea unii oameni mergeau în zorii zilei la o apă curgătoare şi se spălau până la brâu, având credinţa că astfel vor fi sănătoşi tot anul. Fetele seamănau busuioc şi ţineau seminţe în gură, pentru a creşte şi a mirosi frumos. Gunoiul din această zi trebuia aşezat în ziua următoare la rădăcina pomilor, pentru ca ei să rodească.
Obiceiuri, datini
Sângiorz fiind una din cele mai mari sărbători a românilor, regăsim păstrate în legende şi datini multe elemente străvechi, anterioare creştinismului, perpetuându-se până în contemporaneitate tradiţii pitoreşti.
Pentru a fi sănătoşi tot anul era recomandat ca înainte să răsară Soarele, bărbaţii şi femeile să se stropească reciproc pe faţă cu apă proapătă. Dacă era multă rouă sau ceaţă, toamna urma a fi îmbelşugată.
Ţăranii puneau buruieni descântate în galeata de muls pe care o umpleau cu apă şi lăsau plantele acolo peste noapte. A doua zi le tăiau în bucăţele mici şi le dădeau de mâncare vitelor, pentru a le proteja de boli.
Uşile şi ferestrele de la casă erau ornate cu ramuri verzi de răchită sau fag. Unii gospodari puneau crenguţe şi la porţi, la grajd ori fântână. Împodobirea cu ramuri simboliza revenirea naturii la viaţă, precedand apropiata Săbătoare de Armindeni, de pe 1 mai.
Ritual 
străvechi
Pentru a avea noroc, în ajun de Sf. Gheorghe, oamenii făceau odinioară pe dealuri aşa-zisul „Foc Viu”, o procesiune întâlnită şi cu alte prilejuri, chiar şi înainte de Sfintele Paşti. Acesta este aprins de feciori necăsătoriţi prin frecarea lemnelor uscate, rotindu-se lemnul moale peste cel tare. Apoi flăcăii săreau peste flăcări, spunând descântece. Din cenuşa „Focului Viu” amestecată cu plante medicinale se pregăteau ulterior felurite leacuri băbeşti.
Tradiţia populară mai spune că cine se plimba dimineaţa devreme prin holdele pline de rouă rămânea sănătos tot anul. Pentru a fi ageri şi viguroşi unii săteni obişnuiau să se bată pe braţe şi spate cu urzici.
Felicitări sărbătoriţilor !
…Iată o mulţime de datini populare, ritualuri magice, obiceiuri arhaice specifice acestui popor.
Pentru mulţi semeni data de 23 aprilie reprezintă şi o Ziua onomastică. Ca atare, îi vom cinsti pe toţi cei ce poartă nobilele prenume de Gheorghe, George, Geo, Georgel, Gelu, Gyuri, Iordache, Iorga, Iorgu, Jorj, dar şi apelativele feminine Georgeta, Gina, Georgiana, Geta, Gheorghiţa, Gherghina, Gica.
Le spunem „La Mulţi Ani”, tuturor !
Horia C. Deliu
